marți, 19 mai 2015

Seară de rugăciune la Biserica „Înălţarea Domnului“ din Paşcani

Tinerii ortodocşi din oraşul Paşcani participă în fiecare vineri seară, de la ora 18:30, la Paraclisul Maicii Domnului. Prima întâlnire în rugăciune a membrilor Asociaţiei Tineretul Ortodox Român din Paşcani a avut loc vinerea trecută, la îndemnul protosinghelului Nicodim Petre, inspector în cadrul Departamentului Misiune pentru tineret al Arhiepiscopiei Iaşilor. Serile de rugăciune, care se vor bucura de prezenţa părintelui Dumitru Rusu, preşedintele filialei Paşcani a Asociaţiei Tineretul Ortodox Român, şi a diaconului Daniel Sîrghie, coordonatorul activităţilor cu tineretul în oraşul Paşcani, vor fi completate de convorbiri duhovniceşti şi discuţii legate de problemele actuale ale tinerilor. În acelaşi timp, în perioada următoare va fi aleasă o zi din săptămână când tinerii vor putea participa la o Liturghie în Biserica „Înălţarea Domnului“. „Nădăjduim ca prin acest program duhovnicesc să-i apropiem mai mult de Dumnezeu pe cei ce vor fi oamenii de mâine în societate“, s-a exprimat diaconul Daniel Sîrghie.

Niciun comentariu: