


Episcopul Melchisedec, luptător pentru identitatea naţională
Programul zilei a continuat cu o procesiune spre Parcul Melchisedec, unde se află mormântul ierarhului de la a cărui trecere la cele veşnice se împlinesc 123 de ani. La slujba Parastasului a asistat şi un grup de credincioşi din Parohia Gârcina, Protopopiatul Piatra Neamţ, judeţul Neamţ. Pomenirea Episcopului Melchisedec a fost urmată de premierea parohiilor câştigătoare la etapa eparhială a concursului naţional de miniproiecte de educaţie filantropică intitulat „Mâini întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu“. Premiul I a fost acordat Parphiei Păltinata din Protopopiatul Oneşti, judeţul Bacău, care va reprezenta Eparhia Romanului şi Bacăului la etapa naţională ce se va desfăşura joi, 21 mai 2015, la Bucureşti. În acelaşi timp, mai multe parohii înscrise în concurs au primit din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim diplome şi premii. Tot cu această ocazie, elevii din zona Romanului participanţi la faza naţională a olimpiadelor şcolare, care s-au remarcat la concursuri cu specific umanist şi nu numai, au fost recompensaţi de ierarhul locului cu premii şi daruri consistente. „Primarul municipiului Roman, Laurenţiu Dan Leoreanu, şi primarul comunei Gârcina, Aurora Bălan, au primit diplome de excelenţă pentru implicarea în susţinerea Zilelor «Episcop Melchisedec Ştefănescu». De asemenea, profesoarei Ana Bobu i-a fost înmânată o diplomă pentru implicarea consecventă, de-a lungul a 15 ani, în derularea unui concurs şcolar interjudeţean, legat de promovarea personalităţii Episcopului Melchisedec Ştefănescu“, a relatat pr. Constantin Gherasim. Evenimentul festiv s-a încheiat cu un cuvânt al Arhipăstorului Eparhiei Romanului şi Bacăului, care şi-a manifestat recunoştinţa faţă de toţi cei care s-au implicat în organizarea serbărilor închinate Episcopului Melchisedec Ştefănescu. „Episcopul Melchisedec a ştiut să lupte pentru identitatea naţională a neamului românesc, pentru salvgardarea spiritualităţii lui, întrucât o naţiune care nu îşi prezintă cultura şi spiritualitatea riscă să fie ştearsă din istorie“, a accentuat Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim.„Ipostaze ale românirii cântării la strană“
Liceul Teologic Ortodox „Episcop Melchisedec“ din Roman a găzduit
vineri, 15 mai 2015, simpozionul naţional „Ipostaze ale românirii
cântării la strană“. Evenimentul a fost organizat de Arhiepiscopia
Romanului şi Bacăului, în colaborare cu Asociaţia pentru Antropologie
Urbană - filiala Roman, cu Primăria municipiului Roman şi cu Liceul
Teologic Ortodox „Episcop Melchisedec“. Cele două părţi ale
simpozionului au consemnat conferinţe, având ca subiect muzica
bisericească, susţinute de profesori doctori din Bucureşti, Suceava,
Piteşti şi Roman, dar şi programe muzicale prezentate de solişti ai
Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian“ din Bucureşti. În programul
evenimentului a fost inclusă şi lansarea volumului „Iraclie şi Ciprian
Porumbescu“, avându-l ca autor pe Leca Moraru, ediţie îngrijită şi
prefaţată de profesorul Vasile Vasile.
Expoziţie la Muzeul de Istorie din Roman
În cadrul celei de-a XV-a ediţii a Zilelor „Episcop Melchisedec
Ştefănescu“, la Muzeul de Istorie din municipiul Roman a avut loc joi,
14 mai 2015, vernisajul expoziţiei „Sfântul Antimis, istorie şi
continuitate în Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului“. Delegatul
Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi
Bacăului, a fost părintele Valentin Băltoi, consilier cultural al
Eparhiei Romanului şi Bacăului. Părintele Florin Aurel Ţuscanu,
organizatorul evenimentului, a vorbit despre demersul organizatorilor,
prezentând cele 32 de antimise. De asemenea, pr. Florin Ţuscanu a
amintit celor prezenţi de momentul sfinţirii noilor antimise ce poartă
semnătură Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Ioachim, care conţin
părticele din moaştele Sfântului Teodosie de la Brazi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu