vineri, 20 martie 2015

Un an de când părintele Zenovie a plecat la cer

Arhimandritul Zenovie Ghidescu, cel care a păstorit în ultima parte a vieţii obştea Mănăstirii Nechit, a fost pomenit miercuri, 18 martie 2015, la un an de când a plecat la Domnul. În ctitoria Preacuviosului Părinte s-a oficiat Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite, apoi a urmat slujba Parastasului.

A trecut un an de când părintele Zenovie Ghidescu, stareţul Mănăstirii Nechit, a plecat la ceruri, la vârsta de 95 de ani. La trei zile după acel moment, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi, oficiau slujba înmormântării în Paraclisul „Sfântul Ierarh Spiridon“ al aşezării monahale. Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, citit de PS Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, pe atunci Superiorul aşezămintelor româneşti de la Locurile Sfinte, a fost completat de cuvintele de apreciere pentru părintele Zenovie Ghidescu, adresate de IPS Teofan şi de IPS Teodosie. În ziua plecării la ceruri a stareţului, slujitorii sfintelor altare din mai multe părţi ale Moldovei, precum şi credincioşii care l-au cunoscut şi preţuit pe părintele Zenovie - „bătrânul“, au ajuns la Nechit. Mai întâi a fost oficiată Sfânta Liturghie, apoi, în jurul mormântului frumos împodobit cu flori, s-a săvârşit Parastasul, în timp ce din cer au căzut ultimii fulgi de nea ai primăverii. Cu lacrimi în ochi, oamenii au ascultat cântările tânguitoare ale slujbei şi şi-au adus aminte de părintele lor duhovnicesc, care i-a povăţuit mereu şi care se roagă pentru ei din ceruri. Părintele Dan Panţîru de la Parohia Ţarna Mare, Protopopiatul Fălticeni, judeţul Suceava, a menţionat în cuvântul adresat cu acest prilej că părintele Zenovie este simţit în fiecare dintre cei care l-au cunoscut. „Îmi aduc aminte de părintele Zenovie care a fost aspru şi blând, care a urât păcatul, dar nu şi pe cel care l-a săvârşit. El a aşezat lucrarea sa atât în spaţiul duhovnicesc, cât şi în cel administrativ. I-a plăcut ca cei din jur să-i preţuiască osteneala depusă în povăţuirea celor care îi cereau sfatul. Este o mare binecuvântare că toată lucrarea părintelui Zenovie Ghidescu este continuată de părintele Zenovie Grigore“, s-a exprimat părintele Dan Panţîru. Arhimandritul Zenovie Grigore, stareţul Mănăstirii Nechit, a amintit câteva din virtuţile părintelui Zenovie Ghidescu, făcând referire la viaţa plină de jertfă a celui ce s-a mutat în lumina cerească. Prin grija obştii Mănăstirii Nechit, pelerinii au participat la o agapă frăţească în centrul social-cultural, aflat lângă Biserica „Schimbarea la Faţă“.

Niciun comentariu: