luni, 9 martie 2015

Împreună, pentru micii creştini“, la Bacău

Preşcolarii de la Grădiniţa cu Program Prelungit Numărul 31 din Bacău, împreună cu părinţii şi cadrele didactice, s-au deplasat miercuri, 4 martie 2015, la Căminul pentru Persoane Vârstnice Bacău. Micuţii au oferit un recital de cântece, poezie, dans şi daruri, aducând persoanelor vârstnice asistate, bolnave sau abandonate o rază de bucurie. Activitatea s-a derulat în cadrul proiectului educaţional „Împreună, pentru micii creştini“, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Aceasta s-a adresat unui număr de 23 de preşcolari, fiind organizată în parteneriat cu Parohia „Sfinţii Mihail şi Gavriil“ CFR din Bacău. „Proiectul are ca scop cultivarea valorilor autentice, morale şi civice, prin activităţi culturale şi filantropice“, a spus pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

Niciun comentariu: