Cea de-a şaptea zi a lunii ianuarie a fost una deosebită pentru
preoţii şi credincioşii din Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul“ - Mărăţei
1 din Piatra Neamţ. La o zi după Botezul Domnului, locaşul de
închinăciune a îmbrăcat straie de sărbătoare, când l-a cinstit în mod
deosebit pe Sfântul Ioan Botezătorul, cel care l-a botezat în apa
Iordanului pe Mântuitorul Hristos.
Pregătirile pentru serbarea Sfântului Ioan Botezătorul, ocrotitorul
bisericii din cartierul pietrean Mărăţei, au început cu câteva zile
înainte. Aceasta, deoarece, pe lângă programul liturgic rânduit de
Biserică pentru zilele de sărbătoare, slujitorii parohiei, împreună cu
membrii Consiliului parohial, s-au gândit să ofere o bucurie celor care
se confruntă cu lipsuri materiale. În seara zilei de 6 ianuarie,
biserica Sfântului Ioan Botezătorul din Mărăţei a fost loc de rugăciune
pentru 40 de preoţi şi diaconi care au slujit Vecernia unită cu Litia.
Din soborul slujitorilor au mai făcut parte pr. Valentin Tofan, protopop
al Protopopiatului Piatra Neamţ, şi pr. Petroniu Marin, stareţul
Mănăstirii Pângăraţi din judeţul Neamţ. „Biserica s-a dovedit
neîncăpătoare de mulţimea credincioşilor prezenţi, veniţi să-l
cinstească pe «cel mai mare om născut din femeie». Părintele protopop
Valentin Tofan a adresat un cuvânt de învăţătură în care a scos în
evidenţă chipul ocrotitorului bisericii noastre, dar şi al oraşului
Piatra Neamţ, îndemnând pe cei prezenţi să păstreze pe mai departe
spiritul sărbătorilor care s-au încheiat“, a relatat pr. paroh Vasile
Păvăleanu, care este şi director adjunct al Seminarului Teologic Liceal
Ortodox „Veniamin Costachi“ de la Mănăstirea Neamţ. La finalul slujbei,
toţi credincioşii prezenţi au primit iconiţe cu Sfântul Ioan
Botezătorul, cozonac, plăcinte şi vin fiert. A urmat o masă festivă,
aceasta fiind prilej de întâlnire a preoţilor din oraş şi împrejurimi,
în contextul începerii unui an. În ziua pomenirii Sfântului Ioan
Botezătorul, programul liturgic a continuat cu slujba Miezonopticii şi a
Utreniei, Sfânta Liturghie fiind săvârşită de arhimandritul Vichentie
Amariei, stareţul Mănăstirii Secu, din judeţul Neamţ, înconjurat de un
numeros sobor de preoţi şi diaconi. Părintele Vichentie a rostit
cuvântul de învăţătură, îndemnând pe credincioşi să urmeze permanent în
viaţa de toate zilele cuvântul Sfântului Ioan: „Pocăiţi-vă că s-a
apropiat Împărăţia cerurilor!“. După oficierea Sfintei Liturghii s-a
făcut polihroniu pentru toţi cei ce poartă numele Sfântului Ioan şi a
fost oficiat Parastasul pentru ctitorii sfântului locaş. „Parohia
noastră a oferit iarăşi o agapă pentru credincioşii care se implică mai
intens în problemele parohiei. De asemenea, s-au oferit pachete cu
alimente la asistaţii cantinei sociale, iar un grup de tineri a mers la
Spitalul Judeţean Neamţ, din imediata apropiere, oferind bolnavilor
iconiţe, sticluţe cu agheasmă, colivă, dulciuri şi fructe“, a adăugat
pr. paroh Vasile Păvăleanu.
vineri, 9 ianuarie 2015
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu