marți, 20 ianuarie 2015
Liturghie arhierească în Parohia Bazga
Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al
Arhiepiscopiei Iaşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a
săvârşit duminică, 18 ianuarie 2015, Sfânta Liturghie în Biserica
„Duminica Tuturor Sfinţilor“ a Parohiei Bazga - Răducăneni,
Protopopiatul Iaşi 2, judeţul Iaşi. La final, Preasfinţia Sa a citit o
rugăciune de dezlegare, după cum ne-a relatat pr. Vilie Doroşincă,
protopop al Protopopiatului Iaşi 2. În continuare, a fost prezentată
activitatea pastoral-misionară şi administrativă a parohiei, păstorită
de pr. paroh Teodor Bărbieru. „Biserica a fost reînnoită la interior,
iar casa parohială a fost renovată. În acelaşi timp, a fost ridicat un
lumânărar care va fi dat în folosinţă în următoarea perioadă. În cei
patru ani de slujire la Bazga, părintele paroh Teodor Bărbieru a
intensificat întâlnirile catehetice pentru copiii din parohie. În
acelaşi timp, familiile ai căror membri sunt în vârstă primesc sprijin
din partea parohiei. Nu sunt uitate nici persoanele bolnave sau copiii
care fac parte din familii defavorizate“, a menţionat părintele protopop
Vilie Doroşincă, care a mulţumit Preasfinţitului Părinte Calinic
Botoşăneanul pentru că a slujit în Protopopiatul Iaşi 2, respectiv în
Parohia Bazga.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu