miercuri, 28 ianuarie 2015
Instalarea noului paroh de la Cuza-Vodă, Protopopiatul Iaşi 2
În Biserica „Sfinţii Ioachim şi Ana“ din Parohia Cuza-Vodă,
Protopopiatul Iaşi 2, judeţul Iaşi, a avut loc duminică, 25 ianuarie
2015, instalarea noului paroh, în persoana părintelui Florentin Lercă.
Evenimentul s-a bucurat de prezenţa unui număr mare de credincioşi.
„Oamenii l-au primit cu bucurie pe noul preot şi s-au despărţit cu
lacrimi în ochi de pr. Daniel Duca, în prezent misionar de caritate la
Spitalul Clinic «Dr. I. C. Parhon» din Iaşi, care a păstorit comunitatea
din Cuza-Vodă timp de aproape un deceniu. Sfânta Liturghie a fost
oficiată de un sobor de preoţi, iar la final s-a citit decizia de numire
a părintelui Lercă. Cu acest prilej, am scos în evidenţă activitatea
frumoasă pe care cei doi părinţi au desfăşurat-o în parohiile
încredinţate. Ca semn al dragostei şi al recunoştinţei, cei doi
slujitori ai Sfântului Altar au oferit celor prezenţi câte o gustare“, a
relatat pr. Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu