joi, 29 noiembrie 2012
Lansarea volumului „Istoria tradiţiilor şi obiceiurilor la români“
La Casa de Cultură din Câmpulung Moldovenesc va avea loc sâmbătă, 1
decembrie, de la ora 16:00, lansarea cărţii "Istoria tradiţiilor şi
obiceiurilor la români", semnată de pr. prof. dr. Nicolae Cojocaru, de
la parohia "Sfinţii Apostoli" din Câmpulung Moldovenesc. "Cartea apare
după cercetări îndelungate asupra istoriei formelor de datină. În
această enciclopedie, autorul prezintă o situaţie a tradiţiilor de-a
lungul vremii, urmărindu-le evoluţia, începând din preistorie până în
zilele noastre. Lucrarea este întemeiată pe un material documentar vast,
fiind expusă dintr-o perspectivă ştiinţifică interdisciplinară", a spus
pr. prof. Alexandru Cojocaru. La final, Corala "Academica" din
Câmpulung Moldovenesc va susţine un concert de muzică religioasă. (C.C.)
Misiune social-filantropică pentru cei nevoiaşi
Elevii Şcolii Gimnaziale "Elena Cuza" Iaşi au derulat ieri o acţiune filantropică pentru familiile nevoiaşe din parohiile "Sfânta Treime" şi "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din cartierul ieşean Canta. Înainte de a oferi darurile, cele două grupe de elevi au mers în Biserica "Sfânta Treime" şi în Paraclisul "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil", unde au ascultat un cuvânt de învăţătură referitor la importanţa milosteniei şi a iubirii faţă de aproapele. Campania derulată ieri a fost coordonată de prof. Fulvia Horobeţ şi de prof. Adrian Chiorescu, de la Şcoala "Elena Cuza". Acţiunea face parte din proiectul educaţional de voluntariat comunitar "Îngeri în primăvară", care a debutat în anul 2003.
La Colegiul Tehnic "Gheorghe Asachi" din Iaşi a avut loc ieri ultima activitate din cadrul proiectului "Mesaj către Europa". Prof. de religie Mariana Mujdei a prezentat elevilor principalele instituţii ale Uniunii Europene, amintindu-se de activităţile din cadrul Parlamentului European şi Consiliului European. Proiectul "Mesaj către Europa" a debutat în luna septembrie 2012 şi face parte din cadrul programului "Europa, casa noastră" "Au fost organizate mai multe activităţi caritabile, domeniul de activitate pentru acest program fiind voluntariatul. Copiii nevoiaşi din parohia "Sfânta Mahramă a Domnului" şi "Sfinţii Martiri Brâncoveni" din Iaşi au primit îmbrăcăminte, iar şcolarilor din Centrul de Plasament Voineşti, judeţul Iaşi, li s-au oferit rechizite şi alimente. O altă activitate a constat în confecţionarea de steaguri şi însemne ale Uniunii Europene de către elevii de la profilul arhitectură. Dorim ca deviza Uniunii Europene, "Unitate în diversitate", să fie un mod de viaţă şi solidaritate faţă de cei din jur", a spus prof. Mariana Mujdei. În această perioadă, elevii şi profesorii de la Colegiul "Gheorghe Asachi" sunt implicaţi într-o campanie a Organizaţiei "Salvaţi copiii", intitulată "Bun venit pe lume". Din fondurile care vor fi strânse în urma acestei campanii vor fi cumpărate incubatoare pentru copiii care se nasc prematur la Maternitatea "Cuza Vodă" din Iaşi.
Ştefan cel Mare şi Mănăstirea Zografu

Sfântul Voievod Ştefan cel Mare a fost cel mai important protector al
Mănăstirii Zografu din Sfântul Munte Athos, refăcând-o aproape integral
între anii 1466-1502. De aceea, călugărul Isaia de la Hilandar a spus în
1489 că Mănăstirea Zografu a fost rectitorită de Ştefan cel Mare. La 19
mai 1466, printr-un hrisov de danie, Ştefan cel Mare statorniceşte suma
de 100 de ducaţi ungureşti, anual, cerând în schimb să fie pomenit la
Sfânta Liturghie, împreună cu familia sa. Un al doilea hrisov de danie
este datat la 13 septembrie 1471. Prin acesta, Ştefan cel Mare acordă
acestei aşezări monahale un venit de 500 de aspri pentru bolniţă. În
anul 1475 rezideşte arsenalul de pe ţărmul de sud-vest pentru ca în 1495
să refacă chiliile, trapeza şi zidul din incintă. În 1502, biserica
mare este rezidită şi pictată în frescă. Ştefan cel Mare a oferit de
asemenea un număr mare de obiecte de cult din aur şi argint. Printre
ultimele danii făcute Mănăstirii Zografu se numără şi steagul descris
pentru prima dată de Teodor T. Burada în 1883, care se află astăzi în
patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României. Broderia şi
inscripţia celui de-al doilea steag, despre care se spune că a fost
dăruit tot de Ştefan cel Mare, duc spre concluzia că este o piesă de
factură rusă. La restaurările din sec. al XIX-lea, fresca originală a
Mănăstirii Zografu s-a pierdut, actuala pictură datând din sec. al
XVII-lea. Ştefan cel Mare este pictat în pridvor în şirul ctitorilor, la
stânga împăraţilor bizantini ai Serbiei, între Alexandru Lăpuşneanu şi
Vasile Lupu. Un al doilea portret al lui Ştefan cel Mare, care se află
în pronaosul mănăstirii, se încadrează stilului picturii secolului al
XVIII-lea şi poartă inscripţia: "Chipul lui Ştefan cel Mare, care a
înfiinţat Sfânta Mănăstire Zografu şi ctitor al mănăstirilor Dobrovăţ şi
Căpriana". (C. Ciofu)
Concerte de colinde la Dorohoi şi Suceava
La Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Dorohoi
va avea loc vineri, 30 noiembrie, de la ora 17:00, un concert de muzică
religioasă dedicat sărbătorii Sfântului Apostol Andrei. Vor concerta:
Grupul vocal Voces al Clubului Copiilor Dorohoi, Corul "Haris" al
Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Ioan Iacob" Dorohoi, grupul
vocal al profesorilor de la Liceul Tehnologic "Regina Maria" din
Dorohoi, corul clasei a IV-a A al Şcolii numărul 7 din Dorohoi, Grupul
"Symbol" al secţiei Filologie a Seminarului Teologic Liceal Ortodox din
Dorohoi, Grupul vocal-instrumental "Allegria" al Seminarului Teologic
Liceal Ortodox din Dorohoi, corul parohiei Bucecea, Protopopiatul
Dorohoi, şi corul Asociaţiei Tineretul Ortodox Român (ATOR) - filiala
Dorohoi. Evenimentul este organizat de Frăţia Ortodoxă - filiala Dorohoi
şi de ATOR - filiala Dorohoi.
În Biserica "Sfântul Dumitru" din Suceava va avea loc duminică, 2
decembrie, de la ora 16:00, concertul caritabil "Lumină din Lumină",
susţinut de grupul psaltic "Macarie Ieromonahul" din Suceava.
Evenimentul este organizat de Asociaţia "Salvează o inimă" din Suceava
şi de Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi din România (ASCOR) -
filiala Suceava pentru Leontina Nicoleta Călin, elevă în clasa a II-a a
Liceului Special pentru Deficienţi de Vedere Buzău, care necesită o
operaţie de retinopatie de prematuritate. (C. Ciofu.)
PS Ioachim Băcăuanul s-a întâlnit cu preoţii misionari din MAI
La Biserica "Sfânta Treime" din incinta Inspectoratului de Jandarmi
Judeţean Bacău a avut loc ieri cea de-a VI-a întâlnire anuală metodică
şi de specialitate a preoţilor din cadrul Ministerului Administraţiei şi
Internelor (MAI), care se desfăşoară în fiecare an, conform legislaţiei
clerului militar. După Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de preoţi,
PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi
Bacăului a oficiat o slujbă de Te Deum. După cum ne-a relatat pr.
Constantin Gherasim, inspector pe Probleme de tineret şi mass-media al
Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, Preasfinţia Sa a adresat apoi un
cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre misiunea pe care o au
preoţii care lucrează în cadrul Ministerului Administraţiei şi
Internelor. (C.C.)
Părintele Vasile Ignătescu, condus pe ultimul drum
Părintele Vasile Ignătescu a fost condus ieri pe ultimul drum de
ierarhi, preoţi, elevi ai Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ şi
credincioşi. Marţi seara, în Biserica "Sfântul Ioan Iacob" a
seminarului a fost oficiată slujba Privegherii, în prezenţa sicriului cu
trupul neînsufleţit al părintelui. "Într-o stare de meditaţie
deosebită, de reculegere, simţind prezenţa spirituală a părintelui
Vasile Ignătescu, slujba Privegherii a fost trăită în mod deosebit de
toţi participanţii", a relatat pr. prof. Vasile Păvăleanu, directorul
adjunct al seminarului.
Ieri-dimineaţă, Sfânta Liturghie a fost oficiată de IPS Calinic, alături
de un sobor de preoţi şi diaconi. A urmat slujba înmormântării pentru
preoţi, săvârşită de IPS Calinic şi de PS Calinic Botoşăneanul, ca
delegat al Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi
Bucovinei. "La finalul slujbei, a fost transmis mesajul Înalt
Preasfinţitului Nicolae, Arhiepiscopul Ortodox Român al celor două
Americi, care l-a cunoscut pe părintele Vasilică. Înalt Preasfinţia Sa a
amintit în acest mesaj de activitatea dinamică pe care părintele
Ignătescu a desfăşurat-o în America, care a adunat în jurul sfinţiei
sale pe toţi românii. PS Calinic Botoşăneanul a transmis mesajul Înalt
Preasfinţitului Teofan care l-a cunoscut şi l-a îndrăgit foarte mult pe
părintele Vasilică. De asemenea, Preasfinţia Sa a ţinut o cuvântare prin
care a reliefat chipul luminos al celui ce a fost preot, misionar,
profesor şi părinte cu foarte multă dăruire sufletească. IPS Calinic,
fost elev al părintelui Vasilică, a evocat amintiri din vremea
seminarului de la Mănăstirea Neamţ pe care l-a absolvit, remarcând că
fostul director al seminarului s-a străduit ca şcoala teologică nemţeană
să meargă în spiritul tradiţiei sale care să-i pregătească pe
slujitorii Bisericii. Părintele profesor Ioan Mihoc, directorul
seminarului, a mulţumit ierarhilor şi preoţilor pentru prezenţă.
Părintele Ioan Mihoc l-a avut mereu aproape pe părintele Vasilică în
multe activităţi ale şcolii noastre, atât în ceea ce priveşte problemele
de învăţământ, cât şi cele legate de partea administrativă", a amintit
pr. prof. Vasile Păvăleanu. Sicriul cu trupul părintelui Vasile
Ignătescu a fost purtat de preoţi într-o frumoasă procesiune către
cimitirul Mănăstirii Neamţ.
miercuri, 28 noiembrie 2012
„Stindardul lui Ştefan“, mărturie peste veacuri a credinţei strămoşeşti
La Muzeul Unirii din Iaşi se află de luni, 26 noiembrie 2012, stindardul liturgic al lui Ştefan cel Mare. La vernisajul expoziţiei au fost prezenţi reprezentanţi de la Muzeul Naţional de Istorie a României, de la Complexul Muzeal Naţional „Moldova“ Iaşi şi de la Centrul eparhial Iaşi. După cum ne-a explicat dr. Senica Ţurcanu, şeful Muzeului de Istorie a Moldovei din Iaşi, se pare că stindardul marelui Voievod al Moldovei a fost realizat în atelierele moldoveneşti. „Este cunoscut faptul că atelierele de la nord de Dunăre, inclusiv din Moldova, sunt continuatoarele tradiţiei bizantine ale acestui meşteşug extrem de elaborat al broderiilor. Alături de o piesă de acest gen pot fi citate acoperăminte de mormânt diverse din perioada sec. XIV-XVI. Celebru este acoperământul de mormânt al Mariei de Mangop, una dintre soţiile lui Ştefan cel Mare. Ne aşteptăm ca în perioada care urmează să avem un număr record de vizitatori. Acest stindard este un simbol pentru români şi pentru creştini, în general, dar mai cu seamă pentru moldovenii de dincolo de Prut. Acest stindard îl evocă pe Ştefan cel Mare, dar şi luptele pe care le-a dus pentru menţinerea creştinătăţii în întreaga Europă. Ne amintim că Ştefan cel Mare a fost numit de Papa Sixt al IV-lea «atlet al creştinătăţii», întrucât luptele pe care le-a dus pentru independenţa statului pe care l-a condus au contribuit la menţinerea unui echilibru de forţe. De asemenea, curentele culturale din sec. XIV-XVI, cum ar fi renaşterea sau umanismul, s-au dezvoltat foarte mult. Aceste mişcări culturale nu ar fi atins o valoare dacă nu ar fi beneficiat în primul rând de linişte. Expansiunea Imperiului Otoman a fost un moment care a zguduit întreaga lume creştină, iar căderea Constantinopolului, cu atât mai mult“, a explicat dr. Senica Ţurcanu.
Restituit statului român în anul 1919
Stindardul lui Ştefan cel Mare constituie o piesă de broderie liturgică bizantină din sec. al XV-lea, de formă rectangulară, cu dimensiunile de 123,8 cm pe 94,2 cm, fiind restaurată de mai multe ori.
Desăvârşit pe teritoriul Moldovei din ordinul principelui Ştefan cel Mare între 1 ianuarie şi 11 aprilie 1500, stindardul a ajuns la o dată necunoscută la Mănăstirea Zografu din Sfântul Munte Athos.
A fost descoperit în anul 1882 de către cercetătorii români Alexandru M. Pencovici, Teodor D. Burada şi Radu C. Pătărlăgeanu, aflaţi în Macedonia pentru a studia limba şi cultura comunităţilor de români din Bacalni. În anul 1917, cu sprijinul autorităţilor politice şi militare franceze, stindardul lui Ştefan cel Mare a fost restituit statului român, fiind adus în ţară la sfârşitul anului 1919. Din 1920 până în 1970 a fost păstrat la Muzeul Militar Naţional, iar de atunci până în prezent, la Muzeul de Istorie din Bucureşti.
Iniţial, stindardul, ca orice prapur bisericesc, a avut două feţe. Pe prima faţă era reprezentată Învierea Domnului, iar pe cea de-a doua Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.
În prezent, se păstrează parţial elemente ale celei de-a doua feţe a stindardului. La origini, broderia a fost lucrată pe suport de mătase purpurie, dublată cu o ţesătură din in, pentru a putea susţine lucrătura grea din fir metalic (argint şi argint aurit) şi straturile succesive de umplutură, realizate din fire de in şi mătase brută. „De-a lungul timpului, după mai bine de 380-400 de ani de la terminarea lucrării şi din cauza condiţiilor improprii în care a fost păstrat, suportul din mătase s-a degradat puternic. În ciuda apelului lansat de Teodor D. Burada în anul 1882 de a se păstra stindardul în forma originară, călugării de la Mănăstirea Zografu au trecut la «restaurarea» lui în jurul anului 1898, bazându-se doar pe experienţa lor. Ei au decupat broderia din fir de argint care se găsea pe piesa originală şi au aplicat-o în totalitate sau parţial pe o bucată de catifea de mătase şi bumbac de culoare vişinie. Operaţiunea de asamblare s-a realizat prin lipirea vechilor broderii cu clei de tâmplărie pe noul suport. Cu acest prilej, călugării de la Zografu au făcut o serie de modificări ale aspectului stindardului. Întregul ansamblu a fost depus într-o casetă de lemn lustruit, protejată de un geam de sticlă. Această serie de improvizaţii a afectat nu numai originalitatea unei opere care era o capodoperă artistică de calitate excepţională şi un document istoric unic, dar a ajuns să pună în pericol însăşi existenţa fizică a stindardului liturgic al lui Ştefan cel Mare“, a explicat dr. Oana Ilie, de la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti.
Sfântul Gheorghe pe tron, purtând coroană de martir
La începutul anului 2000 piesa era într-o fază de degradare atât de avansată, încât s-a pus problema unei intervenţii rapide pentru a putea salva acest giuvaier al artei moldoveneşti şi europene de la sfârşitul sec. al XV-lea. În urma restaurării, care a durat şapte ani şi a fost realizată de Spiridonia Macri, decoraţia brodată, curăţată şi stabilizată, a fost aplicată din nou, prin coasere, pe un suport de mătase purpurie (care fusese culoarea originală a stindardului liturgic), dublat de o pânză de in. La final, întreaga operă a fost învelită într-un tul, pentru a-i asigura o protecţie suplimentară.
„Pe stindardul liturgic al lui Ştefan cel Mare, voievodul Moldovei, este redată o reprezentare mai rar întâlnită a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, aceea în care apare tronând şi fiind încoronat cu o coroană de martir, primind armele de apărare şi răspândire a credinţei creştine - spada şi scutul. Sfântul este aşezat pe un tron cu spătar, iar tăblia este decorată cu motive geometrice realizate din fir de mătase albăstruie. Sfântul Gheorghe ţine în mâna dreaptă garda unei spade şi cu cea stângă vârful ei. Picioarele tronului sunt sculptate în copac, în formă de bovideu. Faţa Sfântului Gheorghe, realizată din mătase de culoarea fildeşului, este încadrată de un păr buclat, reprezentat cu mătase de culoare castanie“, a adăugat dr. Oana Ilie. pagina
Întruniri preoţeşti în protopopiatele Iaşi 1 şi Iaşi 2
Preoţii protopopiatelor Iaşi 1 şi Iaşi 2 s-au reunit luni, 26 noiembrie, în şedinţa lunară administrativă. În cadrul întrunirii Protopopiatului Iaşi 1 s-a abordat o temă dedicată Anului omagial al Tainei Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor, iar la şedinţa preoţilor Protoieriei Iaşi 2 s-a pregătit un referat despre proorociile Naşterii Domnului.
În Sala "Dr. Iustin Moisescu" a Centrului eparhial Iaşi a avut loc luni,
26 noiembrie, întâlnirea lunară a preoţilor din Protopopiatul Iaşi 1.
Referatul cu titlul "Viaţa ca dar al lui Dumnezeu" a fost susţinut de
pr. Cătălin Fotache de la parohia Şendreni. Preoţii prezenţi au luat
cuvântul pe marginea temei expuse, aducând şi alte completări din punct
de vedere practic, legate de viaţa din parohiile unde îşi desfăşoară
activitatea. În continuare s-a prezentat de către preoţi programul
pastoral, social şi filantropic pentru perioada sărbătorilor de iarnă.
"S-au discutat şi alte probleme legate de administraţie şi s-a amintit
de programul liturgic din perioada Postului Crăciunului. În această
perioadă foarte mulţi credincioşi se spovedesc şi doresc să primească
binecuvântare pentru a se împărtăşi. În acelaşi timp, s-a amintit de
colecta pentru Catedrala Mântuirii Neamului şi de stadiul lucrărilor
acestui sfânt lăcaş", a relatat pr. Toma Gradinaciuc, protopop al
Protopopiatului Iaşi 1.
Înfiinţarea coralei Protopopiatului Iaşi 2
În Biserica "Sfânta Mahramă a Domnului" şi "Sfinţii Martiri Brâncoveni"
din Iaşi s-a derulat, în urmă cu două zile, întrunirea lunară a
preoţilor Protopopiatului Iaşi 2. Referatul cu tema "Proorocii
vechi-testamentare ale Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos" a fost
pregătit de pr. Teofil Leuştean de la parohia Chipereşti. "În cuprinsul
acestei teme, pr. Teofil Leuştean a reuşit să evidenţieze împlinirea
planului mântuitor al lui Dumnezeu în istoria poporului israelitean şi a
neamurilor pământului. Dumnezeu a avut şi are o contribuţie în relaţia
cu poporul ales, dar şi cu fiecare din popoarele care L-au urmat", a
rezumat pr. Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2. În
continuare, s-a vorbit despre înfiinţarea coralei Protopopiatului Iaşi
2, apoi dr. Eugenia Burdea, preşedinta Asociaţiei "Communio", a amintit
că pe 24 decembrie 2012, de la ora 18:30, copiii din parohiile ieşene se
vor aduna la Biserica Barnovschi pentru a se îndrepta apoi spre
Catedrala mitropolitană din Iaşi, unde vor intona colinde.
Activitate filantropică în parohia Bocniţa
Concert aniversar la Biserica „Sfântul Nectarie“ din Iaşi
Corul "Nectarios" al Bisericii "Sfântul Nectarie" din Iaşi, dirijat de
prof. Ana Maria Dumitru, va susţine duminică, 2 decembrie 2012, de la
ora 11:30, un concert de colinde. Evenimentul va avea loc în contextul
pregătirii pentru sărbătoarea Naşterii Domnului, cu prilejul împlinirii a
şapte ani de activitate misionară, filantropică şi culturală a acestei
formaţii corale. Corul Bisericii "Sfântul Nectarie" din Iaşi va susţine
un repertoriu la concertul de colinde "Hristos Se naşte, slăviţi-L!",
care va avea loc pe 16 decembrie 2012 la Centrul de Conferinţe
"Providenţa" din Iaşi. "Pe parcursul lunii decembrie ne-am propus,
alături de părintele paroh Petrică Lehaci, să susţinem mai multe
concerte în spitale, azile de bătrâni sau case de copii. Dorim astfel să
vestim Naşterea Domnului şi să oferim câte un dar celor aflaţi pe patul
de spital şi în centrele de ocrotire socială", a declarat Radu Dumitru,
membru în cadrul corului. (C.C.)
Conferinţe ATOR - filiala Dorohoi
Asociaţia Tineretul Ortodox Român (ATOR) - filiala Dorohoi, în
colaborare cu Protopopiatul Dorohoi, Seminarul Teologic Liceal Ortodox
din Dorohoi şi Casa de Cultură Dorohoi, a început aseară ciclul de
conferinţe "Convorbiri duhovniceşti", ediţia a VII-a. Părintele Mircea
Stoleriu, de la Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Iaşi a susţinut
prelegerea "A fi creştin astăzi". Întâlnirea a avut loc în Sala
Teatrului din Dorohoi şi s-a bucurat de prezenţa unui număr mare de
tineri şi credincioşi din parohiile dorohoiene. Marţi, 4 decembrie, pr.
Gheorghe Bogus, de la parohia Sineşti, Protopopiatul Iaşi 3, va vorbi
despre "Sensul Naşterii Domnului pentru omul contemporan", iar pe 13
decembrie pr. dr. Ioan Antistescu, de la parohia Plăieşu, Protopopiatul
Tg. Neamţ, va susţine prelegerea "Libertatea tânărului". (C.C.)
marți, 27 noiembrie 2012
Stindardul liturgic al lui Ştefan cel Mare a ajuns în capitala Moldovei
Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Muzeul Naţional de
Istorie a României şi Complexul Muzeal Naţional "Moldova" Iaşi au
organizat ieri la Muzeul Unirii din Iaşi vernisajul expoziţiei
"Stindardul liturgic al lui Ştefan cel Mare". Delegatul Înalt
Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei
şi Bucovinei, la acest eveniment a fost pr. Constantin Sturzu, consilier
cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor. În cuvântul adresat cu acest
prilej, pr. Constantin Sturzu a transmis binecuvântarea Mitropolitului
Moldovei şi Bucovinei, felicitându-i pe organizatori pentru că au adus
la Iaşi stindardul liturgic al lui Ştefan cel Mare. "Acest obiect de
mare preţ nu a ajuns la Iaşi întâmplător, întrucât ne aflăm în preajma
sărbătorii Sfântului Apostol Andrei şi a Zilei Naţionale a României.
Acest odor este un simbol al identităţii noastre naţionale şi creştine",
a spus pr. Constantin Sturzu. La vernisaj au participat dr. Ernest
Oberländer-Târnoveanu, directorul general al Muzeului Naţional de
Istorie a României şi preşedintele Consiliului Naţional al Muzeelor şi
Colecţiilor, dr. Oana Ilie, care a lucrat la organizarea acestei
expoziţii şi care a realizat partea documentară ce însoţeşte expoziţia,
dr. Lăcrămioara Stratulat, directorul general al Complexului Muzeal
Naţional "Moldova" Iaşi, precum şi numeroşi ieşeni. Stindardul liturgic al lui Ştefan cel Mare provine de la Mănăstirea
Zografu din Sfântul Munte Athos şi a intrat în patrimoniul statului
român în timpul Primului Război Mondial. Acest odor se află astăzi în
patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie din Bucureşti. "Anul trecut,
stindardul a pornit într-un periplu pentru a fi văzut de toţi românii.
Prima oprire a fost în Republica Moldova, unde a putut fi văzut la
Muzeul de Istorie a Moldovei din Chişinău. Prezenţa acestei piese la
Chişinău a constituit un eveniment naţional. În două săptămâni,
stindardul lui Ştefan cel Mare a fost văzut de peste 20.000 de persoane.
Este impresionant numărul mare de oameni care au venit să vadă acest
stindard, în condiţiile în care, pe tot parcursul anului 2010, Muzeul
Naţional de Istorie a României a avut 60.000 de vizitatori", a amintit
dr. Senica Ţurcanu, şeful Muzeului de Istorie a Moldovei din Iaşi. Stindardul liturgic al lui Ştefan cel Mare va putea fi vizitat începând
de astăzi până pe 13 decembrie 2012. Persoanele interesate vor trebui să
plătească doar biletul de intrare pentru Muzeul Unirii.
Întâlnire catehetică în cadrul Centrului „Sfânta Mahramă“ din Iaşi

Tinerii din ATOR - filiala Zoiţani şi-au serbat ocrotitorul

Hram în parohia „Sfântul Mercurie“ şi „Sfânta Ecaterina“ din Rădăşeni
Sfinţirea agheazmatarului din filia Ocheni, parohia Fundoaia

Părintele profesor Vasile Ignătescu a plecat la Domnul

luni, 26 noiembrie 2012
Simpozion interjudeţean la Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Dorohoi
Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Ioan Iacob din Dorohoi" a
găzduit sâmbătă, 24 noiembrie, simpozionul interjudeţean "Ştiinţele
socio-umane şi religia - principalele responsabile de educaţia morală a
tinerei generaţii". Manifestarea a fost organizată cu sprijinul
Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Botoşani şi a vizat valorizarea şi
promovarea preocupărilor profesorilor de ştiinţe socio-umane şi religie
din învăţământul preuniversitar. Simpozionul a avut două secţiuni: "O
radiografie morală a societăţii contemporane din perspectiva
finalităţilor ştiinţelor socio-umane şi religiei" şi "Funcţia educativă a
ştiinţelor socio-umane şi religiei". Obiectivele proiectului au urmărit
stimularea interesului profesorilor de ştiinţe socio-umane şi religie
pentru problematica interdisciplinarităţii, promovarea comunicării
interdisciplinare, stimularea preocupărilor profesorilor de ştiinţe
socio-umane şi religie în direcţia optimizării demersului didactic
propriu şi realizarea unui schimb de experienţă util şi necesar
profesorilor de ştiinţe socio-umane şi religie. (C.C.)
La Bârlad a fost lansat proiectul „Un zâmbet prin artă“
La Colegiul Naţional "Ghe. Roşca Codreanu" din Bârlad a avut loc sâmbătă, 24 noiembrie, lansarea proiectului educaţional "Un zâmbet prin artă". Acesta a fost iniţiat de prof. Daniel Ştefănică de la Şcoala cu clasele I-VIII "Vasile Pârvan" din Bârlad şi se va derula pe parcursul acestui an şcolar. Evenimentul a debutat cu o expoziţie de icoane realizată de copiii Şcolii "Vasile Pârvan" din Bârlad. Au participat prof. Monica Mocanu, inspector pentru disciplina religie al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Vaslui, prof. Mariana Muntenaşu, inspector pentru discipline tehnice în cadrul ISJ Vaslui, prof. Oana Rusu, inspector pentru învăţământul primar în cadrul ISJ Vaslui, directori ai şcolilor partenere, profesori, învăţători şi numeroşi copii şi tineri, întoţiţi de părinţii lor. "Scopul proiectului, în cadrul căruia vor fi derulate zece activităţi, este acela de a ameliora atitudinile agresive şi influenţarea indiferenţei sociale a elevilor cu ajutorul elementelor estetice din artă. Obiectivele proiectului sunt: integrarea unui număr de 300 de copii în activitatea proiectului, îmbunătăţirea competenţelor artistice cu 25% la un număr de 300 de copii, promovarea educaţiei interculturale la un număr de 300 de elevi, implicarea în mod real a partenerilor în derularea proiectului", a spus prof. Monica Mocanu. Instituţiile partenere din cadrul proiectului sunt: Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui, Centrul Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională Vaslui, Global Volunteers - USA, filiala Bârlad, Palatul Copiilor din Vaslui, Şcoala numărul 2 din Bârlad, Colegiul Naţional "Ghe. Roşca Codreanu" din Bârlad, Colegiul Tehnic "Al. I. Cuza" din Bârlad, Şcoala numărul 8 din Bârlad, Şcoala "Stroe Belloescu" din Griviţa, judeţul Vaslui, Şcoala numărul 1 Zorleni, judeţul Vaslui, şi Şcoala numărul 20 din Galaţi.
Slujbă arhierească la Schitul Marginea din judeţul Suceava
Slujbă misionară în parohia Zanea
În biserica parohiei Zanea - Ciurea, Protopopiatul Iaşi 3, a fost
oficiată sâmbătă, 24 noiembrie, Sfânta Liturghie de pr. Mihail Roşu,
protopop al Protopopiatului Iaşi 3, alături de preoţii Cercului pastoral
misionar numărul 9 al acestei protoierii. La finalul slujbei, pr.
protopop Mihail Roşu a adresat un cuvânt care s-a axat pe explicarea
Evangheliei citite şi pe actualizarea în viaţa creştină a poruncilor
Mântuitorului Hristos. Preoţii şi credincioşii s-au deplasat spre parcul
de joacă pentru copii, construit de părintele paroh Vasile Greierosu în
apropierea bisericii . Acest parc de joacă va fi folosit şi de alţi
copii ai Protopopiatului Iaşi 3 pentru competiţii sportive sau întâlniri
educative. "Părintele paroh Vasile Greierosu a amenajat acest spaţiu de joacă în
amintirea copilului său care a murit la o vârstă fragedă, bolnav fiind
de leucemie. Banii pe care anumiţi oameni de bine i-au dăruit pentru
sănătatea copilului i-a investit în acest parc de joacă. Părintele
Vasile Greierosu participă activ la viaţa protoieriei noastre,
răspunzând tuturor solicitărilor Centrului eparhial Iaşi. Părintele
Vasile Greierosu a fost desemnat să coordoneze activităţile de tineret,
împreună cu pr. Vasile Ţarcă de la parohia Bordea. Mulţumim Înalt
Preasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei,
pentru că a binecuvântat această activitate. Dorim ca toţi enoriaşii
parohiei Zanea, alături de familia preotului paroh, să câştige împărăţia
cerurilor", a spus pr. protopop Mihail Roşu. (C. Ciofu)
Manifestări religioase şi culturale în parohia Mănăstirea Caşin II
Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei
Romanului şi Bacăului, a săvârşit ieri Sfânta Liturghie în Biserica cu
hramurile "Buna Vestire" şi "Sf. Simeon Noul Teolog" din parohia
Mănăstirea Caşin II, Protopopiatul Oneşti, judeţul Bacău. Slujba a fost
prilejuită de hramul Paraclisului "Sf. M. Mc. Ecaterina" al parohiei şi
de lansarea volumului "Teologia mistică poetică - imnele iubirii
dumnezeieşti ale Sfântului Simeon Noul Teolog - 1000 de ani de la
compunerea lor", apărut cu binecuvântarea Preafericitului Părinte
Patriarh Daniel, la Editura Basilica a Patriarhiei Române. "De
dimineaţă, am avut bucuria de a-l primi pe Preasfinţitul Ioachim
Băcăuanul, care a slujit Sfânta Liturghie alături de un sobor de 20 de
preoţi şi diaconi. Preasfinţia Sa a înălţat rugăciuni către Sfânta
Ecaterina pentru a mijloci înaintea Tronului Preasfintei Treimi", a
relatat pr. Constantin Alupei, protopop al Protopopiatului Oneşti. Cu
acest prilej, a fost adusă de la Catedrala arhiepiscopală din Roman o
icoană a Maicii Domnului şi un fragment din moaştele Sfântului Cuvios
Antipa de la Calapodeşti. În faţa icoanei Maicii Domnului şi a moaştelor
Sfântului Cuvios Antipa a fost oficiată slujba Acatistului de către
Episcopul-vicar al Eparhiei Romanului şi Bacăului.
Sfânta Liturghie a fost urmată de lansarea volumului "Teologia mistică
poetică - imnele iubirii dumnezeieşti ale Sfântului Simeon Noul Teolog -
1000 de ani de la compunerea lor". La eveniment au participat profesori
de la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi, dar
şi de la alte facultăţi ale Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi.
Cartea conţine comunicările ştiinţifice susţinute la simpozionul "Imnele
iubirii dumnezeieşti ale Sfântului Simeon Noul Teolog", Mănăstirea
Caşin, Bacău (28-29 noiembrie 2009). Autorii studiilor din volum sunt
profesori universitari de la Facultatea de Teologie "Dumitru Stăniloae"
din Iaşi şi de la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, precum
şi profesori de seminar şi de religie din învăţământul preuniversitar,
care au aprofundat opera marelui teolog mistic bizantin. Cuvântul
înainte îi aparţine Preafericitului Părinte Daniel, care ilustrează
portretul spiritual al "Noului Teolog", precizând că acesta este "un
mare mistic bizantin, care a dezvoltat o teologie a luminii harului şi a
iubirii de Hristos, bazată pe trăirea, simţirea şi vederea
(contemplarea) lui Dumnezeu. "Această dublă sărbătoare de la Mănăstirea
Caşin II i-a îmbogăţit pe toţi cei care au participat la Sfânta
Liturghie oficiată de PS Ioachim Băcăuanul, cât şi la simpozionul
dedicat prezentării acestui volum realizat de pr. paroh Ioan Bârgăoanu",
a mai adăugat pr. protopop Constantin Alupei.
Părintele paroh Ioan Bârgăoanu are o evlavie deosebită faţă de Sf.
Simeon Noul Teolog. Astfel, în anul 1999, pr. Ioan Bârgăoanu îşi
susţinea teza de licenţă în Teologie cu titlul: "Duhul Sfânt în viaţa
creştinului, după Sfântul Simeon Noul Teolog", avându-l ca îndrumător pe
PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vremea când
păstorea ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Apoi, în perioada
2002-2003, după ce a urmat cursurile de studii aprofundate "Secţia
practică" la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi, pr. Bârgăoanu a
prezentat lucrarea de disertaţie "Sfânta Liturghie în opera Sfântului
Simeon Noul Teolog", avându-l îndrumător pe pr. prof. dr. Viorel Sava,
pentru ca în perioada 2006-2007 să urmeze cursurile de masterat la
Facultatea de Filosofie a UAIC din Iaşi, la final susţinând lucrarea:
"Simbol şi mister: Expunere mistică şi formulare discursivă la Sfântul
Simeon Noul Teolog", sub îndrumarea conf. univ. dr. Dan Mihai Chiţoiu.
"Aprecierea pe care o am faţă de Sfântul Simeon Noul Teolog se datorează
unei cuvântări pe care am audiat-o în timpul cursurilor de licenţă ale
Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi. Atunci,
Preafericitul Părinte Daniel, pe vremea când păstorea ca Mitropolit al
Moldovei şi Bucovinei, ne aducea atât de frumos în atenţie gândirea
marelui mistic bizantin, vorbindu-ne despre Teologia luminii, a harului
şi a iubirii de Hristos. Preafericirea Sa ne punea în atenţie slujirea
preotului la Sfânta Liturghie, amintindu-ne că Sfântul Simeon L-a
cunoscut pe Dumnezeu prin rugăciune, dar mai ales prin trăirea ascetică.
Acest lucru m-a impresionat într-un mod deosebit, astfel încât am
cercetat îndeaproape gândirea Sfântului Simeon Noul Teolog, pe care îl
consider un mare ajutător şi apărător al Bisericii noastre. Aş vrea ca
acest volum să fie un îndemn pentru aplecarea cât mai atentă asupra
poeziei pe care o are Biserica Ortodoxă în cultul său. Mistica Sfântului
Simeon, prin imnele sale, nu face decât să aducă o slavă iubirii lui
Dumnezeu şi faptului că Hristos ni se face nouă Om pentru ca noi să
putem primi harul şi binecuvântarea Sa. Mulţumesc Preasfinţitului
Ioachim Băcăuanul pentru că ne-a adunat cu părinteasca dragoste în jurul
Preasfinţiei Sale, ajutându-ne să cunoaştem opera Sfântului Simeon Noul
Teolog. Consider că această carte este o sursă prin care noi ne bucurăm
să fim mai aproape de cei de lângă noi, care Îl iubesc pe Dumnezeu şi
pe sfinţii Lui", a mărturisit pr. paroh Ioan Bârgăoanu, care şi-a
exprimat nădejdea că în anii ce vor urma vor exista slujitori ai
sfintelor altare care să aleagă ca ocrotitor al bisericilor pe Sfântul
Simeon Noul Teolog. pagina
„Sfânta Ecaterina a pus în valoare darurile pe care le-a primit în această viaţă“
Ctitoria banului Toma Cozma, a soţiei sale Ecaterina şi a Mariei Apostol
Anastasiu Ketreanca a îmbrăcat ieri straie de sărbătoare. Aşa cum este
tradiţia din ultimii ani, catapeteasma sfântului lăcaş a fost împodobită
cu flori, în semn de cinstire pentru Mântuitorul Hristos, Maica
Domnului, Sfânta Ecaterina, Sfântul Apostol Toma şi toţi sfinţii.
Prezenţa unui număr mare de ieşeni la acest ceas de sărbătoare a
înfrumuseţat momentul de rugăciune la ceas de seară. Din soborul de
preoţi care a slujit Vecernia unită cu Litia au făcut parte arhim.
Nichifor Horia, exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia
Iaşilor, pr. prof. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie
Ortodoxă din Iaşi, şi pr. Dumitru Boboc de la parohia Flora din Iaşi,
preşedintele Consistoriului eparhial al Arhiepiscopiei Iaşilor.
Răspunsurile la strană au fost oferite de grupul psaltic al bisericii,
dirijat de Sergiu Panaite. Cuvântul de învăţătură a fost adresat de pr.
Dumitru Boboc, care a amintit că pomenirea Sfintei Ecaterina ne aduce în
faţă un model de sfinţenie. "Sfânta Ecaterina, prin virtuţile ei, a
fost un model pentru toţi. În vremurile noastre, modelele oferite sunt
non-valori. Ne mirăm că tinerii din zilele noastre au tendinţa de a nu
crede în minunile săvârşite de sfinţi. Aceasta pentru că uneori noi
ezităm să le oferim din fragedă copilărie momente în care ei să
înţeleagă vieţile sfinţilor", a subliniat pr. Dumitru Boboc. Părintele
paroh Mihai Mărgineanu a mulţumit apoi preoţilor pentru că au slujit la
hramul Bisericii Toma Cozma şi tuturor celor care s-au implicat în
organizarea acestei sărbători.
Sărbătoarea Sfintei Ecaterina a continuat ieri-dimineaţă la Biserica
Toma Cozma cu slujba Utreniei. În continuare a fost săvârşită Sfânta
Liturghie cu prilejul Duminicii a 30-a după Rusalii şi în cinstea
Sfintei Ecaterina. Răspunsurile liturgice au fost oferire de corala
parohiei Toma Cozma, dirijată de Radu Casian.
Cuvântul de învăţătură a fost rostit de pr. paroh Mihai Mărgineanu. În
prima parte a predicii s-a făcut referire la semnificaţiile Evangheliei
Sfântului Evanghelist Luca (18, 18-27) în care se relatează Pilda
dregătorului bogat. Părintele Mihai Mărgineanu a evidenţiat că, dacă
tânărul dregător bogat din Evanghelie ar fi dat curs poruncii
Mântuitorului de a se lepăda de poziţia socială pe care o avea, ar fi
fost socotit între apostolii lui Hristos. În continuare, s-a amintit de
lepădarea de sine totală a lui Avraam, atunci când Dumnezeu i-a spus
să-l aducă pe fiul său Isaac spre jertfă. "Legământul cu Dumnezeu
presupune o totală lepădare de tine însuţi. Mântuitorul vorbeşte de
lepădarea de sine ca despre o stare de maximă dificultate pentru
conştiinţa umană. Domnul Hristos compară această lepădare de sine cu
trecerea unei cămile prin urechile acului", a explicat pr. paroh Mihai
Mărgineanu, care a vorbit apoi de viaţa şi modelul de sfinţenie al
Sfintei Ecaterina, "care a deprins din copilărie tainele credinţei
creştine fără ştirea părinţilor ei". "În această duminică avem în faţă
chipul Maicii Domnului, întrucât astăzi este Odovania Praznicului
Intrării Maicii Domnului în Biserică, chipul tânărului bogat şi învăţat,
care s-a dovedit sărac în cunoaştere şi înţelegere, şi chipul Sfintei
Ecaterina, care a pus în valoare darurile pe care le-a primit în această
viaţă, spre mântuirea oamenilor", a adăugat pr. paroh Mihai Mărgineanu.
La finalul slujbei, pr. paroh Mihai Mărgineanu a prezentat
credincioşilor noul număr al revistei "Credinţa şi fapta", care a
aniversat ieri zece ani de apariţie neîntreruptă. Cu acest prilej, pr.
paroh Mihai Mărgineanu a mulţumit pentru implicare echipei redacţionale
şi în mod deosebit domnişoarei Vasilica Onofrei, redactor-şef al acestei
publicaţii. A urmat Parastasul pentru ctitori şi oferirea de pachete cu
alimente tuturor celor prezenţi.
Biserica cu hramurile "Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla" şi "Sfânta
Ecaterina" din cartierul Dărmăneşti din Piatra Neamţ a îmbrăcat ieri
straie de sărbătoare. După cum ne-a relatat pr. Ştefan Zaharia de la
parohia Conţeşti-Girov, slujba Vecerniei unită cu Litia a fost oficiată
sâmbătă seara de pr. Valentin Tofan, protopop al Protopopiatului Piatra
Neamţ, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Predica de la finalul
slujbei a fost adresată de pr. Daniel Voicu de la parohia Mărgineni 2,
care a subliniat câteva aspecte ale pregătirii credincioşilor pentru
praznicul Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. De asemenea, pr.
Daniel Voicu a vorbit despre post, care "implică săvârşirea faptelor
bineplăcute lui Dumnezeu", şi despre rugăciune. Părintele paroh Gheorghe
Popârda a mulţumit preoţilor şi credincioşilor pentru prezenţa la
slujbă, amintind că acum 12 ani a fost pusă piatra de temelie a
lăcaşului de închinăciune aflat în sărbătoare. "Până în acest moment
ne-am împlinit obiectivele prin mila lui Dumnezeu. Nădăjduim să ducem la
bun sfârşit misiunea de oferi Tatălui încă o casă în care să Îşi
reverse harul sfinţitor", a remarcat pr. paroh Gheorghe Popârda.
La final, părintele protopop Valentin Tofan a apreciat stadiul
lucrărilor Bisericii cu hramurile "Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla"
şi "Sfânta Ecaterina" din Dărmăneşti, exprimându-şi bucuria de a a fi
prezent la acest moment de rugăciune. "Parohia din cartierul Dărmăneşti,
una dintre cele mai mici din Piatra Neamţ, are o bogată activitate
catehetică, părintele paroh Gheorghe Popârda fiind un apropiat al
tinerilor şi copiilor din parohie", a spus pr. Ştefan Zaharia, care
coordonează activitatea catehetică la nivelul Protopopiatului Piatra
Neamţ. pagina
sâmbătă, 24 noiembrie 2012
Dezbatere dedicată violenţei domestice

La sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi a avut loc ieri o
întrunire organizată de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Iaşi pe tema
prevenirii criminalităţii. În cadrul acestui seminar a fost încheiat un
parteneriat de colaborare între Poliţia Iaşi şi protopopiatele Iaşi 1,
Iaşi 2 şi Iaşi 3.
Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul
Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi a organizat ieri la
Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Iaşi dezbaterea "Violenţa domestică:
prevenire, intervenţie, bune practici". Evenimentul s-a derulat în
cadrul parteneriatului regional în domeniul prevenirii criminalităţii pe
regiunea NE a Moldovei, existent între inspectoratele de poliţie ale
judeţelor Botoşani, Iaşi, Suceava şi Vaslui. Au participat reprezentanţi
de la Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi, de la
ISJ Iaşi, de la protopopiatele Iaşi 1, Iaşi 2 şi Iaşi 3 şi de la mai
multe fundaţii şi ONG-uri. Părintele Toma Gradinaciuc, protopop al
Protopopiatului Iaşi 1, a amintit că în Arhiepiscopia Iaşilor se
derulează mai multe campanii de prevenire a consumului de alcool şi
tutun. De asemenea, pr. protopop Toma Gradinaciuc a accentuat
necesitatea comunicării preoţilor cu membrii familiilor care se
confruntă cu diferite probleme. În continuare, protopopul
Protopopiatului Iaşi 1 a remarcat că preotul trebuie să facă parte din
grupul de prevenire a violenţei domestice.
În cadrul discuţiilor, s-a pus problema violenţei în şcoală, s-a vorbit
despre violenţa femeii, dar şi despre strategia prin care agresorul
poate fi consiliat într-un centru de recuperare. Au fost aduse în
discuţie cazurile concrete de violenţă pe care preoţii le-au cunoscut în
parohii. Reprezentanţii mai multor ONG-uri şi-au manifestat intenţia de
a aplica politici sociale şi de a organiza consiliere de grup sau
individuale a membrilor unei familii. De asemenea, s-au amintit
repercursiunile violenţei în cazul copiilor, iar la final s-a întocmit
un parteneriat între IPJ Iaşi şi protopopiatele Iaşi 1, Iaşi 2 şi Iaşi
3. "După ce este agresată, o victimă are nevoie de consiliere
psihologică, dar şi de tratament medicamentos, mai ales dacă a ajuns la
depresie. În urma unei agresiuni, pot apărea disfuncţionalităţi ale
comportamentului atât emoţionale, cât şi fizice. În cazul în care vorbim
de o agresiune fizică, aceasta se regenerează sau pot fi aplicate
tratamente. La nivel emoţional, agresiunile se vindecă mai greu pentru
că acestea nu se pot şterge din amintirea victimei. Aspectele negative
pot fi transmise şi altor persoane din jur, sau pot cauza coşmaruri,
frustrări şi dezechilibre în viaţă", a explicat Ionela Amariei, asistent
social în cadrul protopopiatelor Iaşi 1, Iaşi 2 şi Iaşi 3.
Volum dedicat bisericii vechi a Mănăstirii Bogdana, lansat la Suceava

"Această lucrare este rodul ostenelilor din ultimii 40 de ani de
activitate desfăşurată de arheologii Lia şi Adrian Bătrâna. În cuvântul
adresat celor prezenţi, arheologul Adrian Bătrâna a mulţumit părintelui
Justin Dragomir pentru sprijinul acordat în editarea acestui volum,
precum şi colegilor specialişti din ţară şi străinătate, care au avut un
rol deosebit în finalizarea cercetărilor ştiinţifice. S-a amintit că
Mănăstirea Bogdana din Rădăuţi este singura instituţie care a organizat
în anul 2009 un simpozion dedicat împlinirii a 650 de ani de la
întemeierea Moldovei. Arheologul Adrian Bătrâna a mulţumit apoi şi Înalt
Preasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, care i-a
încurajat mereu pe arheologi în lucrarea pe care au derulat-o la
Biserica "Sfântul Nicolae" a Mănăstirii Bogdana", a relatat arhid. prof.
dr. Vasile Demciuc de la Facultatea de Istorie a Universităţii "Ştefan
cel Mare" din Suceava. (C. Ciofu)
Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
În Duminica a 30-a după Rusalii, Înalt Preasfinţitul Teofan,
Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va oficia
Sfânta Liturghie la Biserica "Sfântul Nicolae" din Podu Iloaiei,
Protopopiatul Iaşi 3, iar IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi
Rădăuţilor, va sluji la Schitul Marginea din judeţul Suceava. PS
Corneliu, Episcopul Huşilor, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala
episcopală din Huşi, iar PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al
Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va sluji în parohia Mănăstirea
Caşin, Protopopiatul Oneşti, judeţul Bacău. (C.C.)
Eveniment religios-cultural în parohia Mănăstirea Caşin
Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei
Romanului şi Bacăului, va săvârşi mâine Sfânta Liturghie în parohia
Mănăstirea Caşin, Protopopiatul Oneşti, judeţul Bacău. Cu acest prilej,
credincioşii se vor putea închina raclei în care se află un fragment din
moaştele Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodeşti, care va fi adusă de
la Catedrala arhiepiscopală din Roman. "După oficierea Sfintei
Liturghii va avea loc lansarea volumului "Teologia mistică poetică -
imnele iubirii dumnezeieşti ale Sfântului Simeon Noul Teolog - 1000 de
ani de la compunerea lor", apărut cu binecuvântarea Preafericitului
Părinte Patriarh Daniel la Editura Basilica a Patriarhiei Române.
Evenimentul cultural-religios se va încheia cu un concert de colinde
care va fi susţinut de corala preoţilor din Protoieria Oneşti", a
relatat pr. Constantin Gherasim, inspector pe Probleme de tineret şi
mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. (C.C.)
ASCOR - filiala Iaşi are un nou preşedinte
În Sala T17 a Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din
Iaşi au avut loc joi, 22 noiembrie, alegerile pentru noul comitet al
Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi (ASCOR) - filiala Iaşi.
Alegerea noului comitet a avut loc în urma întrunirii Adunării Generale a
asociaţiei, formată din membrii activi şi membrii de onoare. Membrii
comisiei de validare au fost foştii preşedinţi şi vicepreşedinţi ai
ASCOR - filiala Iaşi. În urma alegerilor, Dimitrie-Răducu Barabulă,
student în anul IV la Facultatea de Automatică şi Calculatoare a
Universităţii Tehnice "Gheorghe Asachi" din Iaşi, a fost ales
preşedintele ASCOR - filiala Iaşi. (C.C.)
vineri, 23 noiembrie 2012
Lucrările Sinaxei stareţilor şi stareţelor din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului
Cerc pedagogic la Seminarul „Sfântul Ioan Iacob“ din Dorohoi

Ghid de dezvoltare comunitară, lansat la Iaşi
Organizaţia World Vision România, în parteneriat cu Grupul de Acţiune
Locală "Ştefan cel Mare" din Iaşi, a lansat ieri la Hotel Astoria din
Iaşi primul ghid de dezvoltare comunitară din România, în cadrul
conferinţei "Rolul parteneriatului în dezvoltarea rurală".
Ghidul de dezvoltare comunitară este rezultatul proiectului "Ajutaţi
copiii să spere", care s-a derulat între anii 1997-2011 în comunele
Aroneanu, Cepleniţa, Costuleni, Golăieşti şi Vlădeni din judeţul Iaşi.
"La nivel local, în acest proiect de dezvoltare comunitară s-a lucrat cu
autorităţile locale, cu membrii comunităţii, cu familiile şi copiii
acestora, dar şi cu preoţii parohi. Vorbim despre implicarea preoţilor
pentru că Biserica se bucură de o încredere mare din partea populaţiei.
Alături de profesori şi de autorităţile locale, preotul este o persoană
importantă în comunitate. Proiectele de dezvoltare comunitară au ca
ţintă asigurarea bunăstării copiilor la nivel local. World Vision
colaborează cu membrii comunităţii. Aceştia sunt ajutaţi să ajungă cu
sprijinul nostru să recunoască problemele din comunitate, care sunt
resursele pe care le au la dispoziţie, pentru ca ulterior să căutăm cele
mai bune modalităţi de rezolvare", a spus Mirela Slusaru, specialist
comunicare în cadrul World Vision România. Din anul 2009, Biroul World
Vision din Iaşi implementează în zona oraşului Negreşti proiectul de
dezvoltare comunitară "Un viitor mai bun pentru copiii noştri". (C.
Ciofu)
joi, 22 noiembrie 2012
„Prezenţa părinţilor şi a copiilor împreună la sfintele slujbe întăreşte familia creştină“

La sediul Protopopiatului Piatra Neamţ a avut loc marţi, 20 noiembrie,
întrunirea lunară cu preoţii. Referatul cu tema "Misiunea preotului din
spital şi conlucrarea lui cu medicul pentru îngrijirea bolnavilor" a
fost expus de pr. Iustin Capşa de la parohia Sarata. "Părintele Iustin
Capşa a fost timp de câţiva ani preot misionar de spital în Craiova.
Experienţa din spital s-a potrivit foarte frumos cu tema prezentată.
Părinţii din protopopiatul nostru au luat cuvântul pe marginea
referatului, unii dintre ei împărtăşind din experienţa lor, în ceea ce
priveşte prezenţa în spital", a spus pr. Valentin Tofan, protopop al
Protopopiatului Piatra Neamţ. În continuare, pr. Ciprian Timofte,
secretar al Protopopiatului Piatra Neamţ, a prezentat mai multe hotărâri
venite de la Centrul eparhial Iaşi.
Tot marţi, 20 noiembrie, s-a derulat conferinţa lunară a preoţilor
Protopopiatului Roznov. Părintele Adrian Huştiu, de la parohia Mastacăn
II, a prezentat referatul "Responsabilitatea preotului cu privire la
cercetarea bolnavilor şi muribunzilor şi la administrarea în timp util a
Tainei Sfântului Maslu". În continuare s-a discutat despre securitatea
muncii, astfel încât activitatea de la parohii să se desfăşoare conform
legislaţiei în vigoare. După cum ne-a relatat pr. Vasile Ţoc, protopop
al Protopopiatului Roznov, preoţii au vorbit şi despre inventarierea
bunurilor la parohii.
Secularizarea îl înlătură pe om de Dumnezeu
Preoţii Protopopiatului Ceahlău s-au întâlnit în urmă cu două zile în
şedinţa lunară. Referatul cu tema "Familia şi societatea într-o lume
secularizată - situaţia demografică" a fost pregătit de pr. Costel
Ştefan de la parohia Călugăreni. "Părintele Costel Ştefan a remarcat
faptul că familia este instituţia întemeiată de Însuşi Dumnezeu.
Secularizarea îl deturnează pe om de la scopul lui principal de a fi
alături de Dumnezeu. S-a vorbit despre fenomenul migraţiei şi despre
copiii care rămân adesea în grija rudelor. Deşi acestor copii nu le
lipseşte nimic, totuşi ei au nevoie de dragostea părinţilor plecaţi la
muncă în străinătate. S-a mai făcut referire la mijloacele prin care
mass-media caută să dezbine familia. După expunerea referatului, preoţii
au purtat discuţii referitoare la educaţia şi creşterea copiilor. De
asemenea, s-a accentuat faptul că prezenţa părinţilor şi a copiilor
împreună la sfintele slujbe întăreşte familia creştină", a relatat pr.
Mihai Damian, protopop al Protopopiatului Ceahlău. În partea a doua a
şedinţei s-a discutat despre inventarierea bunurilor la parohii şi
despre recensământul familiilor din fiecare parohie. "Totodată s-au
prezentat noile adrese cu privire la normele PSI de la Inspectoratul
pentru Situaţii de Urgenţe Neamţ. Preoţii au fost îndemnaţi să se
pregătească pentru perioada de iarnă, astfel încât să se prevină
încendiile. Cu acest prilej, părintele Andrei Fabian de la parohia
"Pogorârea Sfântului Duh" - Ceahlău a fost desemnat să se ocupe de
normele PSI şi de securitatea muncii în protopopiatul nostru", a adăugat
pr. protopop Mihai Damian.
Luni, 19 noiembrie, 2012, a avut loc şedinţa preoţilor Protopopiatului
Săveni, în cadrul căreia pr. Mihai Tănase de la parohia Ripiceni a
susţinut referatul "Descoperiri ale ştiinţei care ajută în mărturisirea
creştină".
Hramul bisericii parohiei Dragomireşti, Protopopiatul Vaslui

Conferinţă la Universitatea „Ştefan cel Mare“ din Suceava
În Sala E129 a Universităţii "Ştefan cel Mare" din Suceava va avea loc
mâine, de la ora 14:00, conferinţa "Bucovina în relaţiile internaţionale
ale secolului al XX-lea". Prelegerea va fi susţinută de prof. univ. dr.
Aurel Preda, ambasador şi preşedinte al Asociaţiei Române de Politică
Externă, de Ilie Ivan, consul general, şi de Gheorghe Băloi, secretar
general în cadrul Asociaţiei Române de Politică Externă şi expert în
relaţii internaţionale. Manifestarea va fi organizată de Universitatea
"Ştefan cel Mare" din Suceava, în colaborare cu Asociaţia Română de
Politică Externă şi cu Fundaţia "In Memoriam" a parohiei "Naşterea
Maicii Domnului" din Suceava. (C.C.)
Slujbe de pomenire în cimitirele nemţene
Locuitorii din oraşul Piatra Neamţ, dar şi din comunele învecinate s-au
rugat în ajunul sărbătorii Intrării Maicii Domnului în Biserică pentru
cei adormiţi. Oamenii au participat la slujba Vecerniei unită cu Litia
în bisericile parohiale de care aparţin, apoi au mers la mormintele
celor dragi pentru a aprinde o lumânare. "În fiecare an, în ajunul
sărbătorii Intrării Maicii Domnului în Biserică, este o tradiţie
împământenită ca majoritatea creştinilor ortodocşi din zona Neamţului să
meargă la cimitir pentru a aprinde o lumânare. O parte din enoriaşii
noştri duc şi o colivă pentru a o oferi apoi de sufletele celor
răposaţi. După slujba Vecerniei, preoţii noştri au mers la cimitir
alături de credincioşi pentru a săvârşi o rugăciune. Anul acesta, deşi
vremea a fost potrivnică, totuşi oamenii au venit în număr foarte mare
la cimitirele din Piatra Neamţ ca să înalţe o rugăciune pentru sufletele
celor plecaţi în lumea veşniciei. Această tradiţie se păstrează an de
an la toate cimitirele din zona noastră", a relatat pr. Valentin Tofan,
protopop al Protopopiatului Piatra Neamţ. (C.C.)
miercuri, 21 noiembrie 2012
Sărbătoarea Vovideniei în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
Biserica noastră sărbătoreşte astăzi Intrarea Maicii Domnului în
Biserică sau Vovidenia, după cum este cunoscută în popor. Mai multe
biserici din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei îşi serbează hramul. La
Biserica Vovidenia din Botoşani credincioşii se închină în aceste zile
raclei în care se află un fragment din moaştele Sfântului Apostol
Andrei.
Ieşenii sunt aşteptaţi astăzi să participe la Sfânta Liturghie în
Biserica Vovidenia din Iaşi. De câţiva ani, în acest sfânt lăcaş se
oficiază Acatistul Sfântului Ioan Maximovici, astfel că aseară a fost
scoasă spre închinare racla în care se află un fragment din mantia care a
aparţinut acestui sfânt ierarh.
Sărbătoare va fi astăzi la Biserica Vovidenia din Botoşani, unde a fost
adusă racla în care se află o părticică din moaştele Sfântului Apostol
Andrei de la Mănăstirea Peştera din judeţul Constanţa.
În Protopopiatul Paşcani este hram la Valea-Seacă, iar în Protopopiatul
Săveni este sărbătoare în parohiile Mihail Kogălniceanu şi Stânca -
Ştefăneşti. În Protopopiatul Hârlău îşi serbează hramul biserica parohiei Bârleşti,
în timp ce în Protopopiatul Darabani Intrarea Maicii Domnului în
Biserică va fi cinstită în parohia Cuza Vodă. În Protopopiatul Dorohoi este hram la Strahova, iar în Protopopiatul Ceahlău, parohia Buhalniţa este în sărbătoare. În Arhiepiscopia Iaşilor, două aşezări monahale îşi serbează hramul:
Schitul Vovidenia al Mănăstirii Neamţ şi Mănăstirea Peştera din judeţul
Neamţ. Intrarea Maicii Domnului în Biserică va fi sărbătorită şi de
credincioşii parohiei Meleşcani - Dealul Morii, Protopopiatul Sascut.
Hram va fi şi în parohia Căbeşti II din Protopopiatul Bacău Sud şi la
Mănăstirea Baimac din judeţul Bacău. Biserica Vovidenia din parohia Dragomireşti, Protopopiatul Vaslui, este azi în sărbătoare. Sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică va fi serbată în mod
deosebit de credincioşii parohiei Vicovu de Sus - Est, Protopopiatul
Rădăuţi, judeţul Suceava. După cum ne-a relatat pr. paroh Mircea Irina,
aseară a fost oficiată slujba Privegherii, iar astăzi programul liturgic
va continua cu Utrenia, Acatistul, Agheazma mică, Sfânta Liturghie şi
Taina Sfântului Maslu. "La final va fi adresat un cuvânt de învăţătură
consistent legat în special de viaţa Maicii Domnului, întrucât zona
aceasta este misionară", a spus pr. paroh Mircea Irina. Biserica
Vovidenia din Vicovu de Sus - Est a fost ridicată în anul 1910 şi a
aparţinut cultului catolic. În anul 1960 a fost preluată de cultul
ortodox. A fost sfinţită de vrednicul de pomenire preot Scarlat Porcescu
de la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. În luna mai a acestui an, IPS
Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a pus piatra de temelie
pentru o nouă biserică care va fi închinată Sfântului Voievod Ştefan cel
Mare.
Sinaxa stareţilor şi stareţelor din Eparhia Romanului şi Bacăului
Stareţii şi stareţele din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului se vor
reuni mâine la Centrul eparhial Roman. Sinaxa stareţilor şi stareţelor,
care va fi prezidată de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar
al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va fi precedată de săvârşirea
Sfintei Liturghii în Catedrala arhiepiscopală din Roman. "Lucrările
sinaxei vor începe la ora 10:00 în sala de şedinţe a Centrului eparhial
Roman cu un cuvânt introductiv al Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul. În
continuare, vor fi prezentate utimele hotărâri ale Sfântului Sinod al
Bisericii Ortodoxe Române cu privire la viaţa monahală, vor fi analizate
activităţile derulate în aşezămintele monahale, precum şi proiectele de
viitor ce urmează a fi implementate în schiturile şi mănăstirile din
eparhie. De asemenea, în contextul serbării Anului Sfântului Maslu şi al
îngrijirii bolnavilor, va fi prezentat modul în care aşezămintele
monahale s-au implicat în activităţile social-filantropice derulate în
decursul acestui an", a spus pr. Constantin Gherasim, inspector pe
Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi
Bacăului. La sinaxa monahală de la Roman vor fi reprezentate cele 27 de
mănăstiri şi schituri de pe cuprinsul eparhiei. (C. Ciofu)
Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
Astăzi, de sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică, Înalt
Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi
Bucovinei, va săvârşi Sfânta Liturghie la Mănăstirea Peştera, din
judeţul Neamţ, iar IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va
sluji în parohia Volovăţ, Protopopiatul Rădăuţi. PS Calinic
Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va săvârşi Sfânta
Liturghie în parohia Chilişoaia, Protopopiatul Iaşi 3, iar PS Ioachim
Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va
sluji la Catedrala arhiepiscopală din Roman. (C.C.)
Întâlnire de lucru la Fundaţia „Episcop Melchisedec“ din Roman
Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei
Romanului şi Bacăului, s-a întâlnit ieri cu directorii organizaţiilor
non-guvernamentale, cu asistenţii sociali şi coordonatorii proiectelor
social-filantropice din Eparhia Romanului şi Bacăului. Reuniunea a avut
loc la sediul Fundaţiei "Episcop Melchisedec" din Roman şi a constat în
prezentarea modului în care s-au implementat până în acest moment
proiectele şi programele privind copiii defavorizaţi, bătrânii şi
familiile cu situaţii materiale precare. "Întâlnirea a avut în vedere
stabilirea unor direcţii pentru dezvoltarea unor proiecte vizând
implicarea cât mai multor parohii în activităţi cu caracter social,
precum şi modalităţi de atragere a fondurilor necesare derulării
acestora. De asemenea, s-a discutat despre stabilirea direcţiilor şi
obiectivelor strategice pentru perioada 2013-2015 în domeniul
social-filantropic din cadrul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului", a
amintit pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi
mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. (C.C.)
marți, 20 noiembrie 2012
Şedinţe preoţeşti în Eparhia Iaşilor
În Sala „Dr. Iustin Moisescu“ a Centrului eparhial Iaşi a avut loc ieri
conferinţa lunară cu preoţii din Protopopiatul Iaşi 3. Părintele Dan
Florin Buţincu, de la parohia Brustureţ, a susţinut referatul cu tema
„Boala, suferinţa şi moartea din punct de vedere medical“. Cu acest
prilej, au fost invitaţi în faţa preoţilor prof. Gheorghe Bălan, de la
Institutul de Gastroenterologie şi Hepatologie Iaşi, conf. dr. Diana
Cimpoieşu, coordonatorul Unităţii de Primire Urgenţe a Spitalului
„Sfântul Spiridon“ din Iaşi, conf. Costel Bradea, chirurg la Clinica I
Chirurgie „Vladimir Buţureanu“ a Spitalului „Sfântul Spiridon“.
„Invitaţii noştri au făcut referire la boală, suferinţă şi moarte, din
punct de vedere medical. Am considerat că este oportun să alegem această
temă în contextul Anului omagial al Tainei Sfântului Maslu şi al
îngrijirii bolnavilor. Până în prezent, aspectele legate de boală,
suferinţă şi moarte au fost prezentate din punct de vedere spiritual. Am
dorit să avem din partea medicilor un punct de vedere, ca un fel de
interdisciplinaritate între partea spirituală şi partea medicală“, a
declarat pr. Mihail Roşu, protopop al Protopopiatului Iaşi 3.
„Întâlnirea cu Hristos este cel mai important moment al vieţii noastre“
Preoţii din Protopopiatul Hârlău s-au reunit ieri în şedinţa lunară
administrativă. Pentru început, reprezentanţii Departamentului Pro Vita
din cadrul Sectorului de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală al
Arhiepiscopiei Iaşilor au vorbit preoţilor despre viaţa copilului în
pântecele mamei şi despre dezastrul avortului. Părintele Mihai Bendeac
de la parohia Lupăria a prezentat referatul cu tema „Sfântul Nectarie
Taumaturgul“. „Pentru început s-au amintit câteva date din viaţa
Sfântului Ierarh Nectarie, apoi s-a făcut referire la canonizarea
Vindecătorului de cancer. Preoţii protopopiatului nostru au aflat apoi
unde se află fragmente din moaştele Sfântului Nectarie în Moldova. În
ultima parte, pr. Mihai Bendeac a amintit câteva din minunile Sfântului
Nectarie, atât de iubit de preoţii şi credincioşii noştri“, a relatat
pr. Nicolae Crăciun, protopop al Protopopiatului Hârlău.
La sediul Protopopiatului Dorohoi a avut loc ieri întrunirea lunară cu
preoţii. Referatul cu tema „Semnificaţia pregătirii pentru Sfânta
Împărtăşanie“ a fost pregătit de pr. Gabriel Biţă de la parohia Brăeşti.
„Atunci când am fixat această temă ne-am gândit la timpul Postului
Crăciunului. Atât preoţii, cât şi credincioşii trebuie să acorde o
importanţă deosebită pregătirii pentru Sfânta Împărtăşanie. Întâlnirea
cu Hristos este cel mai important moment al vieţii noastre şi de aceea
este necesară pregătirea pentru primirea Trupului şi Sângelui
Mântuitorului. Ne-am gândit că este bine să repunem în valoare toate
lucrurile care ne apropie de Hristos. Au fost mai multe luări de cuvânt
pe marginea temei expuse, astfel că întâlnirea de astăzi şi-a atins
scopul“, a spus pr. Stelian Ciurciun, protopop al Protopopiatului
Dorohoi. În partea a doua a întâlnirii au fost discutate probleme de
ordin administrativ.
Fragment din mantia Sfântului Ioan Maximovici, la Biserica Vovidenia din Iaşi

„Copil ca tine sunt şi eu“ a debutat la Botoşani

luni, 19 noiembrie 2012
Liturghie arhierească la Biserica „Sfântul Dumitru“ din Rădăuţi
Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături
de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit ieri Sfânta Liturghie la
Biserica "Sfântul Dumitru" din Rădăuţi. Din soborul de preoţi a făcut
parte şi pr. Petru Lupăştean Barfă, protopop al Protopopiatului Rădăuţi.
La finalul slujbei a fost citită Pastorala Sfântului Sinod "2012 - Anul
omagial al Tainei Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor în
Patriarhia Română". Apoi, IPS Arhiepiscop Pimen a adresat un cuvânt de
învăţătură în care a vorbit despre milostenie. "Pastorala Sfântului
Sinod citită astăzi (n.r. ieri) este un îndemn la faptele de milostenie.
Sfinţii Părinţi ne învaţă că postul trebuie însoţit de faptele de
milostenie şi de rugăciune. De asemenea, creştinul trebuie să se
spovedească şi să se împărtăşească, după ce primeşte binecuvântarea
duhovnicului. Cu faptele de milostenie vom merge înaintea tronului de
judecată al lui Dumnezeu. Îngrijirea, ajutarea sau vizitarea unui bolnav
reprezintă o faptă de milostenie. Fiecare dintre noi ajută în felul
său, însă în acest an am fost îndemnaţi cu toţii să sporim faptele de
milostenie şi de ajutorare a acelor bolnavi. Oamenii aflaţi în suferinţă
pot fi sprijiniţi cu bani pentru medicamente, cu alimente s.a.", a
arărat IPS Pimen, care a continuat cuvântul de învăţătură prin a face
referire la Evanghelia din Duminica a 26-a după Rusalii.
"Fiecare dintre noi poate să-i ajute cu ceva pe cei bolnavi. Bogatul nu
este întotdeauna milostiv, aşa cum am înţeles din Sfânta Evanghelie
rostită astăzi (n.r. ieri) în cadrul Sfintei Liturghii. Acestui bogat
căruia i-a rodit din belşug ţarina ar fi trebuit să împartă săracilor
din ceea ce i-a dat Dumnezeu. Când vom pleca din această lume, vom merge
la Dumnezeu doar cu faptele de milostenie. Sfântul Ioan Gură de Aur
scrie că Biserica, văzând că bogaţii nu ajută pe săraci, pe cei bolnavi,
a luat hotărârea să aibă bunuri pământeşti. Tot Sfântul Ioan Gură de
Aur spune că dacă fiecare om ar da o pâine unui sărac, nu ar mai exista
flămânzi", a spus Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Înalt Preasfinţia
Sa şi-a exprimat apoi bucuria pentru că a slujit la Biserica "Sfântul
Dumitru" din Rădăuţi. IPS Pimen i-a îndemnat pe credincioşi să-i înveţe
şi să-i povăţuiască pe copii spre fapte de milostenie. "Copiii trebuie
învăţaţi să fie milostivi. Dacă îi învăţăm de mici să fie milostivi, vor
ajuta pe cei săraci când vor ajunge la vârsta maturităţii", a explicat
Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Părintele paroh Vasile Juravle a
mulţumit Înalt Preasfinţitului Pimen pentru că a slujit Sfânta Liturghie
în prima duminică din Postul Crăciunului în Biserica "Sfântul Dumitru"
din Rădăuţi. De asemenea, pr. paroh Vasile Juravle a amintit că Înalt
Preasfinţia Sa a resfinţit acest sfânt lăcaş în anul 1986.
Catapeteasmă realizată de renumitul pictor Epaminonda Bucevschi
Biserica "Sfântul Dumitru" din Rădăuţi a fost construită în anul 1886 de
către comunitatea evanghelică germană din Rădăuţi. A deservit această
comunitate până în 1940, iar ulterior lăcaşul a intrat în proprietatea
statului român. În anul 1942 a fost adaptat cultului ortodox printr-o
hotărâre a Mitropoliei Bucovinei. Biserica a fost sfinţită pe 21 mai
1942 de mitropolitul Tit Simedrea de la Cernăuţi. Iconostasul a fost
pictat de pictorul Epaminonda Bucevschi, fiind adus în anul 1911 mai
întâi la capela Liceului "Eudoxiu Hurmuzache" din Rădăuţi. Biserica
"Sfântul Dumitru" a fost loc de rugăciune pentru liceeni şi pentru
militarii care erau în acea vreme în zona Rădăuţilor. Din anul 1947
devine biserică parohială. "Noi ţinem în mod deosebit iconostasul din
biserică pentru că este deosebit de reprezentativ. Aceasta pentru că
pictorul Epaminonda Bucevschi şi-a imprimat stilul deosebit în pictura
din Bucovina. Considerăm că talentul acestui mare pictor bucovinean
trebuie pus în evidenţă printr-un volum", a spus pr. paroh Vasile
Juravle.
Părintele Vasile Juravle a fost numit la Biserica "Sfântul Dumitru" din
Rădăuţi în anul 1983, când a iniţiat o serie de reparaţii la acest sfânt
lăcaş. "Noi am căutat pe cât a fost posibil să adaptăm biserica la
cultul ortodox. Este pictată în stilul neobizantin între anii 1985-1988
în tehnica frescă. Între anii 2007-2009 am beneficiat de câteva
sponsorizări de la Primăria Rădăuţi, astfel că lângă biserica parohială
s-a ridicat un complex care cuprinde paraclisul, casa de prăznuire şi
casa mortuară. În anul 2008 a fost schimbat acoperişul bisericii, iar cu
prilejul hramului din acest an s-a realizat o icoană din mozaic cu
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie. Mulţumim Bunului Dumnezeu pentru toate
cele rânduite şi pentru că ne ajută să mergem pe calea mântuirii. Gândul
nostru de recunoştinţă se îndreaptă în această zi (n.r. ieri) către
Înalt Preasfinţitul Pimen, care a slujit pentru prima dată în biserica
noastră în anul 1986, pe vremea când era episcop-vicar al Arhiepiscopiei
Iaşilor", a amintit pr. paroh Vasile Juravle. La Biserica "Sfântul
Dumitru" din Rădăuţi mai slujesc pr. Mihai Irinciuc, pr. Juravle Ciprian
şi diac. Ciprian Gavra.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)