Arhimandritul Zaharia Zaharou de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul“ – Essex din Anglia s-a aflat în Moldova în perioada 26 septembrie – 3 octombrie. Cu acest prilej, arhim. Zaharia Zaharou a susţinut mai multe conferinţe atât pentru credincioşii laici cât şi pentru monahi. În interviul de mai jos acordat părintelui Dumitru Păduraru, redactor-colaborator al postului Radio Trinitas al Patriarhiei Române, arhim. Zaharia Zaharou a vorbit despre temeiurile Mănăstirii Essex din Anglia, despre părintele Sofronie Saharov, cel care a înfiinţat această aşezare monahală, dar şi despre starea duhovnicească a Sfântului Siluan Athonitul.
Preacuvioase Părinte, spuneţi-ne pentru început câteva date biografice despre Sfinţia Voastră.
Ţara mea de origine este Cipru, iar la vârsta de 18 ani am mers în Anglia pentru a studia Chimia. În timp ce eram acolo la studii l-am cunoscut pe părintele stareţ Sofronie Saharov, care era venit din Sfântul Munte Athos şi întemeiase Mănăstirea "Sfântul Ioan Botezătorul" în Essex. Părintele Sofronie ducea o viaţă liniştită, dăruită întru totul Liturghiei şi rugăciunii, alături de alţi cinci monahi. După ce i-am cunoscut, am dorit şi eu să mă alătur lor. Mi-au cerut să studiez Teologia. M-au trimis la Paris la Institutul “Sfântul Serghie”, unde mi-am terminat studiile de Teologie. A doua zi, după ce m-am întors la mănăstire, am fost tuns în monahism. De atunci încoace trăiesc în acea mănăstire.
Preacuvioase Părinte, cum a fost trecerea de la studiul chimiei la cel al teologiei?
Când am desoperit rugăciunea lui Iisus mi-am pierdut toată inspiraţia în Chimie şi nu mai doream să fac altceva decât să chem numele Domnului. Când m-am dus la mănăstire nu am dorit să fiu călugăr ci pentru a găsi un loc unde pot să chem în permanenţă numele Domnului. Ideea de monahism mi-a venit mai târziu.
Spuneţi-ne câteva cuvinte despre Mănăstirea Essex din Anglia şi cum se desfăşoară viaţa monahală acolo?
Mănăstirea noastră a fost înfiinţată de arhim. Sofronie Saharou, care a fost stareţ în Sfântul Munte Athos şi a venit în Anglia în anul 1959. De atunci numărul monahilor a crescut, fiind vieţuitori din 16 ţări. Părintele Sofronie iubea foarte mult acest caracter internaţional al mănăstirii. El dorea să aibă un astfel de loc precum această aşezare monahală, unde caracterul universal al Bisericii Ortodoxe este pus în practică, este verificat. Biserica Ortodoxă nu este nici greacă, nici română, nici rusă, ci este Biserica lui Dumnezeu în România, în Rusia în Grecia. Naţionalismul în Biserică reduce dimensiunile teologiei pe care am moştenit-o de la Sfinţii Părinţi. Biserica este datoare să ne împărtăşească tuturor universalitatea Domnului nostru Iisus Hristos. Temeiurile vieţii noastre la mănăstire sunt Sfânta Liturghie, rugăciunea lui Iisus şi citirea scrierilor Sfântului Siluan Athonitul, care a fost îndrumătorul duhovnicesc al părintelui Sofronie. Așa cum s-a întâmplat întotdeauna în istoria Bisericii, atunci când Dumnezeu a vorbit unui sfânt, unui călugăr dintr-o anumită mănăstire, urmaşii acelui vieţuitor nu au făcut decât să repete acel cuvânt şi să-l predea generaţiilor lor, lucrându-şi prin aceasta propria lor mântuire şi ajutând la mântuirea oamenilor care veneau către ei. În scrierile Sfântului Siluan noi vedem acest cuvânt pe care el l-a primit direct de la Dumnezeu în chip foarte desluşit. Sfântul Siluan era un om simplu care nu învăţase decât două ierni la şcoala din sat, dar pentru dragostea lui mare către Dumnezeu a primit acelaşi har ca şi Sfinţii Apostoli. Părintele Sofronie, care fusese crescut în căile Domnului, considera că este o datorie să prezinte contemporanilor lui cuvântul însuflat de Dumnezeu Sfântului Siluan. Noi în mănăstire considerăm că ţelul vieţii este să depunem mărturie de adevărul învăţăturii primite prin Sfântul Siluan. Cuvintele lui nu sunt altceva decât o descoperire dumnezeiască, exprimată în cuvinte simple.
Darurile Sfintei Liturghii
Cum percep britanicii Ortodoxia în general?
În Anglia suntem foarte mult îndrăgiţi şi bine-primiţi de creştinii locului. Aproape în fiecare oraş englezii ne-au oferit câte o biserică pentru a putea oficia sfintele slujbe.
Ce a însemnat părintele Sofronie Saharou pentru Cuvioşia Voastră?
Pentru mine, părintele Sofronie a însemnat totul pentru că în cuvintele lui am găsit răspuns la toate nedumeririle mele. Aceste nedumeriri nu erau simple căutări intelectuale, ci fiinţiale. Am reuşit să aflu cum să intru în prezenţa Dumnezeului Celui viu. Lucrul cel mai preţios pe care l-am învăţat de la părintele Sofronie a fost cum să trăiesc aşa cum se cuvine Sfânta Liturghie. Sfânta Liturghie este o comoară a noastră, a ortodocşilor. În Liturghie sunt toate visteriile harului.
Aminteaţi de Sfânta Liturghie, care este centrul vieţii religioase a omului. Ce reprezintă Sfânta Liturghie pentru cei din lume şi pentru vieţuitorii din sfintele mănăstiri?
Sfânta Liturghie, pentru tot creştinul este locul unde poate face un schimb de viaţă. Omul dă viaţa sa mică şi limitată şi o primeşte pe cea măreaţă şi nesfârşită a lui Dumnezeu. În Liturghie îi aducem Domnului o bucăţică de pâine şi un pic de vin, neînsemnate în ele însele. Ce le dă valoare este ceea ce punem noi în ele. Când ne pregătim pentru Liturghie venim pentru a ne ruga cu toată credinţa, pocăinţa, smerenia şi dragostea noastră, dar şi cu toate aşteptările pe care le avem înaintea lui Dumnezeu spre mântuire. Toată viaţa noastră o punem în acesta daruri şi îi spunem lui Dumnezeu "Ale Tale dintru ale Tale Ţie îşi aducem de toate şi pentru toate”. Dumnezeu, în milostivirea şi marea lui iubire îşi pune propria viaţă în aceste daruri, harul Sfântului Duh prefăcându-le în Trupul şi Sângele Lui, răspunzând rugăciunii noastre cu “Sfintele Sfinţilor”. Aşa primim înapoi darurile, dar preschimbate de Duhul Sfânt, în Trupul şi Sângele lui Hristos, ca să-L mâncăm pe Domnul şi să trăim în Domnul veşnic. Liturghia este nădejdea lumii. Câtă vreme slujim Liturghia cu această conştiinţă este nădejde de supravieţuire a acestei lumi.
Spuneţi-ne cum se clădeşte încrederea, respectul şi ascultarea pe care un ucenic o are faţă de stareţul său?
Stareţul este purtătorul tradiţiei vii a Bisericii, e un om care trăieşte în prezenţa Dumnezeului Celui viu. Atunci când iese în afara acestei prezenţe poartă cu sine cuvinte pentru toţi cei care caută ajutorul şi sfatul lui. E un mare dar şi o mare cinstire de la Dumnezeu să întâlnim un astfel de stareţ. Astfel ai prilejul să afli voia lui Dumnezeu, calea Domnului pentru tine ca persoană. Deci te duci la stareţ cu această aşteptare, rugându-te ca să primeşti voia lui Dumnezeu, şi eşti gata în inima ta să primeşti primul cuvânt care iese din inima lui.
Darul rugăciunii inimii pentru trăirea în prezenţa lui Dumnezeu
Ce reprezintă rugăciunea minţii pentru un monah sau pentru un creştin care trăieşte viaţa de familie?
Desigur, pentru noi, numele Domnului nostru Iisus Hristos are o mare importanţă. Mântuitorul ne-a fost dat prin descoperire de sus şi poartă în El energia mântuirii. Numele Domnului este de nedespărţit de persoana Sa. Când noi chemăm numele Lui, acumulăm în inima noastră energia mântuirii. Mai întâi chemăm acest nume oral, dar cu atenţie, iar apoi îl chemăm în mintea noastră. Atunci când harul se acumulează în inimă, ea se deschide larg şi cheamă neîncetat acest nume zi şi noapte, în aceasta stând mântuirea.
Aţi cunoscut oameni cu viaţa de familie, practicanţi ai rugăciunii inimii?
În monahism rugăciunea inimii este la îndemână pentru că toată viaţa este organizată în jurul Domnului. Sunt oameni care trăiesc în lume şi îşi rânduiesc viaţa în aşa fel încât să pună pe primul loc chemarea numelui Domnului. Am întâlnit mulţi astfel de oameni care aveau darul rugăciunii inimii, deşi vieţuiau în lume şi aveau o mulţime de responsabilităţi. Ei îşi rezervau câteva ore zilnic în care trăiau în prezenţa lui Dumnezeu ca şi cum nu ar fi fost pe lume decât ei şi Cel Preaînalt. Atunci când dăruim inima noastră lui Dumnezeu, energia pe care o primim ne însoţeşte pe parcursul întregii zile în tot ce facem. E un asemenea simţământ duhovnicesc în inimă, că omul nu poate să uite pentru nicio singură clipă că el de fapt apaţine cerului. Legătura noastră cu Domnul Hristos devine foarte puternică. Dacă suntem tari în legătura noastră cu El vom avea putere în tot ceea ce facem.
Ne putem mântui fără rugăciunea inimii?
Cred că nu. Dumnezeu, aşa cum cititm în Sfintele Scripturi, doreşte de la fiecare din noi o inimă adâncă. El vrea să vadă în noi un om care iartă şi crede din toată inima. Asta înseamnă că a lui credinţă este vie prin dragostea inimii. Dacă nu trăim cu inima noastră nu putem să ne unim cu Dumnezeu, pentru că atunci nu putem împlini cele două mari porunci de care depind cerul, pământul şi întreaga noastră viaţă.
“Autoritatea noastră nu trebuie să vină din faptul că suntem hirotoniţi preoţi”
Ce v-a plăcut în mod deosebit din opera Sfântului Siluan?
Mai presus de toate, simt puterea cuvintelor lui, care sunt venite în inima sfântului direct de la Dumnezeu. Cei desăvârşiţi nu spun nimic de la ei înşişi, ci numai ce le dă Duhul Sfânt să zică. Sunt atât de multe astfel de cuvinte... De exemplu, nu-L putem cunoaşte pe Dumnezeu decât în Duhul Sfânt. Adevărata smerenie a lui Hristos este de nedescris. Nu te compari cu ceilalţi, ci te compari cu Dumnezeu-Omul. Nu putem fi siguri de mântuirea noastră până când dragostea de vrăjmaşi nu se găseşte în inima noastră. Precum Domnul ne-a iubit până în sfârşit şi s-a dat pe Sine răscumpărare pentru mântuirea noastră, la fel şi omul este desăvârşit în iubirea lui către Dumnezeu atunci când atinge punctul urii desăvârşite de sine. Sfântul Siluan şi-a trăit propria sa stare duhovnicească la măsura stării pe care o avea Hristos când se ruga în Grădina Ghetsimani. Acolo Domnul s-a rugat pentru lumea întreagă, îndreptându-se spre Sfintele Patimi. Domnul Hristos S-a urcat pe Cruce, a murit pentru omenire, S-a pogorât în mormânt şi a înviat a treia zi purtând în inimă întreaga lume. Sfinţii lui Dumnezeu trăiesc precum Noul Adam, purtând în inima lor întreaga omenire înaintea lui Dumnezeu. Sfântul Siluan mărturiseşte că după ce l-a văzut pe Hristos viu, la şase luni după ce intrase în mănăstire, 14 ani după această vedere, rugăciunea lui a fost: “Mă rog Ţie Doamne ca toate popoarele pământului să ajungă să Te cunoască în Duhul Sfânt”. Asta înseamnă că sfântul, când află har înaintea lui Dumnezeu, se roagă ca tot omul ce vine în lumea aceasta să moştenească aceeaşi plinătatre a harului şi acelaşi loc în veşnicie.
Preacuvioase Părinte, spuneţi-ne ce reprezintă tinerii pentru Biserică şi pentru societate?
Totul depinde de cum îi abordăm. Avem pilda Domnului. “Întru smerenia Sa, judecata Sa s-a ridicat”, spune Isaia. Dacă noi preoţii şi toţi creştinii ne apropiem de copii cu smerenie, îi tratăm cu respect şi dacă ne punem mai prejos decât ei, cu siguranţă se vor simţi cinstiţi şi vor asculta ceea ce le spunem. Autoritatea noastră nu trebuie să vină din faptul că suntem hirotoniţi preoţi, ci din faptul că am trăit prezenţa vie a lui Dumnezeu. Din această prezenţă le dăruim şi lor un cuvânt viu. Acest cuvânt le va atinge inimile prin harul pe care îl poartă. Odată ce au gustat harul lui Dumnezeu niciodată nu vor dori să se lepede de el.
În ultimele zile aţi vizitat mai mule mănăstiri din Moldova. Care sunt impresiile Preacuvioşiei Voastre?
Am impresii bune şi în ciuda faptului că Biserica a suferit mulţi ani, cu ajutorul lui Dumnezeu toate s-au reclădit. Ortodoxia în România, dar şi în celelalte ţări ortodoxe, e ca un uriaş care doarme şi care e pe punctul de a se scula pentru a ajuta întreaga lume.
În încheiere vă rog să ne adresaţi un cuvânt de binecuvântare.
Fie ca Dumnezeu, care a început o lucrare bună în această ţară în ultimii ani, să o aducă la desăvârşire până în marea şi slăvita zi a celei de-a doua veniri a Sale.
Credincioşii din toată Moldova sunt aşteptaţi mâine în lăcaşurile de cult care îşi serbează hramul. La mănăstiri va fi oficiată în această seară slujba Privegherii, iar la bisericile parohiale se va săvârşi slujba Vecerniei. Mâine dimineaţă se va oficia Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare. 
Postări
