sâmbătă, 26 noiembrie 2016

Rugăciuni în cinstea Sfintei Ecaterina la Biserica Toma Cozma

Biserica Toma Cozma din Iaşi şi-a serbat ieri, 25 noiembrie, ocrotitoarea. În ajunul hramului, s-a oficiat Vecernia unită cu Litia, iar de Sfânta Muceniţă Ecaternia, Utrenia şi Acatistul au fost urmate de Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru cei adormiţi.
Ziua pomenirii Sfintei Muceniţe Ecaterina reprezintă prilej de sărbătoare pentru credincioşii Parohiei Toma Cozma din oraşul Iaşi. Locaşul de rugăciune este închinat acestei sfinte muceniţe, dar şi Sfântului Apostol Toma. Cele două hramuri ale bisericii sunt legate de numele ctitorilor acesteia, banul Toma Cozma şi soţia sa Ecaterina. Programul liturgic a început joi, 24 noiembrie, când un sobor de preoţi a săvârşit slujba Vecerniei unită cu Litia. Din soborul slujitorilor au mai făcut parte pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, şi pr. Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului 1 Iaşi. De asemenea, la slujbă a participat, pe lângă numeroşi credincioşi, stavrofora Maria Magdalena Vrânceanu, stareţa Mănăstirii Copou din Iaşi. Aşa cum se obişnuieşte la sărbătorile închinate ocrotitorilor Bisericii Toma Cozma, baldachinul în care se află fragmente din moaştele Sfinţilor Toma şi Ecaterina a fost împodobit cu flori.

Sfânta Ecaterina, model de mărturisire a dreptei credinţe

Predica de la finalul slujbei a fost ţinută de părintele Toma Gradinaciuc, care a făcut referire la viaţa Sfintei Ecaterina şi la patimile pe care le-a îndurat pentru a-L mărturisi pe Mântuitorul Hristos. De asemenea, părintele protopop a amintit că moaştele întregi ale sfintei pomenite în calendarul Bisericii noastre pe 25 noiembrie se află în Muntele Sinai - Egipt. Părintele paroh Mihai Mărgineanu a mulţumit preoţilor, credincioşilor şi maicilor de la Mănăstirea Copou pentru că au cinstit-o prin rugăciune pe Sfânta Muceniţă Ecaterina. Prin grija Consiliului parohial şi al Comitetului parohial, cei prezennţi au primit câte un pachet cu alimente, iar prietenii, invitaţii şi susţinătorii parohiei au fost invitaţi la o agapă frăţească, coordonată de doamna preoteasă Gabriela Mărgineanu. În ziua hramului, s-au oficiat Utrenia, Acatistul şi Sfânta Liturghie. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul Parohiei Toma Cozma, dirijat de Radu Casian. În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor, părintele Aurel Mărgineanu de la Parohia „I.C. Brătianu“ - Bucium din Iaşi a atras atenţia asupra modului în care creştinii mărturisesc zi de zi credinţa în Hristos. Părintele paroh Mihai Mărgineanu a felicitat la final pe toţi cei care şi-au serbat ziua onomastică, iar apoi s-a oficiat Parastasul pentru ctitori şi pentru cei adormiţi.

Niciun comentariu: