joi, 24 noiembrie 2016

Conferinţă duhovnicească la Oneşti

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, luni, 21 noiembrie 2016, la Oneşti s-a desfăşurat conferinţa cu tema „Viaţa spirituală şi câteva provocări ale lumii de azi“, invitat: diac. asist. univ. dr. Sorin Adrian Mihalache, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi. Corul „Filomelos“ din Oneşti, dirijat de pr. Petrică Cautiş, a deschis seara spiritual-culturală, interpretând Catavasiile Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos şi alte cântări specifice acestei perioade bisericeşti. „Tema dezbătută a reuşit să atragă atenţia publicului care s-a arătat dornic de cunoaştere şi înduhovnicire, primind de la părintele diacon Mihalache răspunsuri folositoare omului contemporan, dornic de a descoperi calea postului şi drumul spre calea care duce către împărăţia lui Dumnezeu“, a spus pr. Daniel Marari, directorul Centrului catehetic „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ - Biroul de catehizare al Eparhiei Romanului şi Bacăului.

Niciun comentariu: