miercuri, 16 noiembrie 2016

Preotul Valerică Viliche a plecat la Domnul

Părintele Valerică Viliche de la Parohia Chilii - Valea Ursului, Protopopiatul Roman, judeţul Neamţ, a plecat la Domnul luni, 14 noiembrie 2016. Părintele Valerică s-a născut la data de 16 martie 1959, în comuna Pănceşti, judeţul Bacău. A absolvit nouă clase la Şcoala Generală din satul natal. În perioada 1975-1980, a urmat cursurile Seminarului Teologic Ortodox de la Neamţ, iar între anii 1980-1981 a exercitat serviciul militar. Între anii 1981-1985, a urmat cursurile de Licenţă la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. În anul 1985 se căsătoreşte cu domnişoara Valentina Florea din acelaşi sat, cu care a avut doi copii, Andrei şi Alexandra. Pe 25 martie 1986 este hirotonit preot în parohia Chilii, comuna Valea Ursului, Protopopiatul Roman, judeţul Neamţ, unde a păstorit până pe 14 noiembrie 2016. În cei 30 de ani de preoţie, s-a îngrijit ca un adevărat ctitor de suflete în parohia încredinţată spre păstorire.

Niciun comentariu: