vineri, 26 august 2016

Moldova Tabăra de vară în Parohia Ţuţora, Protopopiatul 2 Iaşi

În perioada 18-21 august 2016, în Parohia „Naşterea Maicii Domnului“ - Ţuţora, Protopopiatul 2 Iaşi, s-a desfăşurat Tabăra de vară cu titlul „Copii şi bucurii“.
Aceasta a fost organizată în colaborare cu Departamentul de misiune pentru tineret al Arhiepiscopiei Iaşilor şi cu Primăria Comunei Ţuţora. Au participat 58 de copii şi zece tineri voluntari din satele Ţuţora, Oprişeni şi Chipereşti, care au fost coordonaţi de către zece tineri voluntari, elevi şi studenţi membri ai Asociaţiei Tineretul Ortodox Român (ATOR) şi ai Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) - filiala Iaşi. Au avut loc o serie de activităţi zilnice, iar în cea de-a doua zi a fost invitat şi prof. Georgel Hariton, fiu al satului Ţuţora, de la Filarmonica de Stat Modova Iaşi, care a vorbit copiilor despre educaţia muzicală. În fiecare zi de tabără s-a săvârşit Sfânta Liturghie şi s-au citit rugăciunile de dimineaţă şi de seară, fiind oficiate şi alte slujbe ale Bisericii. În final, cei trei preoţi implicaţi, pr. Vasile Ciornovalic, pr. Florin Ştirbu şi pr. Teofil Leuştean, au adresat câte un cuvânt de încheiere.

Niciun comentariu: