
miercuri, 24 august 2016
„Folclorul este dovada existenţei noastre pe pământul românesc“
Copiii
şi tinerii din localitatea Alexandru Vlahuţă, judeţul Vaslui, au
posibilitatea să petreacă timpul liber într-un mod inedit. La iniţiativa
profesorului pentru învăţământ primar Jorj Dulgheru, în urmă cu aproape
două decenii a fost înfiinţată o formaţie de mandoline. Aceasta este
apreciată de întreaga comunitate, dar şi de Preasfinţitul Părinte
Episcop Corneliu, care i-a ascultat în timpul unui concert de Crăciun de
la Bârlad.
Un
învăţător din localitatea vasluiană Alexandru Vlahuţă, pasionat de
folclor, a înfiinţat în anul 1999 un ansamblu de mandoline format în
special din copii şi tineri. Generaţii la rând au învăţat să cânte la
acest instrument şi nu numai, înregistrările video păstrându-se până în
zilele noastre. Jorj Dulgheru, dirijorul formaţiei, este învăţător
pentru învăţământul primar şi se apropie de pensionare. A absolvit
Liceul Pedagogic „Alexandru Vlahuţă“ din Bârlad în anul 1973. Când a
intrat la liceu, unde a studiat vioara, ştia să cânte la acordeon.
„Dragostea pentru muzică te face să cauţi şi să înveţi. În perioada
1976-1981, am avut un taraf la Alexandru Vlahuţă. Dragostea pentru
muzică, pentru copii şi pentru satul natal îţi dau aripi când vrei să
faci ceva“, mărturiseşte dascălul, care, în ultimii trei ani de liceu, a
absolvit o secţiune a Şcolii Populare de Arte din Iaşi, unde a deprins
armonia şi tehnica dirijatului.

Formaţia de mandoline „Doina Similei“ a fost înfiinţată în anul 1999, având opt copii care cântau la mandoline. În perioada următoare, grupul s-a mărit, s-a introdus şi un contrabas şi un ţambal, astfel că în anul 2002 a participat pentru prima dată la un concurs naţional de muzică organizat la Piatra Neamţ de Ministerul Educaţiei Naţionale. În anul 2006, formaţia a participat din nou la Concursul Naţional de Muzică, organizat la Iaşi, unde a fost clasată pe locul I. „Între timp, am introdus acordeoane, bouzouki şi cobză. De asemenea, alături de formaţia de mandoline, am introdus un grup vocal pe care l-am numit «Doina Similei». Am fost inspirat de râul Simila care trece prin comuna Alexandru Vlahuţă. În această perioadă, am mai participat la concursul «Florile copilăriei», organizat de Clubul Copiilor din Bârlad. Aici am participat la mai multe secţiuni: formaţii instrumentale, grup vocal, solişti vocali, duet instrumental. În anul 2010, am participat la «Cântă bucium pe Ceahlău» de la Piatra Neamţ. În anul 2010, a fost o perioadă de declin pentru formaţia noastră, dar cu toate acestea am participat la diferite activităţi, concursuri şi festivaluri. Din luna ianuarie 2016, am început să lucrăm într-o nouă formaţie, în care activează 26 de fete la mandolină. Dorim să reintroducem instrumentele care au avut un rol important în consacrarea formaţiei noastre. Repertoriul nostru cuprinde piese folclorice, pricesne, colinde şi cântece pentru copii“, a explicat profesorul Jorj Dulgheru.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu