skip to main |
skip to sidebar
Două decenii de la reînfiinţarea Mănăstirii Galata din Iaşi
IPS Părinte Petru,
Mitropolitul Basarabiei, a oficiat ieri, 9 iunie 2016, Sfânta Liturghie
la Mănăstirea Galata din Iaşi, cu prilejul hramului şi împlinirii a două
decenii de la reînfiinţarea aşezării monahale. La această sărbătoare
frumoasă au participat numeroşi credincioşi de toate vârstele, ce au
dorit să fie alături de obştea monahală.
Mănăstirea Galata din
Iaşi a împlinit ieri, 9 iunie 2016, cu prilejul hramului, 20 de ani de
la reînfiinţare. Miercuri seară, slujba Privegherii a fost săvârşită de
arhimandritul Nichifor Horia, exarhul administrativ al mănăstirilor din
Eparhia Iaşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. La finalul
slujbei, părintele Nichifor Horia a adresat un cuvânt de învăţătură în
care a vorbit despre semnificaţiile sărbătorii Înălţării Domnului. „La
Învierea Domnului nu au existat martori. Învierea a fost propovăduită şi
înţeleasă de Sfinţii Apostoli, care L-au văzut pe Hristos înviat. Dacă
la Înviere niciun om nu a fost martorul acestui eveniment, la Înălţare,
apostolii au fost martori şi ne-au lăsat mărturia lor de bucurie.
Ultimul gest pe care L-a făcut Hristos când s-a înălţat la cer a fost de
binecuvântare“, a amintit arhimandritul Nichifor Horia. Cei prezenţi au
avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe IPS Părinte Petru,
Mitropolitul Basarabiei. Înaltpreasfinţia Sa şi-a exprimat bucuria
pentru că se află la hramul Mănăstirii Galata, din încredinţarea
Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. „Am
ajuns la Mănăstirea Galata la rugămintea stavroforei Valentina Ţugui şi
cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan. Vă dorim pace şi multă
bucurie!“, s-a exprimat IPS Părinte Petru.
Bucurie duhovnicească în ziua hramului
În ziua hramului, la
orele dimineţii, credincioşii au venit din nou la Mănăstirea Galata
pentru a fi părtaşi la slujbele închinate hramului. După slujba
Acatistului, soborul slujitorilor, maicile din aşezarea monahală şi
pelerinii l-au întâmpinat pe IPS Petru. Ierarhul a intrat în biserica
Înălţării Domnului de la Galata, unde a oficiat Sfânta Liturghie.
Răspunsurile la strană au fost oferite de cursanţii Facultăţii de
Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie muzicală - Secţia muzică bizantină a
Universităţii „George Enescu“ din Iaşi, care au slăvit pe Dumnezeu prin
cântarea psaltică şi au încântat inimile celor prezenţi. La slujba de
hram au participat stareţe şi monahii din mai multe aşezări monahale
moldave, iar din soborul slujitorilor au făcut parte părinţi stareţi şi
parohi din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. La momentul împărtăşirii,
oamenii s-au apropiat cu evlavie de Sfântul Potir, după ce s-au pregătit
prin Taina Sfintei Spovedanii. În predica de la finalul slujbei,
Mitropolitul Basarabiei a remarcat că este important ca omul să nu se
depărteze de Mântuitorul Hristos, pentru că Fiul lui Dumnezeu a pătimit
pentru mântuirea noastră. În acelaşi timp, ierarhul a mulţumit maicii
stareţe Valentina pentru invitaţia adresată de a participa la hramul
Mănăstirii Galata din Iaşi. Arhimandritul Nichifor Horia şi-a exprimat
gândul de recunoştinţă faţă de IPS Părinte Mitropolit Petru pentru că a
slujit Sfânta Liturghie şi faţă de IPS Părinte Mitropolit Teofan, care
„binecuvântează obştea Mănăstirii Galata, spre păstrarea bucuriei
praznicului Înălţării Domnului în fiecare zi a anului“. „Cu gândul de
bucurie şi de mulţumire să mergem la casele noastre. Să împărtăşim acest
gând celor dragi pentru a se împlini în noi voia Tatălui Ceresc şi voia
Mântuitorului Hristos, iar lucrarea Duhului Sfânt să se desăvârşească
în toate zilele vieţii noastre“, a spus exarhul mănăstirilor din Eparhia
Iaşilor.
Mănăstirea Galata, ctitoria lui Petru Şchiopu
Cele două decenii de la
reînfiinţarea Mănăstirii Galata au însemnat o rememorare a tuturor
momentelor frumoase, dar şi a greutăţilor ce au fost depăşite prin multă
rugăciune. Aşezarea monahală şi-a reluat timid viaţa duhovnicească în
anul 1996, în locaşul de închinare slujind atât Preafericitul Părinte
Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în vremea arhipăstoririi
ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, cât şi Înaltpreasfinţitul
Părinte Mitropolit Teofan. De asemenea, ierarhi din ţară şi străinătate
au păşit pragul acesteia, fiind impresionaţi de istoria locaşului de
închinare. Prin râvna şi osteneala maicilor din mănăstire, dar şi prin
cea a celor care au vieţuit aici, Galata este în prezent un loc de tihnă
şi de regăsire interioară. Biserica Mănăstirii Galata din Iaşi a fost
construită în a doua domnie a lui Petru Şchiopu, în anul 1582, după
lupta de la Bogdăneşti, şi a fost sfinţită în anul 1584. Aşezământul
monastic a fost reînfiinţat în anul 1990 de PF Daniel. Abia şase ani mai
târziu, câteva monahii au fost rânduite la Galata pentru a relua
rânduiala monahicească.


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu