Cea de-a treia întâlnire din cadrul Serilor catehetice „Părintele
Ilie Cleopa“ s-a desfăşurat în seara zilei de 3 februarie 2015, la
sediul Protopopiatului Botoşani. De această dată, tema a fost legată de
Taina Sfintei Spovedanii.
.JPG)
Sala de conferinţe a Protopopiatului Botoşani a găzduit în cea de-a
doua zi a acestei săptămâni o nouă conferinţă din ciclul Serilor
catehetice „Părintele Ilie Cleopa“. Despre Taina Sfintei Spovedanii au
vorbit: pr. Petru Chirvasă de la Parohia „Sfântul Vasile cel Mare“ din
Botoşani, pr. Ioan Ungureanu de la Parohia Schit Maici şi pr. Florin
Ştefan de la Parohia Suliţa. „Pe parcursul prezentării, s-a arătat
existenţa şi folosul pocăinţei ca virtute în Vechiul Testament. De
asemenea, s-a vorbit despre rolul ei în salvarea omului şi împăcarea cu
Dumnezeu. Aaron, Regele David şi Ninivitenii sunt câteva exemplificări
din şirul celor ce s-au pocăit şi şi-au mărturisit păcatele, scăpând de
pedeapsă şi dobândind iertare. În Noul Testament, Sfântul Ioan
Botezătorul propovăduieşte pocăinţa, astfel că mulţi venind se botezau
şi îşi mărturiseau păcatele. Această sfântă taină a fost instituită de
Mântuitorul Hristos prin cuvintele adresate Sfinţilor Apostoli: «Luaţi
Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le
veţi ţine, vor fi ţinute» (Ioan 20, 22-23). Taina Sfintei Spovedanii
despovărează conştiinţa omului şi-l face liber, dându-i nădejde că, dacă
pune un început bun, rămâne prietenul lui Dumnezeu. Dacă la Botez omul
se naşte din apă şi din duh, la spovedanie, se naşte din lacrimi şi din
duh“, a rezumat pr. Petru Fercal, misionar protopopesc, iniţiatorul
serilor catehetice. În continuare, a rulat filmul „Întoarcerea fiului
risipitor“, fiind expuse mai multe texte scripturistice prin intermediul
unui videoproiector, însoţite de imagini expresive, din stările omului
doritor de mărturisire. Oamenii au adresat mai multe întrebări privind
Taina Mărturisirii, iar preoţii au răspuns tuturor întrebărilor. La
final, corul cântăreţilor bisericeşti din Botoşani, dirijat de Gabriel
Simionesei, a susţinut un repertoriu de cântări duhovniceşti. „Acest
popas a fost o adevărată hrană duhovnicească pentru creştinul doritor de
mântuire“, s-a exprimat părintele misionar protopopesc Petru Fercal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu