Unul dintre cele mai frumoase locaşuri de închinăciune de la
trecătoarea dintre Bucovina şi Ardeal, situat în localitatea Poiana
Stampei, a fost cuprins de flăcări în urmă cu trei zile. În perioada
următoare, vor fi întreprinse demersurile necesare zidirii unui nou
altar de închinăciune.
.JPG)
În dimineaţa zilei de miercuri, 18 februarie 2015, Biserica „Sfinţii
Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Parohia Poiana Stampei, Protopopiatul
Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, a fost cuprinsă de flăcări din
cauze încă necunoscute. Incendiul a cuprins în totalitate monumentul
istoric vechi de aproape 130 de ani, construit din lemn de brad. După
cum ne-a relatat pr. Aurel Goraş, protopop al Protopopiatului Câmpulung
Moldovenesc, peste 40 de pompieri şi mai multe autospeciale au
intervenit la faţa locului de la orele dimineţii până seara. „Biserica a
fost placată iniţial cu scândură, iar apoi s-a aplicat un termosistem.
Focul s-a extins între bârnă şi scândură, apa neputând ajunge unde ardea
flacăra. A durat un timp până s-a demontat termosistemul. Între timp,
incendiul s-a propagat în podul locaşului de închinăciune, iar apoi au
căzut turlele. După ce s-a constatat că nimic nu mai poate fi salvat,
s-au dizlocat pereţii bisericii. S-au recuperat foarte puţine obiecte,
printre acestea numărându-se cărţile din biblioteca parohială, aflate
într-o anexă. În locaşul de închinăciune se aflau patru candelabre aduse
de la Viena, ce au fost distruse iremediabil“, a menţionat părintele
protopop Aurel Goraş.
Policandre din cristal de la curtea imperială
În perioada următoare, se vor face demersurile necesare pentru
ridicarea unei biserici noi. „Această lucrare se va întinde pe durata
mai multor ani, urmând să fie coordonată de pr. paroh Domiţian Tătaru şi
de pr. slujitor Dragomir Zbanca. Din păcate, preotul paroh este
internat în spital din cauza şocului puternic suferit în urma acestui
eveniment nefericit. Nădăjduim că noua biserică se va ridica prin
contribuţia autorităţilor locale, a enoriaşilor şi a credincioşilor din
alte părţi ale ţării“, a adăugat pr. protopop Aurel Goraş, care a
amintit că, în ultimii ani, locaşul de închinăciune din Poiana Stampei a
fost supus unor reparaţii capitale, iar pictura a fost restaurată. În
luna iulie a acestui an Sfântul Altar urma să primească veşmântul
sfinţirii. „Pentru a încuraja comunitatea din Poiana Stampei,
Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor,
va săvârşi pe 26 iulie 2015 Sfânta Liturghie“, a subliniat protoiereul
Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc. Biserica „Sfinţii Arhangheli“ din
Parohia Poiana Stampei a fost ridicată între anii 1883-1885, când
Bucovina era sub stăpânire austro-ungară. La vremea respectivă, când
toate mănăstirile erau închise, nu se permitea zidirea de biserici.
Câţiva săteni, auzind că prinţul Rudolf urma să se căsătorească cu
Ştefania de Belgia, au mers la Viena şi au cerut aprobarea pentru
zidirea acestei biserici care urma să fie închinată acestui eveniment.
Pe lângă faptul că ţăranii au obţinut autorizaţia, curtea imperială a
dăruit bisericii patru policandre din cristal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu