Radio
- Radio Trinitas va difuza, miercuri, 25 septembrie 2013, de la ora 13:00 la ora 14:00, emisiunea „Lumea de azi“, a Arhiepiscopiei Iaşilor, moderată de Monica Avădănei. În cadrul emisiunii, pe lângă noutăţile din actualitatea socială şi culturală din Moldova, ascultătorii vor putea audia un reportaj realizat de Ionuţ Haba în excursia privind vizitarea celor mai
reprezentative clădiri comuniste din România, organizată în perioada
23-29 septembrie 2013, în cadrul proiectului ATRIUM – Arhitectura
Regimurilor Totalitare din secolul al XX-lea în Managementul Urban,
proiect finanțat prin Programul de Cooperare Transnațională Sud Estul
Europei;
- Radio România Actualităţi va difuza miercuri, 25 septembrie 2013, de la ora 20:30 emisiunea "Actualitatea credinţei".
TV
- TV Plus Suceava va difuza în reluare miercuri, 25 septembrie 2013, de la ora 12:00, şi duminică, 29 septembrie, de la ora 14:00, emisiunea "Iubi-Te-Voi Doamne", realizată de pr. Justinian Cojocar. Invitaţii emisiunii vor fi pr. prof. Aristarch Cojocar şi ing. Ioan Cârtei, membru al Asociaţiei "Oastea Domnului" - filiala Suceava.
Campanie umanitară
- Fundația "Solidaritate și Speranță" (FSS) a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei organizează până pe 1 octombrie 2013 campania "Să-i sprijinim să meargă la școală". Campania doreşte să ofere șansa unor copii defavorizați să poată merge la școală. Colecta se organizează la sediul FSS din strada "Costache Negri" nr. 48 din Iaşi.
Sfinţiri de biserici
- PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va resfinţi duminică, 29 septembrie 2013, Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din parohia Mărgineni 1, Protopopiatul Piatra Neamţ.
Seminar
Centrul Diecezan "Caritas" Iași organizează în perioada 01-02 octombrie 2013, seminarul cu tema „Importanța implicării actorilor locali în dezvoltarea programelor de incluziune socială pe piața muncii pentru grupurile vulnerabile”. La eveniment vor participa şi reprezenţanţi ai Fundaţiei "Solidaritate şi Speranţă" a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. (Rubrică realizată de Constantin Ciofu)
miercuri, 25 septembrie 2013
Biserica parohiei Slobozia, binecuvântată de PS Ioachim Băcăuanul
Preasfinţitul
Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi
Bacăului, a sfinţit duminică, 22 septembrie 2013, biserica parohiei
Slobozia - Urecheşti, Protopopiatul Sascut. Edificiul, ridicat în anul
1975, a fost supus unui proces de reconsolidare şi înfrumuseţare.Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din parohia Slobozia - Urecheşti, Protopopiatul Sascut, judeţul Bacău, a fost supusă în ultimii ani unor lucrări de reconsolidare şi reconstrucţie. Lăcaşul a fost ridicat în anul 1975, în timpul părintelui Neculai Enache, fiind numit ca filie a parohiei Urecheşti, Protoieria Tg. Ocna. Din anul 1997, din ordinul Eparhiei Romanului, parohia a fost încredinţată părintelui paroh Gabriel Ciprian Albu. Lăcaşul de închinăciune a fost înălţat din cărămidă, cu învelitoare de tablă, iar exteriorul a fost tencuit cu praf de marmură. De asemenea, interiorul a fost pictat de pictorul Neculai Achitenie. La iniţiativa părintelui Ciprian Gabriel Albu, în anul 2006 a fost construit cu ajutorul credincioşilor o casă praznicală. După cum ne-a relatat arhid. Ciprian Ioan Ignat, secretar eparhial al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, lucrările de reabilitare a bisericii din Slobozia s-au întreprins din anul 2009, cu sprijinul credincioşilor, al Consiliului Local Urecheşti, în timpul părintelui paroh Gabriel Ciprian Albu. În anul 2013, a fost numit paroh Cristinel Vasile Lungu, care a continuat proiectele demarate. Momentul sfinţirii sfântului lăcaş a fost primit cu multă bucurie de numărul mare de enoriaşi prezenţi la eveniment. Oamenii au avut prilejul de a trece prin sfântul altar, unde s-au închinat sfintei mese. Credincioşii au asistat apoi la Sfânta Liturghie oficiată de Episcopul-vicar al Eparhiei Romanului şi Bacăului. Ierarhul a vorbit în cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor prezenţi despre semnificaţiile Evangheliei din Duminica a 18-a după Rusalii, îndemnând pe cei prezenţi să păstreze dreapta credinţă, să fie alături de Sfânta Biserică şi să se apropie de Dumnezeu prin rugăciune. La final, Preasfinţia Sa a citit rugăciuni pentru binecuvântarea elevilor care au început la mijlocul acestei luni cursurile în cadrul noului an şcolar.
Şedinţa preoţilor Protopopiatului Iaşi 2
În Biserica „Sfânta Mahramă a Domnului“ şi „Sfinţii Martiri Brâncoveni“
din Iaşi a avut loc luni, 23 septembrie 2013, întrunirea preoţilor
Protopopiatului Iaşi 2. Referatul cu tema „Sfânta Liturghie - centrul
activităţii misionare a preotului şi mijloc de sfinţire a
credincioşilor“ a fost expus de pr. Ciprian Dumitru Ciuntu de la parohia
„Sfinţii Voievozi“ - Roşca din Iaşi. „Tema a adus în atenţia celor
prezenţi centralitatea Sfintei Liturghii în cultul Bisericii, dar şi a
vieţii creştineşti autentice, fiind izvor de sfinţire şi temei al
lucrării harice în comunitatea creştină. Lucrarea sacerdotală este
indisolubil legată de Sfânta Liturghie, întrucât preotul se naşte în
cadrul solemn al acestei slujbe, fiind prezentat comunităţii pe care o
primeşte spre păstorire. Am apreciat faptul că o aprofundare a relaţiei
care există între Sfânta Liturghie şi sfintele taine ale Bisericii este
absolut necesară. În perioada de început a creştinismului, Sfânta Taină a
Botezului şi a Cununiei erau legate de Sfânta Liturghie“, a spus pr.
Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2. În partea a doua a
întâlnirii au fost discuţii pe marginea temei, s-au transmis hotărârile
Centrului eparhial Iaşi şi s-au discutat probleme administrative care
ţin de activitatea Protopopiatului Iaşi 2. (C. Ciofu)
marți, 24 septembrie 2013
Pelerinaj cu moaştele Sfântului Gheorghe în cetatea Sucevei
Fragment din moaştele Sfântului Ierarh Luca al Crimeii, la Botoşani
În perioada 27-29 septembrie 2013, în parohia "Sfântul Ioan Iacob Hozevitul" din Botoșani, va poposi, spre închinare, racla în care se află un fragment din moaștele Sfântului Ierarh Luca al Crimeii, mare doctor și tămăduitor. Sfintele moaşte vor fi aduse de la Biserica cu hramurile "Izvorul Tămăduirii" şi "Sfântul Ierarh Nicolae" a Spitalului Judeţean din Suceava, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi a Înaltpreasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Vineri, 27 septembrie, la ora 18:00, după întâmpinarea sfintelor moaște, va începe Acatistul Sfântului Ierarh Luca al Crimeii. De la ora 19:00, se va săvârşi Agheazma mică și Taina Sfântului Maslu. Sâmbătă, 28 septembrie, de la ora 8:00, va fi slujită Sfânta Liturghie, iar de la ora 16:00 se va oficia Taina Sfântului Maslu și Vecernia unită cu Litia. Duminică, 29 septembrie, începând cu ora 8:00, programul liturgic va cuprinde Utrenia, Acatistul Sfântului Ierarh Luca al Crimeii şi Sfânta Liturghie. După-amiază, la ora 15:00 se va săvârși Taina Sfântului Maslu, care va fi urmat de Paraclisul Maicii Domnului. "Ne-am gândit să aducem moaştele Sfântului Ierarh Luca al Crimeii în parohia noastră, mai ales pentru că foarte mulți medici au evlavie la acest sfânt. În acelaşi timp, ne dorim să întărim evlavia credincioșilor noștri din parohie dar și din județul Botoșani", a subliniat pr. paroh Radu-Constantin Zaiţ. În anul 2011, în parohia "Sfântul Ioan Iacob" din Botoşani a început ridicarea unei biserici din cărămidă. În prezent se lucrează la acoperiş. Lăcaşul de închinăciune se construieşte în jurul vechiului sfânt lăcaş din 1926.- portal
Binecuvântare arhierească în parohia Stamate 1
Credincioşii din localitatea Stamate, judeţul Suceava, şi din alte sate învecinate au avut bucuria de a participa duminică, 22 septembrie 2013, la resfinţirea Bisericii „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“. Lăcaşul de închinăciune a fost repictat în tehnica tempera. De asemenea, la iniţiativa părintelui paroh Mihai Leucă, au fost întreprinse mai multe lucrări: s-a ridicat o clopotniţă, o casă de prăznuire şi s-a împrejmuit ansamblul parohial cu gard de fier. Pentru efortul depus, părintele paroh Mihai Leucă a primit distincţia de iconom stavrofor. „În această lună, comunitatea parohiei Stamate 1 a fost greu încercată, întrucât casa de prăznuire a fost afectată de un incendiu. Cu un efort deosebit din partea credincioşilor, s-a reuşit ca până la sfinţirea bisericii să se achiziţioneze obiectele necesare sfintelor slujbe“, a spus pr. Vasile Irimia, protopop al Protopopiatului Suceava 1. În cuvântul adresat credincioşilor care s-au rugat pe tot parcursul Sfintei Liturghii, deşi vremea a fost neprielnică, IPS Pimen a vorbit despre rugăciunile pe care Biserica le înalţă pentru ca Dumnezeu să rânduiască vremuri bune, ploi la timp şi rodirea pământului. „Dumnezeu ne oferă darurile Sale în funcţie de credinţa noastră şi de dragostea pe care o avem faţă de aproapele. Rodnicia pământului este dată de Dumnezeu şi de munca noastră“, a explicat Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.
Lăcaş de închinăciune ctitorit de Maria Rosetti
Biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“, din parohia Stamate 1, a fost ridicată în sec. al XIX-lea, după cum se menţionează în pisania de la intrarea în sfântul lăcaş: „Ziditu-va acest sfânt lăcaş cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul între anii 1822-1862, de către doamna Maria Rosetti. În anul 1862, Ioan Cantacuzino o înzestrează cu o catapeteasmă pictată. Biserica a fost sfinţită de mitropolitul Veniamin Costachi. Între anii 1987-1988, în timpul păstoririi vrednicului de pomenire patriarh Teoctist, sfântul lăcaş a fost tencuit în praf de piatră în exterior, iar interiorul împodobit cu pictură în tehnică frescă de pictorul Chelsoi Mircea şi dotat cu iconostas şi strane din stejar sculptat“. La începutul lunii septembrie, casa socială a parohiei a fost mistuită de un incendiu, în urma căruia au ars mai multe obiecte bisericeşti şi veşminte preoţeşti. Prin implicarea părintelui paroh Mihai Leucă, a credincioşilor din localitatea Stamate, a Protopopiatului Suceava 1 şi a altor donatori, s-au achiziţionat obiectele necesare desfăşurării sfintelor slujbe.Agenda creştinului
Radio
- Radio Trinitas va difuza, marţi, 24 septembrie 2013, de la ora 13:00 la ora 14:00, emisiunea „Lumea de azi“, a Arhiepiscopiei Iaşilor, moderată de Monica Avădănei. În cadrul emisiunii, pe lângă noutăţile din actualitatea socială şi culturală din Moldova, ascultătorii vor putea audia un interviu cu părintele Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2, despre lucrările la noul sediu al Protoieriei Iaşi 2;
- Radio România Actualităţi va difuza marţi, 24 septembrie 2013, de la ora 20:30 emisiunea "Actualitatea credinţei".
TV
- TV Plus Suceava va difuza marţi, 24 septembrie 2013, de la ora 19:30, emisiunea "Iubi-Te-Voi Doamne", realizată de pr. Justinian Cojocar. Invitaţii emisiunii vor fi pr. prof. Aristarch Cojocar şi ing. Ioan Cârtei, membru al Asociaţiei "Oastea Domnului" - filiala Suceava.
Campanie umanitară
- Fundația "Solidaritate și Speranță" (FSS) a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei organizează până pe 1 octombrie 2013 campania "Să-i sprijinim să meargă la școală". Campania doreşte să ofere șansa unor copii defavorizați să poată merge la școală. Colecta se organizează la sediul FSS din strada "Costache Negri" nr. 48 din Iaşi.
Sfinţiri de biserici
- PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va resfinţi duminică, 29 septembrie 2013, Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din parohia Mărgineni 1, Protopopiatul Piatra Neamţ. (Rubrică realizată de Constantin Ciofu)
- Radio Trinitas va difuza, marţi, 24 septembrie 2013, de la ora 13:00 la ora 14:00, emisiunea „Lumea de azi“, a Arhiepiscopiei Iaşilor, moderată de Monica Avădănei. În cadrul emisiunii, pe lângă noutăţile din actualitatea socială şi culturală din Moldova, ascultătorii vor putea audia un interviu cu părintele Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2, despre lucrările la noul sediu al Protoieriei Iaşi 2;
- Radio România Actualităţi va difuza marţi, 24 septembrie 2013, de la ora 20:30 emisiunea "Actualitatea credinţei".
TV
- TV Plus Suceava va difuza marţi, 24 septembrie 2013, de la ora 19:30, emisiunea "Iubi-Te-Voi Doamne", realizată de pr. Justinian Cojocar. Invitaţii emisiunii vor fi pr. prof. Aristarch Cojocar şi ing. Ioan Cârtei, membru al Asociaţiei "Oastea Domnului" - filiala Suceava.
Campanie umanitară
- Fundația "Solidaritate și Speranță" (FSS) a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei organizează până pe 1 octombrie 2013 campania "Să-i sprijinim să meargă la școală". Campania doreşte să ofere șansa unor copii defavorizați să poată merge la școală. Colecta se organizează la sediul FSS din strada "Costache Negri" nr. 48 din Iaşi.
Sfinţiri de biserici
- PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va resfinţi duminică, 29 septembrie 2013, Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din parohia Mărgineni 1, Protopopiatul Piatra Neamţ. (Rubrică realizată de Constantin Ciofu)
Consfătuirea profesorilor de religie din judeţul Bacău
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al
Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, sâmbătă, 21 septembrie 2013, la
Colegiul Naţional „Ferdinand I“ Bacău, s-a desfăşurat consfă/tuirea
anuală a profesorilor de religie din judeţul Bacău. Prof. Irina Leonte,
inspector şcolar de specialitate al disciplinei religie în cadrul
Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău, a prezentat retrospectiva
activităţilor desfăşurate în anul şcolar precedent. Din partea cultului
romano-catolic a participat pr. Lucian Adam, inspector şcolar zonal
diecezan, care a subliniat importanţa orei de religie în Curriculumul
Naţional. Consfătuirea a început într-o comuniune de rugăciune şi a
continuat pe următoarele teme de discuţii: „Religia în învăţământul
românesc la începutul anului şcolar 2013-2014“, „Analiza SWOT a
rezultatelor la examenele naţionale: definitivat şi titularizare“,
„Olimpiada Naţională de Religie din 2014 - precizări privind
regulamentul de concurs, calendarul şi programa concursurilor şcolare“,
„Inspecţia şcolară - metodă de control a calităţii educaţiei“,
„Evaluarea - element esenţial al procesului de învăţământ“, „Noul
Curriculum pentru religie la clasele 0-2“, „Formarea continuă a
profesorului de religie“. De asemenea, au fost prezentate noutăţile de
interes general, precum şi alte aspecte importante în legătură cu
strategia didactică, metodele moderne de predare-învăţare-evaluare şi
concursurile şcolare de specialitate.
luni, 23 septembrie 2013
Resfinţirea bisericii parohiei Ulmi - Belceşti
Biserica
parohiei Ulmi - Belceşti, Protopopiatul Hârlău, judeţul Iaşi, a fost
resfinţită ieri, 22 septembrie 2013, de Preasfinţitul Calinic
Botoşăneanul. Preasfinţia Sa a săvârşit apoi Sfânta Liturghie,
înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.Credincioşii din comuna Belceşti şi din localităţile învecinate au participat ieri, 22 septembrie 2013, la resfinţirea Bisericii „Sfânta Ecaterina“ din parohia Ulmi. Slujba a fost oficiată de Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. „După înconjurarea sfintei biserici, soborul de preoţi, împreună cu numărul mare de credincioşi, a intrat în sfântul lăcaş, unde a avut loc târnosirea sfintei mese, a proscomidiarului şi a întregii biserici. Sfânta Liturghie a fost oficiată pe un podium special amenajat în curtea sfântului lăcaş. La slujba de sfinţire au fost prezente autorităţi locale şi judeţene, dar şi mulţi credincioşi din întreaga comună Belceşti şi din împrejurimile acesteia. La acest eveniment deosebit au mai fost prezenţi toţi preoţii comunei Belceşti. Pe lângă hramul istoric, cel al Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina, sărbătorit încă din vremea războiului, când prin curtea bisericii trecea linia frontului, sătenii împreună cu preotul de atunci au hotărât ca, în memoria eroilor căzuţi pe aceste meleaguri, biserica să aibă şi un hram de vară, şi anume „Înălţarea Domnului“. La finalul Sfintei Liturghii, PS Calinic Botoşăneanul a adresat un frumos cuvânt de învăţătură, explicând Evanghelia din Duminica a 18-a după Rusalii. De asemenea, părintele paroh Ionuţ Ilinca a mulţumit atât Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, cât şi Preasfinţitului Calinic Botoşăneanul pentru această zi minunată oferită în dar credincioşilor care s-au străduit să înfrumuseţeze atât de bine sfânta biserică“, a relatat pr. Nicolae Crăciun, protopop al Protopopiatului Hârlău. În ultimii ani, biserica din Ulmi a fost supusă unui proces amplu de reabilitare, fiind repictată la interior. În acelaşi timp, catapeteasma a fost renovată, sfânta masă a fost rezidită şi s-a achiziţionat mobilier nou. „Credincioşii au venit în număr foarte mare la acest eveniment, dornici să treacă prin sfântul altar şi să se roage, închinându-se la sfânta masă. Am văzut oameni din toate categoriile de vârstă, de la cei mai fragezi prunci, care au primit Sfânta Împărtăşanie la finalul Sfintei Liturghii, până la cei mai în vârstă. Zece familii care s-au distins ca şi ctitori la aceste lucrări de restaurare şi de reparaţie capitală au primit distincţii din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, iar părintele paroh Ionuţ Ilinca a primit rangul de iconom stavrofor. Parohul de la Ulmi a remarcat că distincţia primită se datorează întregii obşti parohiale, care s-a nevoit a duce lucrările de restaurare şi pictare la bun sfârşit“, a mai spus părintele protopop Nicolae Crăciun.
Agenda creştinului
Radio
- Radio Trinitas va difuza, luni, 23 septembrie 2013, de la ora 13:00 la ora 14:00, emisiunea „Lumea de azi“, a Arhiepiscopiei Iaşilor, moderată de Monica Avădănei. În cadrul emisiunii, ascultătorii vor putea audia fragmente din predici ale ierarhilor din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, precum şi noutăţi din actualitatea socială şi culturală din Moldova;
- Radio România Actualităţi va difuza luni, 23 septembrie 2013, de la ora 20:30 emisiunea "Actualitatea credinţei".
TV
- TV Plus Suceava va difuza marţi, 24 septembrie 2013, de la ora 19:30, emisiunea "Iubi-Te-Voi Doamne", realizată de pr. Justinian Cojocar.
Campanie umanitară
- Fundația "Solidaritate și Speranță" (FSS) a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei organizează până pe 1 octombrie 2013 campania "Să-i sprijinim să meargă la școală". Campania doreşte să ofere șansa unor copii defavorizați să poată merge la școală. Colecta se organizează la sediul FSS din strada "Costache Negri" nr. 48 din Iaşi.
Sfinţiri de biserici
- PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va resfinţi duminică, 29 septembrie 2013, Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din parohia Mărgineni 1, Protopopiatul Piatra Neamţ. (Rubrică realizată de Constantin Ciofu)
- Radio Trinitas va difuza, luni, 23 septembrie 2013, de la ora 13:00 la ora 14:00, emisiunea „Lumea de azi“, a Arhiepiscopiei Iaşilor, moderată de Monica Avădănei. În cadrul emisiunii, ascultătorii vor putea audia fragmente din predici ale ierarhilor din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, precum şi noutăţi din actualitatea socială şi culturală din Moldova;
- Radio România Actualităţi va difuza luni, 23 septembrie 2013, de la ora 20:30 emisiunea "Actualitatea credinţei".
TV
- TV Plus Suceava va difuza marţi, 24 septembrie 2013, de la ora 19:30, emisiunea "Iubi-Te-Voi Doamne", realizată de pr. Justinian Cojocar.
Campanie umanitară
- Fundația "Solidaritate și Speranță" (FSS) a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei organizează până pe 1 octombrie 2013 campania "Să-i sprijinim să meargă la școală". Campania doreşte să ofere șansa unor copii defavorizați să poată merge la școală. Colecta se organizează la sediul FSS din strada "Costache Negri" nr. 48 din Iaşi.
Sfinţiri de biserici
- PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va resfinţi duminică, 29 septembrie 2013, Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din parohia Mărgineni 1, Protopopiatul Piatra Neamţ. (Rubrică realizată de Constantin Ciofu)
sâmbătă, 21 septembrie 2013
Lucrări finalizate la noul sediu al Protopopiatului Iaşi 2
În urmă cu un an a început ridicarea unui nou sediu pentru
Protopopiatul Iaşi 2, aflat pe strada Ion Neculce, numărul 35 din
cartierul Cantemir. Construcţia s-a realizat cu binecuvântarea
Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, cu
acordul preoţilor din Protopopiatul Iaşi 2 şi la iniţiativa părintelui
Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2. „Şantierul a fost
demarat în partea a doua a lunii iulie 2012. În prezent se lucrează la
amenajările interioare. Noua clădire are spaţii suficiente pentru buna
desfăşurare a activităţilor administrative şi sociale“, a explicat
părintele protopop Vilie Doroşincă. La parterul clădirii se află sala de
şedinţe, unde se vor desfăşura şedinţele lunare cu preoţii, dar şi alte
întruniri sau conferinţe ale asociaţiilor de tineret care activează în
cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Tot la parter se află
casieria, amenajată după ultimele cerinţe, şi biroul de asistenţă
socială. „La etaj avem contabilitatea, secretariatul, un oficiu, o sală
pentru întrunirea preşedinţilor de cerc pastoral şi biroul protopopului.
Tot aici se află arhiva protoieriei, care este necesară zilnic pentru
secretariat şi contabilitate. În mansarda clădirii va fi mutată arhiva
generală a protopopiatului“, a adăugat protopopul Protoieriei Iaşi 2.
Obiectiv înălţat din fondurile proprii
Pe parcursul lucrărilor, activitatea protopopiatului nu a fost
întreruptă, şedinţele lunare fiind derulate în Sala „Dr. Iustin
Moisescu“ a Centrului eparhial Iaşi şi în Biserica „Sfânta Mahramă“ şi
„Sfinţii Martiri Brâncoveni“ de pe strada Decebal. „Construcţia a fost
realizată de SC Prestarea SA din Iaşi, care şi-a respectat angajamentul
conform proiectului întocmit. Fondurile au provenit din economiile
Protopopiatului Iaşi 2, nefiind necesar să apelăm la parohiile
protopopiatului nostru sau la instituţiile ierarhic superioare. Acest
obiectiv s-a ridicat doar din economiile făcute de când s-a înfiinţat
Protopopiatul Iaşi 2“, a relatat pr. protopop Vilie Doroşincă.
Activitatea în noul sediu al Protopopiatului Iaşi 2 va începe după ce va
fi sfinţit de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan.
Clădirea nouă, pe structură metalică
Protopopiatul Iaşi 2 a fost înfiinţat în anul 1991. De atunci şi până
în anul 2001, sediul protoieriei a fost situat în mai multe părţi ale
oraşului Iaşi: Mănăstirea Frumoasa (pe vremea când era biserică
parohială), Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din
Iaşi, Căminul „Sfântul Nicolae“ din Iaşi, casa parohială a parohiei
„Înălţarea Sfintei Cruci“ din Iaşi. În anul 2001 s-a cumpărat spaţiul
actualului sediu al protoieriei, aflat pe strada Ion Neculce din
cartierul Cantemir din Iaşi. Sala de şedinţe amenajată în anul 2001 a
devenit neîncăpătoare în anii ce au urmat, nefiind condiţii optime
pentru participarea la conferiţele lunare. Noua clădire este ridicată pe
structură metalică, având o fundaţie rezistentă pe bază de casete, care
au trei metri adâncime.
vineri, 20 septembrie 2013
Deschiderea anului şcolar la Colegiul „Mihai Eminescu“ din Bacău
Elevii şi profesorii de la Colegiul „Mihai Eminescu“ din Bacău au
participat luni, 16 septembrie 2013, la slujba de Te Deum oficiată de
Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei
Romanului şi Bacăului.
Evenimentul religios a avut loc în faţa prestigioasei instituţii de
învăţământ băcăuane. La final, PS Ioachim Băcăuanul a felicitat-o pe
prof. Constantina Hulea, directorul Colegiului „Mihai Eminescu“, apoi a
fost prezentat părintele Iustinian Cimpoieru, care va sluji la capela
colegiului. „În cuvântul rostit cu această ocazie, Preasfinţitul Ioachim
Băcăuanul a făcut referire la importanţa predării religiei în şcoală,
reamintind de legătura strânsă şi frumoasă dintre Şcoală şi Biserică,
atât de veche şi atât de necesară pentru un proces educaţional trainic
şi eficient, mai ales în contextul societăţii de astăzi. Apoi, în
condiţiile serbării, anul acesta, a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi
Elena, Preasfinţia Sa i-a îndemnat pe elevi să citească, să cunoască
viaţa acestor sfinţi care au redat libertatea credinţei creştine şi care
rămân mereu modele vii pentru tinerele generaţii“, a relatat pr.
Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al
Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.
Daruri pentru elevii din Coşnea în prima zi a anului şcolar
Elevii Şcolii cu clasele I-VIII Coşnea, comuna Agăş, judeţul Bacău, au
primit luni, 16 septembrie 2013, ghiozdane şi rechizite pentru noul an
şcolar. După oficierea slujbei de Te Deum, părintele Costel Mareş,
protopop al Protopopiatului Moineşti, a oferit celor 17 preşcolari şi 46
de şcolari din satul Coşnea dulciuri, ghiozdane complet echipate cu
rechizite şi toate cele necesare pentru noul an şcolar. Acţiunea a avut
loc în cadrul Proiectului „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i
opriţi“. Protopopiatul Moineşti, prin preoţii şi toate parohiile sale,
susţine în acest nou an şcolar, din fonduri proprii, aproape 300 de
elevi la studiu în ciclul primar, gimnazial şi liceal, atât în Moineşti,
cât şi în alte localităţi. În acest proiect se încadrează şi cele 100
de ghiozdane echipate, dintre care primele 46 au fost oferite copiilor
din Coşnea. În zilele ce urmează vor primi ghiozdane şi cei 20 de copii
de la centrul de zi al protopopiatului, precum şi alţi 34 de copii
provenind din familii aflate în dificultate.
Inaugurarea aşezământului social al parohiei Bălcuţa
Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei
Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a
oficiat duminică, 15 septembrie 2013, Sfânta Liturghie în parohia
Bălcuţa, Protopopiatul Sascut, judeţul Bacău. Preasfinţia Sa a sfinţit
cu acest prilej Aşezământul social-filantropic "Intrarea Maicii Domnului
în Biserică". În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor,
ierarhul a vorbit despre semnificaţia Sfintei Cruci. "Crucea dată de
Dumnezeu trebuie purtată în comuniune, în comunitate, comunicând unii cu
alţi. Când mergem pe calea vieţii, purtându-ne crucea, trebuie să o
ducem cu demnitate", a spus Episcopul-vicar al Eparhiei Romanului şi
Bacăului, care a transmis câteva gânduri profesorilor şi elevilor
prezenţi la Sfânta Liturghie, în contextul începerii noului an şcolar.
Aşezământul social-filantropic "Intrarea Maicii Domnului în Biserică"
din parohia Bălcuţa a început să fie ridicat în anul 2001, aici urmând
să se desfăşoare activităţile misionar-pastorale ale parohiei, orele de
cateheză cu tinerii şi alte acţiuni sociale. Lucrările s-au derulat cu
sprijinul credincioşilor, prin contribuţia autorităţilor locale şi a
ctitorilor.
joi, 19 septembrie 2013
IPS Teofan va resfinţi biserica Mănăstirii Gorovei
Biserica "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul" a Mănăstirii Gorovei, Protopopiatul Dorohoi, judeţul Botoşani, va fi resfinţită duminică, 22 septembrie 2013, de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Originile acestei aşezări monahale încep în sec. al XVII-lea, actuala biserică fiind ridicată între anii 1831-1843 de către egumenul Macarie Jora şi egumenul Ierotei Lemnea. Lăcaşul de închinăciune închinat Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul a fost restaurat începând cu anul 2002. "Lucrările derulate au fost de mare amploare, întrucât s-a realizat o reparaţie capitală. Întrucât biserica nu a avut o fundaţie solidă, s-au impus reparaţii generale. S-au realizat lucrări la fundaţie, s-au injectat pereţii cu ciment şi s-au consolidat bolţile şi turnul clopotniţă. În acelaşi timp, biserica a fost pictată în tehnica frescă de prof. Dan Gogu din Bucureşti. Sfântul lăcaş a fost dotat cu obiectele necesare slujirii sfintelor slujbe. Toate lucrările s-au realizat prin contribuţia credincioşilor din parohiile din împrejurimi şi a celor care au dragoste faţă de biserica mănăstirii. Protos. Teofil Timişag, stareţul Mănăstirii Gorovei de peste două decenii, a fost coordonatorul acestui şantier", a relatat pr. Stelian Ciurciun, protopop al Protopopiatului Dorohoi. (C. Ciofu) - portal
Sfinţirea bisericii parohiei Coşula, Protopopiatul Botoşani
Credincioşii din judeţul Botoşani şi din alte zone ale ţării sunt aşteptaţi sâmbătă, 21 septembrie 2013, la sfinţirea Bisericii "Izvorul Tămăduirii" a parohiei Coşula, Protopopiatul Botoşani, judeţul Botoşani. Târnosirea lăcaşului de închinăciune şi Sfânta Liturghie vor fi oficiate de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Parohia Coşula a fost înfiinţată în anul 2003, când Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a pus piatra de temelie pentru noul sfânt lăcaş. În anul 2004 a fost numit paroh părintele Adrian Achiţenei, care a demarat lucrările de ridicare a noului sfânt lăcaş. Pentru început, a fost construită o casă socială pentru oficierea sfintelor slujbe. Din anul 2007, odată cu înălţarea edificiului, programul liturgic se desfăşoară în biserica nouă. În anii care au urmat, după tencuirea exterioară şi interioară, biserica a fost pictată în tehnica acrilic. "Biserica este zidită în stil ştefanian, având 16 metri înălţime, 20 de metru lungime şi şase metri lăţime. În curtea parohială s-a ridicat şi un altar de vară. Menţionăm că protos. Teodosie Pleşca, stareţul Mănăstirii Zosin a donat bisericii noastre catapeteasma", a spus pr. paroh Adrian Achiţenei. (C. Ciofu) - portal
Preoţii militari din cadrul MAI s-au reunit la Suceava
Înalt Preasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, şi Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, au prezidat miercuri, 18 septembrie 2013, întrunirea metodică şi de specialitate a preoţilor militari din structurile Ministrului Afacerilor de Interne. Întâlnirea a avut loc la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) - Bucovina din Suceava şi a adunat 18 slujitori ai sfintelor altare. În deschidere, au uat cuvântul reprezentanţii Bisericii, cei ai ISU - Bucovina şi ai Prefecturii judeţului Suceava. După cum ne-a relatat pr. Minu Mititelu, protopop al Protopopiatului Suceava 2, reuniunea anuală a avut ca subiect de discuţie probleme de ordin administrativ, pastorale şi misionare ale preoţilor militari. De asemenea, au fost expuse două teme şi s-au prezentat volumul "30 de zile în «Siberia»: căutând în arhivele bucovinene". Preoţii militari au mers în după-amiaza zilei de miercuri într-un pelerinaj la mănăstirile din Bucovina pentru a se închina în sfintele lăcaşuri şi pentru a afla mai multe amănunte despre istoria acestora. (C. Ciofu) - portal Cea mai mare biserică a Ministerului de Interne, sfinţită la Suceava
Aprecieri pentru curajul pompierilor
Preasfinţia
Sa a mai adăugat că angajaţii ISU Suceava vor găsi în noul lăcaş de
închinăciune mângâiere la problemele pe care le înfruntă. „Astfel,
biserica devine un altar frecventat de credincioşii din jur. În general,
oamenii în uniformă impun un anume respect, dar şi o anumită distanţă,
care nu este întotdeauna folositoare. Or, faptul că o biserică devine
locul de întâlnire al lucrătorilor din structurile Inspectoratului
pentru Situaţii de Urgenţă, împreună cu credincioşii mireni, duce la o
apropiere între aceste două categorii. Imobilele noastre bisericeşti
sunt păzite cu mare grijă de către pompieri. Uneori, atunci când vin în
inspecţie, sunt foarte duri, mai ales acolo unde unele parohii sau
mănăstiri nu au îndeplinit condiţiile pentru apărarea împotriva
incendiilor. De cele mai multe ori, reprezentanţii ISU arată multă
îngăduinţă şi înţelegere şi ne ajută la remedierea acestor lipsuri.
Apreciem curajul cu care foarte mulţi pompieri s-au aruncat în flăcări
pentru a salva bunurile diverselor mănăstiri şi biserici“, a menţionat
ierarhul. Înaltpreasfinţitul Pimen a apreciat jertfelnicia celor care
lucrează în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi în
cadrul altor instituţii ale statului care menţin siguranţa şi ordinea
populaţiei.
„Catedrala Ministerului Afacerilor Interne“, înălţată în 13 ani
Piatra
de temelie a Bisericii militare „Sfântul Iosif de la Partoş“ din
Suceava a fost pusă de IPS Pimen în luna aprilie a anului 2000. Sfântul
lăcaş s-a ridicat cu ajutorul şi jertfa cadrelor din Ministerul
Afacerilor Interne. De asemenea, a fost oferit sprijin din partea
pompierilor, poliţiştilor şi jandarmilor din municipiul Suceava. „La
început s-a vrut o capelă, dar inima largă şi iubitoare de Dumnezeu a
făcut ca aceasta să devină, cum o numesc cei de la minister, o
«catedrală a Ministerului Afacerilor Interne». Edificiul este cea mai
mare biserică militară din cadrul Ministerului de Interne, ca dimensiune
şi ca arhitectură, având 28 de metri lungime, opt metri lăţime şi, în
vârf, crucea atingând 32 de metri, respectând arhitectura bucovineană.
Ridicarea acestei biserici s-a făcut cu greutăţi. În zilele de
sărbătoare şi în duminici, la slujbe participă cadrele de la Pompieri,
din Poliţie şi din Jandarmerie care sunt în tură în zilele respective“, a
spus pr. militar Ovidiu Iacob, preot militar în cadrul Bisericii „Sf.
Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş“ din Suceava.
miercuri, 18 septembrie 2013
„Să aduceţi copiii la sfânta biserică în zi de sărbătoare“
Enoriaşii
din parohia Fundu Moldovei au participat în Duminica după Înălţarea
Sfintei Cruci la Sfânta Liturghie oficiată de IPS Pimen, înconjurat de
un sobor de preoţi şi diaconi.
Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a slujit duminică, 15 septembrie 2013, în parohia Fundu Moldovei din Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc. La acest moment de rugăciune au participat numeroşi credincioşi din parohie, mulţi dintre ei îmbrăcaţi în costume naţionale. La momentul împărtăşirii, numeroşi copii au primit din partea ierarhului Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. Înaltpreasfinţia Sa a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre luarea şi asumarea crucii. Ierarhul a îndemnat credincioşii să lepede grija lumească şi să participe la sfintele slujbe ale Bisericii. „În vremea comunismului, bisericile erau pline de copii în duminica dinaintea începutului anului şcolar, deşi oamenii erau urmăriţi de securitate. Şcolarii erau educaţi în duhul credinţei de părinţi, chiar dacă nu se preda religia. Vă îndemn să aduceţi copiii la sfânta biserică în zi de sărbătoare. Viaţa de familie este o cruce grea, însă toate le putem face cu ajutorul lui Dumnezeu. Sufletul omului trebuie păstrat în sfinţenie, pentru că altfel îl pierdem. Trebuie să ne rugăm mai des lui Dumnezeu pentru a avea o cruce mai uşoară. Uşurarea crucii este dată de Dumnezeu. Fiecare om are greutăţile lui, pe măsura darului lui Dumnezeu“, a spus Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Pimen. Arhipăstorul Eparhiei Sucevei şi Rădăuţilor a apreciat faptul că oamenii au venit îmbrăcaţi în portul popular. „Fericiţi sunteţi pentru că v-aţi născut pe aceste meleaguri. Costumul naţional specific acestei zone din Bucovina este deosebit de frumos“, a adăugat IPS Pimen.
Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a slujit duminică, 15 septembrie 2013, în parohia Fundu Moldovei din Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc. La acest moment de rugăciune au participat numeroşi credincioşi din parohie, mulţi dintre ei îmbrăcaţi în costume naţionale. La momentul împărtăşirii, numeroşi copii au primit din partea ierarhului Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. Înaltpreasfinţia Sa a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre luarea şi asumarea crucii. Ierarhul a îndemnat credincioşii să lepede grija lumească şi să participe la sfintele slujbe ale Bisericii. „În vremea comunismului, bisericile erau pline de copii în duminica dinaintea începutului anului şcolar, deşi oamenii erau urmăriţi de securitate. Şcolarii erau educaţi în duhul credinţei de părinţi, chiar dacă nu se preda religia. Vă îndemn să aduceţi copiii la sfânta biserică în zi de sărbătoare. Viaţa de familie este o cruce grea, însă toate le putem face cu ajutorul lui Dumnezeu. Sufletul omului trebuie păstrat în sfinţenie, pentru că altfel îl pierdem. Trebuie să ne rugăm mai des lui Dumnezeu pentru a avea o cruce mai uşoară. Uşurarea crucii este dată de Dumnezeu. Fiecare om are greutăţile lui, pe măsura darului lui Dumnezeu“, a spus Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Pimen. Arhipăstorul Eparhiei Sucevei şi Rădăuţilor a apreciat faptul că oamenii au venit îmbrăcaţi în portul popular. „Fericiţi sunteţi pentru că v-aţi născut pe aceste meleaguri. Costumul naţional specific acestei zone din Bucovina este deosebit de frumos“, a adăugat IPS Pimen.
Deschiderea anului şcolar la Seminarul Ortodox din Suceava
În paraclisul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Mitropolit
Dosoftei“ din Suceava a fost oficiată luni, 16 septembrie 2013, o slujbă
de Te Deum prilejuită de începerea noului an şcolar. Evenimentul s-a
bucurat de prezenţa Înaltpreasfinţitului Pimen, a conducerii liceului şi
a elevilor seminarişti. Ierarhul locului a adresat cu acest prilej un
cuvânt celor prezenţi în care a menţionat faptul că învăţământul
urmăreşte două lucruri: formarea caracterului şi dobândirea
cunoştinţelor. Diac. prof. Bogdan Hrişcă, directorul Seminarului
Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Mitropolit Dosoftei“ din Suceava, a
subliniat valoarea învăţământului teologic.
La Iaşi a apărut volumul „Lumina Învierii în suflet de copil“
Şcoala „B. P. Hasdeu“, în parteneriat cu Şcoala „Gh. I. Brătianu“ din
Iaşi, cu acordul şi susţinerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi şi
al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, având sprijinul parohiei „Sf.
Nicolae“ - Tătăraşi, a desfăşurat proiectul educaţional „Lumina
Cuvântului şi bucuria Învierii din sufletul copilului“. Acest proiect a
avut mai multe etape care s-au derulat pe parcursul lunilor
martie-august 2013, având drept scop valorificarea talentelor literare
cu sursă de inspiraţie din morala creştină, grupul ţintă fiind elevi din
gimnaziu şi liceu. O primă etapă a însemnat mediatizarea conţinutului
proiectului, după care a urmat primirea lucrărilor de la elevii din ţară
care au dorit să se implice în această activitate. În luna mai a avut
loc activitatea de jurizare a lucrărilor, realizată cu maximă competenţă
de profesori cu gradul I, având ca specialitate disciplinele limba şi
literatura română şi religie, reprezentanţi ai instituţiilor partenere,
preşedinţia comisiei de evaluare fiind asigurată de Facultatea de
Teologie Ortodoxă din Iaşi. Au fost mulţi elevi care s-au evidenţiat
prin talentul literar şi trăirea religioasă exprimată prin poezie sau
text literar. Dintre cei peste 140 de concurenţi din 15 judeţe, 27% au
primit premii şi menţiuni, iar ceilalţi, diplome de participare. În luna
august s-a definitivat apariţia volumului cu ISBN „Lumina Învierii în
suflet de copil“, care cuprinde cele mai valoroase creaţii ale copiilor
participanţi la concursul naţional „Lumina Cuvântului şi bucuria
Învierii din sufletul copilului“. Coordonatorii proiectului, prof.
Angela Roşu de la Şcoala „Bogdan Petriceicu Hasdeu“ şi Mihaela Bobârca
de la Şcoala „Gh. I. Brătianu“ din Iaşi, ţin să mulţumească tuturor
profesorilor din ţară care s-au implicat împreună cu elevii pe care i-au
îndrumat.
Un nou an şcolar la Grădiniţa „Episcop Melchisedec“ din Roman
Copiii Grădiniţei „Episcop Melchisedec“ din Roman, care aparţine de
Fundaţia „Episcop Melchisedec“ a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului,
au început luni, 16 septembrie 2013, un nou an şcolar. Cei 50 de copii
preşcolari înscrişi, însoţiţi de părinţi şi bunici, au fost întâmpinaţi
la primele ore ale dimineţii de cadrele didactice. Grădiniţa „Episcop
Melchisedec“ a fost inaugurată acum un an. Instituţia are acreditarea
Agenţiei Române pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul
Preuniversitar (ARACIP) şi îşi desfăşoară activitatea sub îndrumarea
Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Neamţ. În cadrul grădiniţei
fucţionează o grupă de antepreşcolari şi două grupe de preşcolari.
marți, 17 septembrie 2013
O nouă poartă către cer în Protopopiatul Iaşi 2
Binecuvântare arhierească pentru sute de copii băcăuani
Proiectul „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi“ a continuat
vineri, 13 septembrie, în Eparhia Romanului şi Bacăului. Preasfinţitul
Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi
Bacăului, i-a binecuvântat pe elevii prezenţi la Biserica „Sfântul
Gheorghe“ din Bacău. Cei 400 de copii, proveniţi din parohiile „Sfântul
Gheorghe, „Izvorul Tămăduirii“ şi „Intrarea Domnului în Ierusalim“, s-au
rugat împreună cu ierarhul locului şi au primit în dar rechizite şi
cărţi. În aceeaşi zi, PS Ioachim Băcăuanul a ajuns la Catedrala
„Înălţarea Domnului“ din Bacău, unde s-a întâlnit cu sute de copii din
parohiile „Înălţarea Domnului“, „Sfântul Ioan“ şi „Sfinţii Voievozi“ -
Şerbăneşti. Sâmbătă, 14 septembrie, ierarhul a fost prezent la Biserica
Precista din Bacău şi în parohia Narcisa, iar duminică, 15 septembrie,
s-a întâlnit cu şcolarii din Sascut, unde, la orele serii i-a
binecuvântat pe copiii din oraşul Roman. (C.C.)
Convocarea naţională a preoţilor militari
La
sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţe Bucovina din Suceava
va avea loc a IX-a Convocare a preoţilor militari din structura
Ministerului Afacerilor de Interne (MAI). La întâlnire vor participa 18
slujitori ai sfintelor altare din toată ţara. Aceasta va fi prezidată de
Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, şi de
Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar Patriarhal, care
răspunde de activitatea preoţilor militari. Pe lângă problemele de
pastoraţie militară care vor fi discutate, va fi expusă tema „Constantin
cel Mare şi Sfânta Împărăteasă Elena, în pictura bizantină din
bisericile bucovinene“ şi va fi prezentată cartea „20 de ani în
Siberia“. După cum ne-a relatat părintele Ovidiu Iacob, preot militar în
cadrul Bisericii „Sf. Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş“ din Suceava,
programul va continua cu un pelerinaj la mănăstirile din Bucovina.
Amintim că întâlnirea preoţilor militari din cadrul MAI are loc în
contextul sfinţirii
Bisericii militare „Sf. Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş“ şi „Ştefan cel Mare şi Sfânt“ din Suceava. Târnosirea lăcaşului de închinăciune va avea loc astăzi şi va fi oficiată de IPS Pimen şi de PS Varlaam Ploieşteanul. (C. Ciofu)
Bisericii militare „Sf. Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş“ şi „Ştefan cel Mare şi Sfânt“ din Suceava. Târnosirea lăcaşului de închinăciune va avea loc astăzi şi va fi oficiată de IPS Pimen şi de PS Varlaam Ploieşteanul. (C. Ciofu)
Agenda creştinului
Radio
- Radio Trinitas va difuza, marţi, 17 septembrie 2013, de la ora 13:00 la ora 14:00, emisiunea „Lumea de azi“, a Arhiepiscopiei Iaşilor, moderată de Monica Avădănei. În cadrul emisiunii, ascultătorii vor putea audia, pe noutăţile din actualitatea religioasă, socială şi culturală din Moldova, un material legat de debutul noului an şcolar la seminariile din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, pregătit de Lucian Ducan;
- Radio România Actualităţi va difuza marţi, 17 septembrie 2013, de la ora 20:30 emisiunea "Actualitatea credinţei".
TV
- TV Plus Suceava va difuza marţi, 17 septembrie 2013, de la ora 19:30, emisiunea "Iubi-Te-Voi Doamne", realizată de pr. Justinian Cojocar.
Sfinţiri de biserici
- Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, va sfinţi marţi, 17 septembrie 2013, Biserica "Sfântul Iosif de la Partoş" din apropierea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din Suceava.
Campanie umanitară
Fundația "Solidaritate și Speranță" (FSS) a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei organizează până pe 1 octombrie 2013 campania "Să-i sprijinim să meargă la școală". Campania caută să ofere șansa unor copii defavorizați să poată merge la școală. Colecta se organizează la sediul FSS din strada "Costache Negri" nr. 48 din Iaşi. (Rubrică realizată de Constantin Ciofu)
- Radio Trinitas va difuza, marţi, 17 septembrie 2013, de la ora 13:00 la ora 14:00, emisiunea „Lumea de azi“, a Arhiepiscopiei Iaşilor, moderată de Monica Avădănei. În cadrul emisiunii, ascultătorii vor putea audia, pe noutăţile din actualitatea religioasă, socială şi culturală din Moldova, un material legat de debutul noului an şcolar la seminariile din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, pregătit de Lucian Ducan;
- Radio România Actualităţi va difuza marţi, 17 septembrie 2013, de la ora 20:30 emisiunea "Actualitatea credinţei".
TV
- TV Plus Suceava va difuza marţi, 17 septembrie 2013, de la ora 19:30, emisiunea "Iubi-Te-Voi Doamne", realizată de pr. Justinian Cojocar.
Sfinţiri de biserici
- Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, va sfinţi marţi, 17 septembrie 2013, Biserica "Sfântul Iosif de la Partoş" din apropierea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din Suceava.
Campanie umanitară
Fundația "Solidaritate și Speranță" (FSS) a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei organizează până pe 1 octombrie 2013 campania "Să-i sprijinim să meargă la școală". Campania caută să ofere șansa unor copii defavorizați să poată merge la școală. Colecta se organizează la sediul FSS din strada "Costache Negri" nr. 48 din Iaşi. (Rubrică realizată de Constantin Ciofu)
luni, 16 septembrie 2013
Doi ierarhi vor sfinţi biserica militară din Suceava
Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, va sfinţi marţi, 17 septembrie 2013, Biserica militară "Sfântul Iosif de la Partoş" din apropierea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din Suceava. Părintele Ovidiu Iacob, preot militar în cadrul Bisericii "Sf. Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş" din Suceava, a menţionat că cei doi ierarhi vor fi înconjuraţi de un sobor de preoţi militari din toată ţara, care vor participa miercuri la o convocare naţională. Piatra de temelie a lăcaşului de închinăciune ce va fi târnosit mâine a fost pusă de IPS Pimen în luna aprilie a anului 2000. "Biserica s-a ridicat cu ajutorul și jertfa cadrelor din Ministerul Afacerilor Interne. De asemenea, am primit sprijin de la pompierii, polițiştii și jandarmii din municipiul Suceava. La început s-a vrut o capelă, dar inima largă și iubitoare de Dumnezeu a făcut ca aceasta să devină, cum o numesc cei de la minister, o «catedrală a Ministerului Afacerilor Interne». Edificiul este cea mai mare biserică militară din cadrul Ministerului de Interne, ca dimensiune și ca arhitectură, având 28 de metri lungime, opt metri lățime și, în vârf, crucea atingând 32 de metri, respectând arhitectura bucovineană. Ridicarea acestei biserici s-a făcut cu greutăți. În zilele de sărbătoare și în duminici, la slujbe participă cadrele de la Pompieri, din Poliție și din Jandarmerie care sunt în tură în zilele respective", a spus pr. militar Ovidiu Iacob. (C. Ciofu) - portal
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
.jpg)
.jpg)
.jpg)






