marți, 18 octombrie 2016
Sfinţirea bisericii din Şanta - Mogoşeşti
Biserica „Sfinţii
Ioachim şi Ana“ a Parohiei Şanta - Mogoşeşti, Protopopiatul 3 Iaşi,
judeţul Iaşi, a fost sfinţită duminică, 16 octombrie 2016, de
Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul. Câteva sute de credincioşi
au participat la acest eveniment ce a încununat munca părintelui Dumitru
Cristinel Puiu, ajutat de ctitori şi binefăcători.
Credincioşii din mai
multe părţi ale Moldovei au înfruntat duminică, 16 octombrie 2016,
frigul şi ploaia pentru a participa la slujba Sfinţirii Bisericii
„Sfinţii Ioachim şi Ana“ din satul Şanta, comuna Mogoşeşti, judeţul
Iaşi. Locaşul de închinare, ce deserveşte un număr de 35 de familii, se
află pe drumul judeţean 24 ce leagă Iaşul de Vaslui, la intersecţia ce
duce spre Mănăstirea Hadâmbu. La orele dimineţii, soborul slujitorilor
l-a întâmpinat pe Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul,
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Mai întâi a fost oficiată
Sfânta Liturghie pe un podium special amenajat. Predica Duminicii a 21-a
după Rusalii a fost ţinută de părintele Mihail Roşu, protopop al
Protopopiatului 3 Iaşi, care a mulţumit cu acest prilej tuturor pentru
prezenţa la acest eveniment religios deosebit. PS Părinte Calinic
Botoşăneanul a citit apoi o rugăciune de dezlegare, iar părintele
Dumitru Cristinel Puiu de la Parohia „Sfântul Nicolae“ -
Galata-Mogoşeşti, cel care a coordonat lucrările de construcţie, a citit
hrisovul de sfinţire. În act este menţionat că locaşul de închinare din
Şanta a început să fie construit din anul 2008, cu binecuvântarea
Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în
vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, lucrările
fiind finalizate în anul 2016, în timpul arhipăstoririi
Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu