sâmbătă, 4 iulie 2015

Sfântul Atanasie Athonitul, serbat la Schitul Pocrov

Biserica noastră îl pomeneşte mâine, 5 iulie 2015, pe Sfântul Cuvios Atanasie Athonitul. Acest sfânt va fi cinstit în mod deosebit la Schitul Pocrov al Mănăstirii Neamţ, viaţa sa pustnicească fiind mereu însufleţită de Sfântul Munte Athos, dar şi de cea a monahilor din peşterile Kievului, dovadă fiind icoanele Sfântului Cuvios Atanasie Athonitul şi a Sfinţilor Cuvioşi Antonie şi Teodosie de la Pecerska, aşezate în catapeteasma bisericii. Programul liturgic dedicat cinstirii Sfântului Atanasie Athonitul va începe astăzi, 4 iulie 2015, la ora 18:00, când se va săvârşi slujba Privegherii, iar mâine dimineaţă, de la ora 8:00, se vor oficia Agheasma mică, Acatistul şi Sfânta Liturghie de către un sobor de preoţi şi diaconi. „Sfântul Pahomie, considerat promotorul mişcării isihaste în monahismul din zona Moldovei, este şi cel care a pregătit terenul pentru lucrarea duhovnicească a Sfântului Paisie Velicicovski. În perioada paisiană, la Schitul Pocrov vieţuiau monahii care îşi doreau retragerea şi liniştea, avându-l ca egumen pe ieroschimonahul Gherasim, venit aici împreună cu stareţul Paisie din Muntele Athos. Atmosfera de pustie de la Pocrov le amintea de Grădina Maicii Domnului“, a menţionat ierom. Ambrozie Ghinescu, egumenul Schitului Pocrov.

Niciun comentariu: