Sfânta
Muceniţă Varvara a fost cinstită în mod deosebit în Salina Târgu Ocna
din judeţul Bacău. Aici s-a amenajat un locaş de închinăciune ocrotit de
sfânta pomenită pe 4 decembrie. Sfânta Liturghie din ziua hramului a
fost săvârşită de un sobor de preoţi în prezenţa unui număr mare de
pelerini.
Credincioşii din mai multe părţi ale Arhiepiscopiei Romanului şi
Bacăului s-au rugat ieri împreună în Salina Târgu Ocna, cu prilejul
sărbătorii Sfintei Muceniţe Varvara, Ocrotitoarea minerilor. Oamenii au
intrat în salină încă de la primele ore ale dimineţii pentru a participa
mai întâi la Slujba Utreniei, apoi la Sfânta Liturghie. „A fost prezent
un bogat sobor de preoţi parohi şi stareţi din judeţul Bacău,
răspunsurile la strană fiind oferite de Corala «Ierotheos» a
Protopopiatului Oneşti. Ne-am coborât cu toţii în mină pentru a ne
înălţa apoi în timpul Sfintei Liturghii, prin cântările şi rugăciunile
care au înveselit inimile noastre. Sfânta Varvara este un exemplu de
dăruire, de credinţă şi statornicie, care L-a mărturisit pe Mântuitorul
Hristos. Ea rămâne o icoană vie, demnă de urmat, mai ales că suntem la
începutul călătoriei spre peştera în care Dumnezeu ni-L trimite pe
Mântuitorul Hristos ca prunc. La slujba Sfintei Liturghii din biserica
din sare au participat peste 1.000 de credincioşi, reprezentanţi ai
autorităţilor şi ai Salinei Târgu Ocna. Cu toţii au adus prinoase de
daruri pentru cei care au trecut la cele veşnice, o parte dintre ei
fiind ctitori ai locaşului de închinăciune. S-au înălţat rugăciuni de
mulţumire pentru toate binefacerile revărsate asupra celor care ostenesc
în salină. Această zi ne-a înveselit sufletele noastre şi ale celor
care au participat la rugăciune. Ne-am bucurat pentru că am avut
posibilitatea să coborâm într-o biserică care este unică“, a relatat pr.
Constantin Alupei, protopop al Protopopiatului Oneşti. Biserica din
sare de la Salina Târgu Ocna a fost zidită şi amenajată în perioada
aprilie-decembrie 1992. Acest lăcaş de închinăciune, ctitorit numai de
minerii ce muncesc aici, se află aşezat la o adâncime de 250 de metri,
sub nivelul solului. Lăcaşul de închinăciune este singurul din Europa,
realizat aproape integral din sare.
vineri, 5 decembrie 2014
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu