La mijlocul lunii ianuarie a anului 2011, în Biserica „Acoperământul Maicii Domnului“ şi „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ din Parohia Ezăreni, Protopopiatul Iaşi 3, avea loc un moment emoţionant pentru cinci tineri proveniţi din centrele de plasament. La acel moment, ei au primit un adăpost la Centrul social „Omenia“ din localitatea Ezăreni, comuna Miroslava, judeţul Iaşi, prin purtarea de grijă a domnului Florin Strugaru, „tatăl“ adoptiv pentru tinerii rămaşi pe drumuri după ce au ieşit din centrele de plasament. Centrul de la Ezăreni, în colaborare strânsă cu Biserica, are misiunea de a-i ajuta pe tineri să muncească, pentru ca mai apoi aceştia să poată să-şi întemeieze o familie şi să-şi zidească o casă. În cea de-a doua zi a acestei luni, pe o vreme mohorâtă şi geroasă, cinci tineri de la Centrul „Omenia“ au trăit un moment deosebit în localitatea Corneşti din comuna Miroslava. Părintele Mihai Iordăchescu, care face parte din Fundaţia „Omenia“, a oficiat slujba Aghesmei mici, în cadrul căreia s-a citit rugăciunea la punerea temeliei casei noi.
sâmbătă, 6 decembrie 2014
„Aceasta va fi casa pentru familia mea!“

Andreea Marian are 25 de ani şi a reuşit să pună deoparte rodul mâinilor pentru a-şi turna fundaţia la casa ce a început să se rdice la Corneşti. „Am aşteptat mult acest moment al sfinţirii. Sper ca Bunul Dumnezeu să-mi dea putere să merg mai departe cu ridicarea căsuţei mele. Am fost plecată în străinătate pentru a munci în agricultură şi în turism. După ce m-am întos la Centrul «Omenia» i-am spus domnului Florin că vreau să-mi ridic o casă şi m-a ajutat“, s-a exprimat Andreea Marian. Deşi a reuşit să toarne temelia pentru casă, Andreea crede cu tărie că la final totul „va fi fain“. „Cred că voi reuşi, cu ajutorul lui Dumnezeu, să fac această casă, pentru că îmi doresc foarte mult. Aceasta va fi casa pentru familia mea! Eu nu am avut parte niciodată de casa mea, însă îmi doresc ca măcar copiii mei să aibă un cămin în care să crească în siguranţă. Nu-mi doresc această casă pentru mine, ci pentru copiii pe care mi-i va da Dumnezeu. Mă rog la Bunul Dumnezeu de fiecare dată când merg la biserica din Ezăreni, pentru că doar aşa pot merge mai departe. Cred cu tărie că doar în biserică este Dumnezeu, care ne ajută pe toţi“, a continuat Andreea, unul dintre cei mai harnici şi ascultători beneficiari de la „Omenia“, după cum o descriu reprezentanţii fundaţiei. După slujba de binecuvântare a temeliei, viitorii proprietari ai celor patru case, alături de pr. Mihai Iordăchescu şi de domnul Florin Strugaru, au vizitat locuinţa lui Dan Simion, un alt tânăr de la „Omenia“. Cu zâmbetul pe buze, Dan a prezentat stadiul lucrărilor realizate de firma fundaţiei. „Aici va fi camera copilului“, a arătat tânărul spre o încăpere aflată la etajul superior. De mai mulţi ani, părintele Mihai Iordăchescu este alături de Fundaţia „Omenia“, fiind convins că Biserica poate să-i ajute pe tinerii de aici să scape de traumele cu care au venit din instituţiile statului. „Îi ajutăm să se apropie unii de alţii, să capete încredere în ei şi să poată relaţiona cu ceilalţi oameni. De la un an la altul, beneficiarii centrului s-au apropiat din ce în ce mai mult de Biserică. Ne rugăm împreună cu ei, îi povăţuim la Taina Sfintei Spovedanii şi îi ajutăm să ajungă să primească Sfânta Împărtăşanie. Îi ajutăm pe toţi să-L caute permanent pe Dumnezeu, să şi-L facă prieten şi să-L aibă prezent în sufletele şi în vieţile lor“, a explicat pr. Mihai Iordăchescu.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu