„Să vă rugaţi la Măicuţa Domnului“
Bucuria copiilor prezenţi la Hadâmbu a fost deosebit de mare,
întrucât au avut prilejul de a se reîntâlni cu Moş Crăciun. Pe lângă
faptul că au cântat şi au spus poezii, ei au vorbit cu moşul şi i-au
promis că vor fi cuminţi şi buni la învăţătură. Părintele stareţ Nicodim
a mulţumit în cuvântul Preacuvioşiei Sale „oamenilor destoinici“ care
au prilejuit ca şi în acest an să aducă bucurie în sufletele şi inimile
copiilor. „Dragi copilaşi, să ascultaţi de părinţii voştri, de preoţii
parohi şi de învăţătorii voştri. Viitorul vostru este în mâna lui
Dumnezeu. În fiecare duminică şi sărbătoare să mergem la biserică, să
ascultăm cuvântul lui Dumnezeu. Fără supunere, fără ascultare şi fără
credinţă în Dumnezeu, nu veţi reuşi în viaţă. Veţi avea binecuvântarea
lui Dumnezeu atât timp cât veţi sluji lui. Să vă spovediţi şi să vă
împărtăşiţi în posturile de peste an şi să învăţaţi rugăciuni. Să vă
rugaţi la Măicuţa Domnului ca an de an această mică obşte destoinică să
vă stea în faţă. Personal, vă mărturisesc că nu am avut parte de
copilăria unora dintre voi. De aceea, Dumnezeu vine atât în inima celui
bogat, cât şi în cea a celui sărac. Vă mulţumim pentru că an de an
veniţi la mănăstirea noastră pentru a ne vesti Naşterea Domnului. Noi am
încercat în cei 24 de ani să menţinem această frumoasă tradiţie din
Ajunul Crăciunului, pentru a fi alături de sufletele îngeraşilor din
satele învecinate mănăstirii noastre“, a amintit arhim. Nicodim
Gheorghiţă.„Am ascultat cu atenţie îndemnurile părintelui stareţ“
În continuare, darurile de la Moş Crăciun, alături de tradiţionalul colăcel, au fost oferite la poarta aşezării monahale celor 600 de copii. „Sunt emoţionată pentru că l-am văzut pe Moş Crăciun. Am ascultat cu atenţie sfaturile şi îndemnurile părintelui stareţ Nicodim. Mulţumim părinţilor acestei mănăstiri şi fiilor duhovniceşti ai părintelui Nicodim pentru că l-au ajutat pe Moş Crăciun să ne împartă daruri“, a spus Andreea, 11 ani din Urşiţa. „Am şase copii, iar soţul meu nu are un loc de muncă. Ne descurcăm foarte greu, mai ales acum că a venit iarna. De multe ori venim la Mănăstirea Hadâmbu, unde primim o farfurie cu mâncare. Acum, dacă părintele Nicodim nu s-ar fi gândit la copiii noştri, moşul nu ar fi venit la ei“, a mărturisit cu lacrimi în ochi Maria din Hadâmbu.
Paraclisul cu hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae“ şi „Sfântul Nicodim de
la Tismana“ al Mănăstirii Hadâmbu din judeţul Iaşi şi-a serbat vineri,
26 decembrie 2014, hramul. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de
Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al
Arhiepiscopiei Iaşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La
slujbă au participat câteva sute de credincioşi din satele învecinate
mănăstirii, dar şi din alte părţi ale judeţului Iaşi. Slujba a fost
săvârşită într-o atmosferă duhovnicească, încărcată de bucuria
sărbătorii Naşterii Domnului. Un moment deosebit din cadrul slujbei a
fost reprezentat de cântarea Axionului în faţa icoanei Maicii Domnului.
Apoi, la momentul Chinonicului, credincioşii au ascultat câteva dintre
colindele autentice româneşti. La final, Preasfinţitul Părinte Calinic
Botoşăneanul a adresat un bogat şi deosebit cuvânt de învăţătură în care
a vorbit despre semnificaţiile sărbătorii Naşterii Domnului, dar şi
despre monahism, întrucât pe 26 decembrie Biserica noastră îl serbează
pe Sfântul Nicodim de la Tismana. Arhimandritul Nicodim Gheorghiţă,
stareţul Mănăstirii Hadâmbu, a mulţumit Preasfinţitului Părinte Calinic
Botoşăneanul pentru că a slujit Sfânta Liturghie şi a amintit câteva
date despre paraclisul ce a îmbrăcat straie de sărbătoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu