luni, 24 noiembrie 2014

Hramul Parohiei Toma Cozma din Iaşi

Ieşenii sunt aşteptaţi astăzi, 24 noiembrie 2014, la prima slujbă din cadrul hramului bisericii Parohiei Toma Cozma din Iaşi. Începând cu ora 17:00, un sobor de preoţi va sluji Vecernia unită cu Litia în cinstea Sfintei Ecaterina, ocrotitoarea sfântului locaş. Mâine-dimineaţă, de la ora 8:00, se va săvârşi Utrenia, care va fi urmată de Sfânta Liturghie şi de un parastas. „Atât după slujba Vecerniei, cât şi după cea a Sfintei Liturghii, cu sprijinul membrilor Consiliului parohial şi al Comitetului parohial, al colaboratorilor şi prietenilor apropiaţi ai parohiei, se va oferi pelerinilor prezenţi expresia culinară a bucuriei sărbătorii, reliefând prin aceasta şi importanţa comuniunii cu semenii noştri, scopul, de altfel, al unei serbări creştine“, a spus Vasilica Onofrei, consilier relaţii publice în cadrul Parohiei Toma Cozma.

Niciun comentariu: