luni, 3 noiembrie 2014

Biserica „Înălţarea Domnului“ din Leţcani are nevoie de sprijin

Locaşul de închinăciune din Parohia Leţcani II, Protopopiatul Iaşi 3, judeţul Iaşi, închinat Înălţării Domnului, are nevoie de ajutorul celor care au dragoste faţă de Biserica Mântuitorului Hristos. Aceasta deoarece trebuie turnată placa pentru cota 0 pentru a nu fi pusă în pericol fundaţia sfântului locaş odată cu venirea iernii. „În prezent, se lucrează pentru cofrarea plăcii, cu speranţa că în perioada imediat următoare vom reuşi să montăm şi oţelul beton, după care să turnăm placa. Suntem în urmă cu plata pentru constructor, ceea ce presupune riscul de a se opri lucrările. Dacă pentru materialele pe care le-am folosit şi le vom folosi avem certitudinea că vor fi achitate cu bani proveniţi de Primăria Leţcani, pentru manoperă trebuie să colectăm fonduri de la credincioşi. Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, lucrările au decurs bine, până acum reuşindu-se realizarea demisolului în proporţie de peste 75%“, a spus pr. paroh Iliuţă-Gabriel Bortaş. Persoanele care doresc să sprijine lucrările de construcţie ale Bisericii „Înălţarea Domnului“ din Leţcani pot face donaţii în contul RO97RZBR0000060 014376084 - Raiffeisen Bank - sucursala Iaşi.

Niciun comentariu: