sâmbătă, 4 octombrie 2014

Seară de rugăciune în Parohia Humosu

În Parohia Humosu din Protopopiatul Paşcani a fost organizată marţi, 30 septembrie 2014, o seară de rugăciune. Cu acest prilej, a fost săvârşită Taina Sfântului Maslu de către preoţii din cercul pastoral, la care au participat numeroşi credincioşi. La final, părintele Pavel Postolachi, protopop al Protopopiatului Paşcani, a evidenţiat rolul Bisericii în viaţa oamenilor şi ispitele care ne pândesc la orice pas. „A fost o slujbă deosebită la care au participat numeroşi credincioşi. Oamenii au fost miruiţi, apoi au primit Agheasma mică. Parohia noastră este izolată şi se află la graniţa judeţelor Iaşi, Botoşani şi Suceava. Avem foarte multe familii cu mulţi copii care se confruntă cu mari lipsuri materiale“, a spus pr. paroh Ionuţ Ailincăi.

Niciun comentariu: