sâmbătă, 11 octombrie 2014

O mare de pelerini au înconjurat-o pe Sfânta Parascheva

Pelerinajul „Calea Sfinţilor“ se bucură an de an de prezenţa unui număr mare de pelerini atât din Iaşi, cât şi din alte părţi ale ţării. Pe tot parcursul traseului, oamenii au ţinut în mâini lumânări aprinse şi au cântat troparul Sfintei Parascheva. Un moment emoţionant a fost trăit de medicii şi mamele internate în Spitalul „Cuza Vodă“ din Iaşi. „Este prima dată când văd atât de multă lume adunată în preajma Sfintei Cuvioase Parascheva. Aşa cum au făcut şi celelalte paciente, şi eu m-am rugat pentru sănătatea copilului pe care îl voi aduce pe lume“, a spus Teodora din Iaşi. Aşezaţi pe marginea străzilor au stat copii şi bătrâni, formând un culoar de lumină pentru Ocrotitoarea Moldovei. „Am venit la acest pelerinaj în primul rând pentru că suntem credincioşi ortodocşi şi pentru că Sfânta Parascheva ne ajută de fiecare dată când îi cerem ajutorul. Am avut bucuria de a trece prin dreptul raclei Sfintei Parascheva“, s-a exprimat Maria din Iaşi. „Acest pelerinaj a avut o încărcătură spirituală deosebită. Am o mulţumire sufletească foarte mare pentru că am participat la acest pelerinaj“, a declarat Vasile din Cotnari. Pelerinii Sfintei Parascheva au înveşmântat Iaşul prin rugăciunile şi prezenţa lor la Pelerinajul „Calea Sfinţilor“. Cu toţii au luat din duhul Sfintei pentru a-l duce în casele lor, ca să rodească de-a lungul vieţii, spre mântuirea sufletelor lor.

Niciun comentariu: