miercuri, 8 octombrie 2014

Examen de capacitate preoţească la Roman

Cu binecuvântarea şi sub preşedinţia Preasfinţitului Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, la Roman s-a desfăşurat luni, 6 octombrie 2014, examenul de capacitate preoţească. După probele scrise la disciplinele dogmatică, istoria Bisericii Ortodoxe Române şi omiletică, a urmat examenul oral la disciplinele liturgică, omiletică, legislaţie bisericească şi exegeză biblică. Apoi, în sala de consiliu a Centrului eparhial Roman, tinerii teologi s-au întâlnit cu Preasfinţitul Episcop Ioachim Băcăuanul. „Verificarea cunoştinţelor şi a capacităţii de a fi un bun păstor de suflete au constituit baza examenului de capacitate preoţească susţinut de cei nouă tineri absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ superior teologic înscrişi în sesiunea de toamnă a examenului“, a spus pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

Niciun comentariu: