Suferinta si singuratatea

Desesori ne lovim in viata de necazuri. Un om care nu trece printr-o suferinta nu va sti ce inseamna cu adevarat aceasta. Dar suferintele vin si pleaca, asa cum se intampla cu bucuriile. Ne simtim singuri, parasiti parca de Dumnezeu, ne gandim ca suntem uitati de toata lumea. Cine ne poate ajuta? Daca vorbim cu cel mai bun prieten o sa incerce sa ne incurajeze, dar nu va reusi mare lucru. Daca vrem sa vorbim cu preotul la care ne spovedim, e posibil sa fie ocupat sau sa ne fie rusine sa apelam atunci cand avem un necaz. Stam insingurati, poate mai ne refugiem in vicii, dar acestea constatam ca ne fac rau. Ce e de facut? Multe ganduri ne trec prin minte. Poate am vrea sa ne razbunam, sa strigam cat putem de tare impotriva a ceea ce ne-a ranit inima. In zadar. Suntem in neputinta. Dar daca ne gandin la Dumnezu? Oare nu gasim alinare suferintei noastre la Cel ce ne-a creat? Oare daca ne indreptam inima catre adancul sufletului nostru, spre neputinta noastra omeneasca nu vom gasi rezolvare problemelor noastre? Oare daca spunem o rugaciune in care sa cuprindem toata firea noastra, tot cugetul nostru, tot gandul nostru, toata inima noastra, nu vom fi mai linistiti? Dumnezeu ii iubeste pe oameni mai mult decat il iubesc sfintii pe Dumnezeu. "Nu te voi lasa nici nu te voi parasi"(Ep. Evrei, cap.13, 5). Tatal Ceresc poate ingadui din iubirea Sa pentru oameni suferinta noastra, poate ca ne-am indepartat de El si ne-am abatut de la poruncile Lui, poate ca am gresit prin tot felul de pacate si nu ne-am cerut iertare. "Prin iubire şi credinta se ispaseste pacatul si prin frica de Dumnezeu te feresti de rele."(Solomon 16, 6). Sa nu deznadajduim atunci cand suntem incercati pentru pacatele noastre, sa avem rabdare atunci cand necazurile ne impresoara. Poate ca multi dintre noi, daca ar sti ca atunci cand suntem in necaz si suferinta, ar trebui sa ne inarmam cu nadejde si rabdare, am trece mai usor. Atat oamenii credinciosi cat si cei necredinciosi se lovesc de incercari de la Dumnezeu. Este trist faptul ca unii oameni il judeca pe Dumnezeu pentru ca nu le merge bine, pentru ca nu sunt si ei bogati ca altii, pentru ca nu le daruieste sanatate. Omul credincios nu trebuie in primul rand sa se considere credincios. Un om credincios isi recunoaste starea de pacatosenie, este smerit, bland, cu fata luminata. Omul credincios nu carteste impotriva Lui Dumnezeu cand ii ingaduie incercari si necazuri. Omul credincios se roaga lui Dumnezeu sa-i ierte pacatele sale si ale aproapelui, se roaga si pentru cei ce fac bine si pentru cei ce fac raul. Omul credicios nu se duce la biserica "de forma", nu se roaga in graba. Sa cautam asadar la faptele noastre, la pacatele noastre si sa ne cercetam pe noi insine si vom gasi explicatia suferintei. Oamenii sufera atat trupeste cat si sufleteste. Daca avem vreo boala, alergam la medici sa ne vindece, dar daca avem un pacat pe suflet, ceea ce este mai grav inaintea lui Dumnezeu, trecem de multe ori cu vederea si spunem ca toata lumea pacatuieste, inclusiv noi. Sa ne indreptam inimile catre Dumnezeuul cel Milostiv si sa ne cerem iertare precul fiul risipitor, sa cautam sa umblam pe caile Domnului.