Fundaţia
Solidaritate şi Speranţă (FSS) - filiala Săvineşti a încheiat un acord
de parteneriat cu Casa Corpului Didactic (CCD) - Neamţ. Un prim protocol
se referă la restaurarea Corpului B al CCD - Neamţ, cu sprijinul
financiar al FSS - filiala Săvineşti. Clădirea fost amenajată în vederea susţinerii reciproce în iniţierea,
organizarea şi desfăşurarea activităţilor social-educative. „Îi
mulţumim părintelui Petru Munteanu pentru că prin această colaborare am
reuşit să restaurăm Corpul B al CCD - Neamţ, clădire în care dorim să
desfăşurăm schimburi de experienţă prin organizarea de cursuri şi
programe de formare“, ne-a spus prof. Lăcrămioara Secară, directorul
instituţiei. Beneficiarii acestui protocol sunt în primul rând copii şi
tineri care participă la activităţile educative, dar şi cadre didactice
interesate din cadrul comunităţii locale şi judeţene. „Ne propunem în
cadrul acestui protocol să utilizăm acest spaţiu pentru activităţi prin
care să susţinem cultivarea sentimentului de solidaritate şi
responsabilitate socială, să promovăm valorile creştine şi să
valorificăm creativitatea tuturor participanţilor la aceste activităţi“,
a continuat Brînduşa Albert, coordonator de program în cadrul FSS -
filiala Săvineşti. (Brînduşa Dediu)
sâmbătă, 5 aprilie 2014
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu