sâmbătă, 4 octombrie 2008

Trei biserici din Arhiepiscopia Iaşilor vor fi sfinţite

Biserica „Sfânta Treime“ din localitatea Tazlău, Protopopiatul Roznov, Arhiepiscopia Iaşilor, va fi sfinţită astăzi de Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. În anul 1994, la recomandarea Preafericitului Părinte Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, s-a hotărât înfiinţarea unei biserici parohiale cu hramul „Sfânta Treime“, în comuna Tazlău, pentru a răspunde nevoilor duhovniceşti ale enoriaşilor, care până în momentul respectiv trebuiau să participe la slujbele de la Mănăstirea Tazlău. Lucrările au început în anul 1997 prin purtarea de grijă a preoţilor Bălăiaşa Cezar (mutat la Domnul) şi Petruţ Dumitru. Biserica este din lemn şi acoperită cu tablă. „Din anul 2002, de când am fost numit preot paroh în locul părintelui Bălăiaşa Cezar, am continuat lucrările atât la exterior, cât şi la interior, prin realizarea tencuielilor, a picturii în tehnica fresco, iar în anul 2003 am executat catapeteasma şi mobilerul. Toate cheltuielile necesare ridicării sfântului lăcaş au fost suportate de credincioşii parohiei“, ne-a declarat părintele paroh Ovidiu Babii. De asemenea, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de alţi ierarhi din Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, va sfinţi mâine biserica „Sfânta Parascheva“ din Piatra Neamţ. Lucrările la acest sfânt lăcaş au început în anul 1991 şi s-au finalizat în anul 1997, când a fost aşezată crucea pe turla bisericii. Pictura a fost realizată de Codrescu Marcel din Bucureşti, iar catapeteasma a fost executată (sculptură şi pictură) între anii 1999-2000. Biserica a fost ridicată în stil moldovenesc cu ajutorul credincioşilor din parohie. Şi în Protopopiatul Paşcani se resfinţeşte astăzi o biserică. Sfântul lăcaş cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril“ din Stroieşti va fi resfinţită de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Se presupune că biserica a fost construită în timpul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt de Căpitanul Stroie. A fost reconsolidată între anii 1998 şi 2000, iar pictura a început în anul 2001. Pentru că parohia nu a avut posibilităţi financiare, pictura a fost finalizată abia în anul 2007. În acest timp au fost reconsolidate şi clopotniţa şi zidurile care împrejmuiesc biserica. (Ziarul Lumina)

Niciun comentariu: