vineri, 1 februarie 2008

Intampinarea Domnului


Intampinarea Domnului

Intampinarea Domnului numita in popor si Stretenia (dupa numele vechi slavon) este sarbatoarea anuala a zilei in care Sfanta Fecioara Maria, conformandu-se legii (Lev. 12, 8), s-a suit la templul din Ierusalim, la 40 de zile dupa Nasterea Domnului, pentru curatirea ei, cand dumnezeiescul Prunc a fost intampinat si tinut in brate de batranul si Dreptul Simeon (Luca 2, 22 s.u.). Ea se serbeaza deci la 40 de zile dupa Nastere, adica la 2 februarie. La ortodocsi, accentul sarbatorii se pune pe persoana dumnezeiescului Prunc si de aceea e numita Intampinarea Domnului (de catre Simeon), fiind trecuta intre sarbatorile Mantuitorului, pe cand la catolici, pe primul plan sta persoana Preacuratei Fecioare, care a venit la templu pentru curatirea ei, dupa lege. De aceea, la ei sarbatoarea se numeste Curatirea Sfintei Marii (Festum Purificationis Beatae Mariae Virginis) si e trecuta intre sarbatorile Maicii Domnului.

Vechimea acestei sarbatori nu e asa de mare ca a celorlalte praznice imparatesti. Nu o gasim intre sarbatorile enumerate in Constitutiile Apostolice si in Testamentum Domini. Prima mentiune documentara despre existenta acestei sarbatori este cea din memorialul de calatorie al pelerinei Egeria, care ia parte la ea, la Ierusalim, in anii 382-384 si o numeste Quadragesimae de Epiphania. Intrucat pe atunci la Ierusalim Nasterea Domnului se serba inca la 6 ianuarie, odata cu Epifania, Intampinarea era sarbatorita la 40 de zile dupa Epifanie, adica la 14 februarie. Se atribuie, de asemenea, Sfantului Chiril al Ierusalimului (+386) un panegiric la aceasta sarbatoare, scris, probabil, in ultimii ani ai vietii sale.

Marturiile despre existenta sarbatorii se inmultesc spre sfarsitul secolului V. Pe la inceputul sec. VI, Sever al Antiohiei (512-518) pretindea ca sarbatoarea Intampinarii ar fi fost de curand introdusa la Ierusalim si ca era necunoscuta la Antiohia. Dar, intre timp, s-a descoperit o omilie inedita a Sf. Ioan Gura de Aur, la Antiohia (deci, intre 386-398), la sarbatoarea "Curatirii Mariei", omilie care s-a dovedit autentica.

La Roma, ea a fost introdusa de papa Gelasiu la anul 494, pentru a inlocui stravechea sarbatoare pagana a Lupercaliilor, de la inceputul lui februarie, cand aveau loc lustratiuni si procesiuni in jurul orasului, cu faclii aprinse, in onoarea zeului Pan, supranumit si Lupercus, adica ucigatorul lupilor sau ocrotitorul turmelor impotriva lupilor; era totdata si sarbatoarea fecunditatii si a lui Februus, alt nume dat de romani zeului Saturn. Se inlocuiau astfel conceptia si practica lustratiunilor pagane cu aceea a curatirii Sfintei Fecioare (Purificatio Beatae Mariae Virginis, sau Praesentatio Domini), pastrandu-se si facliile traditionale. De aceea, in Apus, aceasta sarbatoare se mai numeste si Sarbatoarea luminilor.

La Antiohia, dupa marturia istoricului Cedren, sarbatoarea Intampinarii s-ar fi introdus in penultimul an al domniei imparatului Justin 1 (526), iar generalizarea ei in Rasarit s-a facut in cursul secolului VI, incepand din anul 534, cand imparatul Justinian a schimbat data sarbatorii de la 14 februarie la 2 februarie (40 de zile socotite de la 25 decembrie, noua data a sarbatorii Nasterii Domnului). Dupa unele izvoare, acesta ar fi decretat pentru prima oara sarbatorirea, cu multa solemnitate, a Intampinarii Domnului in ziua de 2 februarie, pentru a scapa Constantinopolul si imprejurimile de calamitatea unei epidemii si a cutremurelor care bantuiau de mai multi ani prin acele parti.

Dintre crestinii rasariteni, numai armenii sarbatoresc pana astazi Intampinarea Domnului tot la vechea data, adica la 14 februarie. Avand o baza biblica, sarbatoarea Intanlpinarii e respectata si la protestanti, indeosebi la evanghelici (luterani).

A doua zi dupa sarbatoarea Intampinarii Domnului (3 febr.), Biserica Ortodoxa cinsteste amintirea Dreptului Simeon batranul si a Sfintei Proorocite Ana, cele doua personaje biblice principale, care au luat parte la evenimentul istoric comemorat prin marele praznic al Intampinarii (vezi Luca 2,25-38).

Ene Braniste

Niciun comentariu: