Maica Domnului a strâns la Hadâmbu pelerini din toată ţara

Pe 8 septembrie, la Mănăstirea Hadâmbu de lângă Iaşi a avut loc unul dintre cele mai mari pelerinaje din ţara noastră. Credincioşii au sosit cu mai multe zile înainte, pentru a se ruga la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Cu prilejul hramului, patru arhierei, în frunte cu Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan, au sfinţit noua biserică, „Acoperământul Maicii Domnului“, în prezenţa celor aproximativ 10.000 de credincioşi strânşi aici din toate zonele ţării. Cu acest prilej, Patriarhul Bisericii noastre, PF Daniel, a transmis un mesaj prin care a subliniat hărnicia şi dărnicia celor care au transformat o ruină într-un colţ de rai. Predica IPS Teofan:

Încă de la primele ore ale dimineţii, pelerini din toate colţurile ţării au venit pe 8 septembrie la Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi, pentru a cinsti Naşterea Maicii Domnului. Cu flori în mâini, primeniţi de sărbătoare, creştinii au format un rând de câteva sute de metri pentru a trece prin altarul Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului“, ce urma a fi sfinţită.

Călăreţi îmbrăcaţi în costume naţionale patrulează prin mulţimea de oameni, purtând steagul României în mână. Un grup de maramureşeni cu prapori şi cruci, îmbrăcaţi în costume tradiţionale specifice zonei din care provin, stau aşezaţi la poarta mănăstirii în aşteptarea arhiereilor. O maramureşeancă ţine în braţe un prosop cusut în felurite ornamente, peste care a aşezat un colac rumen şi un castronel cu sare. Murmurul şi atmosfera de sărbătoare sunt completate de sunetul de cimpoi ce răsună peste dealurile comunei Mogoşeşti. Pe feţele oamenilor se citeşte emoţia şi bucuria, totodată; dragostea pentru sărbătoare şi bucuria îmbinării tradiţiei cu cinstea care i se cuvine Fecioarei Maria.

„Această sfântă mănăstire care parcă a răsărit din pământ“

Pe la 8:30 încep să bată clopotele. Sosesc ierarhii care aveau să sfinţească biserica nouă a aşezământului monahal de lângă Iaşi, înainte de Sfânta Liturghie. Oamenii îşi pleacă smerit capetele pentru a primi binecuvântarea. Soborul împresionant de preoţi şi diaconi cântă imnul arhieresc, iar autorităţile locale şi centrale îi întâmpină pe arhierei cu pâine şi sare.

Slujba de sfinţire a Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului“ a fost oficiată de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar la Episcopiei Romanului şi PS Corneliu Bârlădeanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Huşilor. După ce peste biserica ridicată în cinstea Acoperământului Maicii Domnului a coborât harul sfinţitor, aşa cum se obişnuieşte la orice sfinţire de biserică, pelerinii - femei, bărbaţi, copii - aşezaţi la rând au început a trece prin sfântul altar, pentru a se închina, iar arhiereii, înconjuraţi de soborul de 50 de preoţi şi diaconi, au ieşit afară pentru a săvârşi Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie, pe o scenă special amenajată în curtea mănăstirii.

Referindu-se la semnificaţia zilei în care Dumnezeu a rânduit a se sfinţi noua biserică a Mănăstirii Hadâmbu, IPS Părinte Mitropolit Teofan a vorbit celor aproximativ 10.000 de credincioşi, sosiţi din toate colţurile ţării, despre rodnicia sufletului. „Numeroase biserici şi mănăstiri au devenit roade ale dezlegării sterpăciunii lui Ioachim şi a Anei. Chiar şi această sfântă mănăstire care parcă a răsărit din pământ, deşi este veche. Această mănăstire se arată pe ea ca un rod al naşterii şi acoperământului Maicii Domnului. Dumneavoastră nu sunteţi decât rodul cel binecuvântat al Maicii Preasfinte, Preasfânta Fecioară. De-a lungul istoriei a fost, este şi va fi o tensiune permanentă între rod, pe de o parte, şi sterpăciune, pe de altă parte. Ce este mai greu pentru o viaţă de om, şi mai ales în vremurile noastre, decât să întâlneşti oameni uscaţi sufleteşte, oameni sterpi în mintea şi în inima lor. Din stârpiciunea duhovnicească nu poate ieşi nimic. Iar aceasta are drept izvor necredinţa în Dumnezeu, iadul neiubirii, precum şi infernul trufiei. Într-o zi ca aceasta, Dumnezeu a rânduit ca Sfânta Fecioară Maria să se nască. În această zi în care harul lui Dumnezeu se răspândeşte şi coboară în cascade asupra umanităţii, să luăm aminte la stârpiciunea din sufletul nostru, care se manifestă în atâtea feluri. Mă bucur că această mănăstire se înfăţişează în faţa contemplaţiei noastre cu o frumuseţe atât de adâncă. Nu avem decât cuvânt de mulţumire, adus lui Dumnezeu şi Preacuratei Sale Maici pentru lucrarea care s-a împlinit aici“.

Binecuvântarea Maicii Domnului

Puterea neobişnuită a soarelui de septembrie nu îi descurajează pe credincioşii care-şi pleacă evlavios genunchii, cu faţa spre răsărit, pentru a se ruga în timpul Liturghiei. Unii se mulţumesc doar să asculte la boxe cea mai mare parte din slujbă, ţinând rândul la închinare, dincolo de zidul din piatră al mănăstirii. „Nu sunt supărată pentru că nu am reuşit să văd slujba. Mă bucur că am auzit de la boxe. Sunt la fel de fericită pentru că am auzit şi m-am rugat. Măicuţa Domnului îmi vede osteneala şi paşii pe care i-am făcut astăzi. Cu cât aştepţi mai mult un lucru, adică să trec prin sfântul altar, să-mi plec genunchii în faţa sfintei icoane, cu atât mă bucur mai mult şi primesc binecuvântare“, spune cu convingere Maria, o femeie simplă de la ţară, căreia i se umezesc ochii vorbind de Născătoarea de Dumnezeu.

Cu bagaje în mâni, ostenită de oboseală, o femeie trecută de 70 de ani, păşeşte pe poarta mănăstirii. Se uită lung la impunătoarea biserică, îşi face o cruce mare, după care îşi ţinteşte ochii spre locul unde se oficiază Liturghia. Se aşază în genunchi la sunetul clopotului care secondează cântarea „Pe Tine Te lăudăm“.

În timp ce soborul de preoţi se împărtăşeşte cu Trupul şi Sângele Mântuitorului, PS Ioachim Băcăuanul vorbeşte mulţimii despre cinstea care i se cuvine femeii dăruite să schimbe lumea: „Atunci când o cinstim pe Maica Domnului, cinstim taina ei, cinstim toate cele câte s-au petrecut în dânsa. Şi văzând acest sobor deosebit împărtăşindu-se cu Trupul şi Sângele lui Hristos, ne amintim că şi Dumnezeu Se pogoară la noi, precum S-a pogorât în pântecele Născătoarei de Dumnezeu. După aceea, când s-a sfinţit această biserică a Maicii Domnului, din nou S-a pogorât şi Duhul Sfânt şi Dumnezeu şi Maica Domnului“.

Pelerinajul la Hadâmbu s-a încheiat cu o agapă creştină oferită de mănăstire, în cadrul căreia 10.000 de pelerini au mâncat la un loc, îmbinându-se, astfel, Liturghia cu filantropia.

„Mă atrage icoana care plânge pentru păcatele noastre“

Ca în fiecare an, credincioşii au stat la rând pentru a se închina la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, scoasă cu trei zile înainte şi aşezată în curtea mănăstirii

„Am venit aici ca să facem o rugăciune, să ne rugăm la Maica Domnului să ne ajute să trecem mai uşor peste suferinţe, să fim sănătoşi, să ne ocroteas-că. Ne-am închinat la sfânta icoană cu Maica Domnului, am făcut rugăciuni, am făcut rugă-ciunea de seară la ora 24:00, am stat la Sfântul Maslu. Ne-a ajutat Maica Domnului cu răbdare, pentru că asta este cel mai important. Este o binecuvântare că sunt aici, pentru că vin din satul natal al părintelui stareţ. Este a doua biserică prin al cărei altar trec“, ne-a mărturisit Viorica Mironescu, din Vicovul de sus.

„M-am rugat la Maica Domnului pentru suflet, pentru că sufletele sunt pline de păcate. Stau de patru ore la rând. Simt că am înaintat cu sufletul către Fecioara Maria şi către Dumnezeu. Dacă nu faci ceva pentru suflet, te-ai pierdut. Maica Domnului este mama noastră în cer şi pe pământ. Fără ea nici nu ne mân-tuiam, pentru că nu se năştea Domnul Iisus şi nu rezolvam nimic. Mă atrage totul la această mănăstire, dar mai ales icoana făcătoare de minuni care de atâtea ori plânge pentru păcatele noastre“, insistă Valerian Cazacu.

Recunoştinţă pentru ctitori

La finalul programului liturgic, IPS Mitropolit Teofan i-a acordat părintelui protosinghel Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu, „Crucea Moldavă“ - pentru clerici (foto). „Ca semn de gratitudine, ca semn de mulţumire, pe care Sfânta Mitropolie a Moldovei şi Bucovinei o arată faţă de părintele stareţ Nicodim, îi oferim «Crucea Moldavă». Are părintele multe cruci în viaţă. În minunatul său suflet a avut capacitatea să poarte crucea atâtor restaurări pe care le-a primit aici. Peste aceste cruci, aşezăm şi «Crucea Moldav㻓, a subliniat Înalt Preasfinţia Sa. Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a acordat mai multe distincţii pentru cei care au sprijinit construcţia noii biserici a Mănăstirii Hadâmbu. „Crucea Moldavă“ - pentru mireni a fost oferită familiilor: Costică Postârnac, Victor Norocea, Artemie Tălmaciu, Romică Sofronea, Cezar Cobuz. Au fost acordate, de asemenea, distincţii de vrednicie altor binefăcători care au ajutat Mănăstirea Hadâmbu de-a lungul timpului.

Simbol al hărniciei monahilor şi al dărniciei credincioşilor

Cu prilejul sfinţirii bisericii noi de la Hadâmbu, PF Părinte Daniel a transmis un mesaj, citit, la finalul Sfintei Liturghii, de vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, arhim. Varlaam Merticariu

În lumina strălucitoare a marelui praznic al Naşterii Maicii Domnului şi a evenimentului prilejuit de sfinţirea noii biserici cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului“ a Mănăstirii Hadâmbu, străluceşte şi dragostea lui Dumnezeu faţă de oameni şi faţă de cei care astăzi au venit, în număr aşa de mare, ca să se roage în noul sfânt lăcaş al acestei mănăstiri.

După spusele marelui istoric de artă Vasile Drăguţ, Mănăstirea Hadâmbu, din judeţul Iaşi, în urma alungării călugărilor din mănăstiri de către regimul comunist (1959), a avut mult de suferit, devenind o ruină, întregul proces de degradare durând aproape 30 de ani.

Însă, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, Mănăstirea Hadâmbu a fost redeschisă în anul 1990, chiar la începutul păstoririi noastre ca Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, când am numit ca stareţ al mănăstirii pe harnicul protosinghel Nicodim Gheorghiţă. De la acea dată, Mănăstirea Hadâmbu a cunoscut mai multe lucrări de amploare, printre care se numără şi această biserică nouă, construită în stil moldav ştefanian.

Începând cu anul 1990, lucrările de restaurare, construire şi reconstruire a mănăstirii au asigurat sfântului lăcaş dăinuire, dar şi o temeinică dezvoltare, astăzi Mănăstirea Hadâmbu deţinând un arhondaric mare şi frumos, unde pot fi cazaţi peste 500 de pelerini, un agheazmatar, un muzeu, trei fântâni.

Toate acestea au fost realizate, ca şi biserica, din donaţii sau sponsorizări ale credincioşilor, printre care se numără şi distinse personalităţi şi oameni de afaceri din judeţul Iaşi şi din judeţele limitrofe acestuia.

O poartă deschisă spre cer

De asemenea, dintre clădirile vechi ale mănăstirii, care au avut de suferit în perioada când în mănăstire nu s-au aflat vieţuitori, au fost restaurate în această perioadă: stăreţia veche, zidul de incintă, biserica veche şi turnul clopotniţă, unde au fost aşezate şi cele trei clopote turnate la Cernăuţi, prin bunăvoinţa câtorva credincioşi din raionul Crasna.

În bucuria şi lumina hramului Mănăstirii Hadâmbu şi a sfinţirii noii biserici, rugăm pe Maica Domnului să fie mijlocitoare pe lângă Fiul ei, Hristos Domnul, ca noua biserică să devină pentru cei prezenţi şi generaţiile ce vor urma o poartă deschisă spre cer prin care se înalţă rugăciuni către Dumnezeu, se aduce mulţumire pentru binefacerile primite de la El, se cere iertarea păcatelor, sfinţirea şi mântuirea oamenilor.

Felicităm obştea Mănăstirii Hadâmbu, în frunte cu părintele stareţ Nicodim Gheorghiţă, şi pe toţi cei ce au contribuit la zidirea, pictarea şi dotarea acestei frumoase biserici.

Cu aceste gânduri, rugăm pe Hristos Domnul să vă binecuvinteze pe toţi cei prezenţi, să vă ocrotească şi să vă călăuzească pe calea mântuirii, spre slava Preasfintei Treimi şi binele Bisericii.

Renaşterea unei mănăstiri uitate

Potrivit pisaniei Mănăstirii Hadâmbu, în anul 1659, voievodul Gheorghe Ghica i-a dăruit lui Iani Hadâmbu, fost chelar, un loc „în pădurea Iaşilor la Dealul Mare“, pentru a construi acolo o biserică. Mănăstirea Hadâmbu, aşa cum a fost construită ea începând cu anul 1659, era un complex fortificat reprezentativ pentru arhitectura moldovenească din secolul al XVII-lea. De-a lungul timpului, mănăstirea a fost supusă eroziunii timpului, vicisitudinilor istoriei, dar şi răutăţilor şi greutăţilor omeneşti. Pe la începutul veacului al XX-lea, Nicolae Iorga a vizitat mănăstirea şi a admirat cu evlavie frumuseţea locurilor, dar a deplâns, în acelaşi timp, starea jalnică în care ajunsese aşezământul monahal.

După 1990, prin purtarea de grijă a mitropolitului de atunci al Moldovei, astăzi Patriarhul României, PF Părinte Daniel, după 30 de ani de uitare, Mănăstirea Hadâmbu a fost reînfiinţată. În cei 18 ani, mănăstirea a fost restaurată, extinsă, devenind una dintre cele mai frumoase şi căutate mănăstiri din ţara noastră.

Începând cu anul 1996, s-a ridicat, la doar 10 metri distanţă de zidurile vechii mănăstiri, aşezământul bisericesc cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului“, prin osârdia şi vrednicia părintelui stareţ, protosinghelul Nicodim Gheorghiţă. Biserica este pardosită cu marmură de Ruşchiţa, prelucrată în atelierele de la Holboca - Iaşi. Pictura sfântului lăcaş a fost începută de maestrul Vasile Buzuloiu şi continuată de către ucenicul său, Vasile Gheorghiţă. Demisolul Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului“ serveşte ca paraclis, fiind pus sub protecţia Sfântului Ierarh Nicolae.

Unul dintre cele mai mari pelerinaje din ţară

În iarna anului 2003, pe 22 ianuarie, la Mănăstirea Hadâmbu a izbucnit un incendiu care a mistuit una dintre casele monahale. Toată casa s-a transformat în scrum, inclusiv obiectele bisericeşti adăpostite într-una dintre camerele acesteia. Icoana făcătoare de minuni însă a rămas intactă.

Aceasta a fost pictată în 1938 de preotul Octavian Zmău şi donată schitului de egumenul acestuia, ieromonahul Iov Mazilu. A fost ferecată, ulterior, în argint de către meşterul Ion Contfas din Târgu Neamţ. Coroanele sunt din aur, decorate cu pietre preţioase, rubine, safire şi smaralde, donate de familiile Constantin Roxana şi Elena Amariei din Piatra Neamţ. Datorită minunilor care s-au întâmplat în urma rugăciunilor la această icoană, Mănăstirea Hadâmbu este căutată de credincioşi din toată ţara, pelerinajul care are loc pe 8 septembrie, în fiecare an, aici, numărându-se, cu siguranţă, printre cele mai mari pelerinaje ortodoxe din ţara noastră. (Ziarul Lumina)

Sfanta Liturghie arhiereasca de le Manastirea Pangarati cu ocazia Proclamarii locale a Canonizarii Sfintilor Simeon si Amfilohie

Mănăstirea Pângăraţi a fost ieri loc de pelerinaj pentru sute de credincioşi, care au participat la cel de-al doilea hram al Mănăstirii Pângăraţi, din judeţul Neamţ, „Cuvioşii Simeon şi Amfilohie“. Vremea potrivită, dar şi frumuseţea locurilor binecuvântate de Dumnezeu de pe Valea Bistriţei au completat slujba arhierească, la finalul căreia a avut loc proclamarea locală a canonizării Sfinţilor Cuvioşi Simeon şi Amfilohie de la Pângăraţi.

Programul liturgic a început, încă de sâmbătă seara, cu slujba Privegherii oficiată de Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a citit psalmii Utreniei. Zeci de credincioşi au ţinut să participe la această slujbă care a început în biserica nouă a mănăstirii, închinată Sfinţilor români, şi a continuat afară, pe o scenă special amenajată cu acest prilej. Lumina lumânărilor a înconjurat sfânta masă de pe scenă, astfel încât pelerinii, care au stat fie în genunchi, fie în picioare, au fost introduşi parcă în atmosfera veche a slujbelor de mănăstire.

A doua zi, sute de credincioşi de pe Valea Bistriţei şi din toată Moldova sau din alte zone ale ţării au urcat în linişte către Mănăstirea Pângăraţi, pentru a cinsti sfinţenia Cuvioşilor Simeon şi Amfilohie.

Modelul desăvârşirii

Sfânta Liturghie arhierească a fost oficiată de IPS Mitropolit Teofan, alături de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor şi de PS Corneliu Bârlădeanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Huşilor, înconjuraţi de 50 de preoţi şi diaconi, preoţi de mir şi ieromonahi din parohiile şi mănăstirile judeţului Neamţ, dar şi din Iaşi. În cuvântul adresat credincioşilor prezenţi, în timp ce soborul se împărtăşea, IPS Părinte Teofan a explicat cum au ajuns Sfinţii Simeon şi Amfilohie la dorul după Dumnezeu: „Cei doi părinţi pe care îi prăznuim astăzi şi ale căror chipuri sunt aşezate prea frumos aici, în exteriorul acestei frumoase catedrale, Sfinţii Simeon şi Amfilohie de la Pângăraţi, aşijderea cu toţi cei din vremea lor şi dinainte de ei şi după ei, nu au avut alt dor decât să se împărtăşească cu Hristos. Sfinţii Simeon şi Amfilohie au reuşit să dobândească duhul lui Hristos, să dobândească gândul lui Hristos, să fie părtaşi ai puterii Sfântului Duh. Sfinţii pe care astăzi îi prăznuim au reuşit în viaţa lor să pătrundă până la noi, peste cinci sau şase veacuri aproape, pentru că L-au avut pe Hristos drept călăuză, L-au avut pe Dumnezeu drept ţintă şi pe Sfântul Duh putere, prin Care s-au îndreptat spre Hristos şi spre Dumnezeu Tatăl. Avem Sfânta Liturghie, avem chipurile lor minunate. Ne trebuie doar voinţă să privim la chipurile lor, să deschidem sfânta carte; avem smerenie să ne plecăm genunchii la pământ, avem putere de a participa la Sfânta Liturghie şi, aproape fără să sesizăm, primim sfat de la Dumnezeu, precum odată măritul Ştefan de la Simeon“. La finalul Sfintei Liturghii, a avut loc proclamarea locală a canonizării Sfinţilor Cuvioşi Simeon şi Amfilohie de la Pângăraţi.

Tomosul Sinodal a fost citit de către PS Corneliu Bârlădeanul, iar sinaxarul de către părintele Mihai Vizitiu, consilier al Sectorului Învăţământ teologic şi activităţi cu tineretul din Arhiepiscopia Iaşilor.

Evenimentul de ieri de la Pângăraţi s-a încheiat cu un pelerinaj la Poiana Sfântului Simeon din apropiere.

„Biserica poartă Crucea Învierii cu lacrima suferinţei şi cu bucuria biruinţei“

Cuvântul la Sfânta Evanghelie, din duminica de dinaintea Înălţării Sfintei Cruci, a fost rostit ieri de PS Corneliu Bârlădeanul, care a vorbit despre semnificaţia Sfintei Cruci în viaţa Bisericii şi a creştinilor: „Taina înălţării Mântuitorului pe cruce descoperă trei lucruri. În primul rând, descoperă iubirea lui Dumnzeu faţă de neamul omenesc, pentru că, aşa cum scrie Sfântul Pavel în Epistola către Corinteni, pe Hristos, Care n-a cunoscut păcatul, Dumnezeu L-a făcut păcat, ca prin moartea Lui să dobândim dreptatea sau mântuirea. În al doilea rând, deşi a fost răstignit în slăbiciune, El, prin cruce, ne-a arătat biruinţa şi puterea vieţii. De aceea, cei care resping crucea, resping mântuirea. Este un singur adevăr, Hristos, pentru că taina crucii este mântuire şi biruinţă. De aceea, Domnul a urcat pe cruce, răbdând suferinţa ei. Ortodoxia nu desparte crucea de înviere. Şi în al treilea rând, mai descoperim faptul că El, Mântuitorul, a vorbit despre crucea noastră, a tuturor, a creştinilor. Şi observăm cum Biserica Lui poartă Crucea Învierii cu lacrima suferinţei şi cu bucuria biruinţei. Să ştiţi că 2000 de ani de la întruparea Mântuitorului, Biserica este cea poartă crucea şi se bucură, ştiind că biruinţa îi este aproape. Şi noi, care suntem parte a Bisericii lui Hristos, purtăm crucea şi ne dăm seama că în noi biruieşte iubirea Mântuitorului, pentru că iubirea Lui este mai puternică decât răutatea“.

Mănăstirea Sihăstria a sărbătorit-o pe Sfânta Teodora de la Sihla

Mii de credincioşi din toate colţurile ţării au participat ieri la hramul Mănăstirii Sihăstria Sfânta Liturghie a fost oficiată pe o scenă amenajată în aer liber, în faţa bisericii mari, care poartă hramul Sfintei Teodora de la Sihla, de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi

Ieri, de Sfânta Teodora de la Sihla, biserica mare a Mănăstirii Sihăstria şi-a serbat hramul. Încă de dimineaţă, dar cei mai mulţi de seara, mii de credincioşi de toate vârstele au început să sosească rând pe rând la mănăstire. S-au închinat în biserică, iar mai apoi au mers, ca de obicei, să aprindă o lumânare la mormintele duhovnicilor lor, care îşi dorm acum somnul de veci în cimitirul mănăstirii, apoi s-au îndreptat spre chiliile părinţilor Cleopa şi Paisie.

Sfânta Liturghie arhierească a fost oficiată pe o scenă amenajată în aer liber, în faţa bisericii mari, care poartă hramul Sfintei Teodora de la Sihla, de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

În cuvântul de învăţătură rostit, IPS Părinte Teofan a vorbit despre semnificaţia celor două texte din evangheliile citite, despre dorul sfinţilor după Hristos, despre lepădarea de sine şi despre luarea crucii. „Au fost alese cele două texte evanghelice, pentru a înţelege de ce Sfânta Cuvioasă Teodora a ajuns ceea ce a ajuns. Sfinţi precum Sfânta Teodora au simţit în adâncul inimii lor că Dumnezeu îi iubeşte şi, de aceea, au hotărât să părăsească această lume, să se retragă în sihăstrie. Această cale a ales-o şi Sfânta Teodora, pentru a fi acolo cu Mirele pe care Îl iubea, cu Domnul Hristos. Credem că rugăciunea Sfintei Teodora revărsată asupra lumii din vremea sa a fost manifestarea iubirii ei faţă de Dumnezeu“, a spus IPS Părinte Teofan.

„Să facem din viaţa noastră un dar oferit lui Dumnezeu“

Înalt Preasfinţia Sa a punctat apoi câteva aspecte semnificative din viaţa Sfintei Teodora: „Sfânta Teodora s-a născut într-o familie binecuvântată de creştini. În prima parte a vieţii sale, Sfânta Teodora a trăit în ascultare, într-o sfântă mănăstire din Munţii Vrancei. Din cauza năvălirii turcilor, schitul a fost ars şi, împreună cu stareţa ei, s-a retras în sihăstriile Carpaţilor. Sfânta Teodora a înţeles că viaţa ei în Sihăstrie nu poate fi împlinită decât prin împărtăşirea cu Sfintele Taine. Un duhovnic al Mănăstirii Sihăstria o cerceta din când în când, pentru a o împărtăşi“, îndemnându-i pe credincioşii prezenţi la urmarea exemplului sfintei din Carpaţi: „Se cuvine să plecăm la casele noastre cu aceste gânduri: să facem din viaţa noastră un dar oferit lui Dumnezeu, să facem loc în inima noastră darului lui Dumnezeu revărsat asupra noastră, pentru că aceasta este semnificaţia cuvântului «Teodora», «dar al lui Dumnezeu» către oameni şi dar al oamenilor către Dumnezeu“.

„Astăzi voi merge şi la peştera Sfintei şi o voi ruga să mă ajute ca şi până acum“

Pelerinii care au venit la hramul Mănăstirii Sihăstria au mărturisit că simt ajutorul lui Dumnezeu prin rugăciunile Sfintei Teodora de la Sihla. „Am venit aici în speranţa că mai putem şi noi să ne mai curăţim de păcate şi să încercăm ca măcar de acum înainte să facem mai mult voia Domnului şi să ne ajute Dumnezeu să fim mai buni. Am vizitat tot ce se putea vizita la această mănăstire“, a declarat doamna Steluţa din Buzău.

„Ne simţim mult mai bine după ce plecăm de aici. Te încarci cu o energie pozitivă, care ţine ceva timp. Totul este plăcut când vin aici. Este a doua oară când vin la hramul Mănăstirii Sihăstria, dar am mai venit în restul anului sâmbăta sau duminica“, ne-a spus Maria, care urca aleea spre chilia părintelui Cleopa.

„Vin mereu la Mănăstirea Sihăstria, pentru că m-am spovedit multă vreme la părintele Cleopa. Nu aş fi putut să lipsesc de la hramul Cuvioasei Teodora. Îmi place totul aici, biserica, locul, peisajul. Aş putea spune că Sihăstria rămâne un colţ de rai în care îmi găsesc liniştea în orice perioadă a anului. Astăzi voi merge şi la Peştera Sfintei şi o voi ruga să mă ajute ca şi până acum“, a mărturisit Ilie din Vatra Dornei. Ziarul Lumina

IPS Teofan, predica la hramul Manastirii Sihastria, 7 august 2008