Biserica
Ortodoxă i-a pomenit joi, 30 octombrie 2025, pe Sfinţii Zenovie şi
Zenovia. Cei doi sfinţi ocrotesc paraclisul din biserica mare a
Mănăstirii Nechit. În ajunul sărbătorii a fost oficiată
Privegherea, urmată de o procesiune impresionantă, iar în ziua
hramului s-a slujit Sfânta Liturghie de un sobor de preoţi şi
diaconi.Mănăstirea Nechit din judeţul Neamţ a fost, timp de o zi, loc de pelerinaj pentru mii de credincioşi din mai multe zone ale ţării, care au venit să-i cinstească pe Sfinţii Zenovie şi Zenovia, sărbătoriţi în fiecare an pe 30 octombrie de Biserica Ortodoxă. Oamenii şi-au îndreptat paşii spre aşezarea monahală, de aproape sau de departe, pentru a se ruga sfinţilor care mijlocesc la tronul Preasfintei Treimi. Programul liturgic dedicat acestei frumoase sărbători, în care şi-au serbat onomastica arhimandritul Zenovie Grigore, stareţul Mănăstirii Nechit, a început marţi seara cu slujba Privegherii. În dangătul clopotelor şi al cântărilor religioase, soborul slujitorilor s-a îndreptat la final către incinta aşezării monahale. În faţa turnului confesor au fost aşezate raclele ce adăpostesc fragmente din moaştele a peste 300 de sfinţi ai Bisericii Ortodoxe. Slujba Aghesmei mici a fost urmată de Acatistul Tuturor Sfinţilor. Sute de lumânări au fost aprinse de-a lungul traseului rânduit pentru frumoasele racle ale sfinţilor din patrimoniul Mănăstirii Nechit. În acelaşi timp, toţi cei prezenţi au purtat în mâini lumânări aprinse în semn de evlavie pentru Sfinţii bineplăcuţi ai lui Dumnezeu, în cinstea cărora s-au adunat în rugăciune la ceas de seară. După ce s-a revenit în incinta mănăstirii, părintele stareţ Zenovie Grigore a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a făcut referire la importanţa sărbătorii Sfinţilor Zenovie şi Zenovia.
În ziua hramului, Ceasurile au fost urmate de Acatistul Sfinţilor Zenovie şi Zenovia şi de Sfânta Liturghie. Slujba a fost săvârşită de arhimandritul Hariton Negrea, stareţul Mănăstirii Petru Vodă din judeţul Neamţ, delegatul Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Coroana de preoţi care a slujit în jurul sfântului altar de la Mănăstirea Nechit, închinat Sfântului Spiridon, a umplut de bucurie inimile pelerinilor care vin cu drag spre aceste meleaguri. Pe tot parcursul slujbei, credincioşii s-au rugat în linişte împreună cu slujitorii Sfântului Altar. În cadrul Sfintei Liturghii, a fost pomenit vrednicul proinstareţ Zenovie Ghidescu. La momentul Chinonicului, a fost susţinut un repertoriu de pricesne. Cuvântul de învăţătură a fost ţinut de către arhimandritul Hariton Negrea, care a reliefat chipurile Sfinţilor Zenovie şi Zenovia, modele pentru creştinii de astăzi. După Sfânta Liturghie, a fost oficiată o slujbă de Te Deum pentru toate binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra părintelui Zenovie Grigore.
Arhidiaconul Mihail Ionescu de la Biserica „Bucur Ciobanul” din Bucureşti, un neobosit slujitor și prieten al Mănăstirii Nechit, a ținut un cuvânt în care a vorbit despre roadele slujirii părintelui stareţ Zenovie în cei peste 35 de ani de slujire la Mănăstirea Nechit. Arhimandritul Zenovie Grigore a mulţumit preoţilor şi credincioşilor pentru că au venit la Mănăstirea Nechit pentru a-i serba pe Sfinţii Zenovie şi Zenovia. La final, peste o mie de pachete au fost oferite pelerinilor. De asemenea, s-a oferit şi o agapă frăţescă spre slava lui Dumnezeu şi spre cinstirea Sfinţilor.
https://ortodoxiepenet.blogspot.com/2025/10/procesiunea-calea-sfintilor-la.html




















.jpg)
.jpg)
.jpg)





























.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
































