În fiecare an, Crucea Roșie se implică, fiind alături de pelerinii care participă la hramul Cuvioasei Parascheva. Voluntarii de la Crucea Roșie sunt organizați pe două puncte fixe de acordare a primului ajutor. "În primul rând, Crucea Roșie este alături de om, prin misiunile pe care le are de îndeplinit și ca în fiecare an va fi un sprijin pentru forțele specializate, adică pentru SMURD, ISU și Ambulanță. De asemenea, vom organiza și echipe mobile, formate din câte doi voluntari, care au rolul de a se deplasa pe itinerariul pe care se găsesc pelerinii în așteptare, pentru a depista diferiți oameni cărora le vine rău, sub diferite aspecte. Dacă aceste echipe mobile depistează un caz care depășește limita cunoștințelor necesare acordării primului ajutor de către voluntari, îi vor anunța imediat pe cei de la SMURD sau pe cei de la Ambulanță. Din cei doi voluntari, unul va rămâne cu persoana în cauză, în timp ce al doilea va alerga spre punctul fix pentru a aduce la cunoștință specialiștilor că este necesară acordarea primului ajutor la un anumit reper. Una din măsurile necesare pentru a-i păstra în legătura pe cei implicați în oferirea primului ajutor a fost numerotarea stâlpilor. Pentru a preveni evenimentele neplăcute, rugăm pelerinii să se alimenteze corespunzător, să aibă o sticluță cu apă alături de ei, să-și ia medicamentele la timp și, dacă pot, să se odihnească înainte de a veni la un asemenea sacrificiu", a spus Virginica Beldean, directorul Crucii Roșii - filiala Iaşi. (C. Ciofu) - portal
vineri, 11 octombrie 2013
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu