Radio
- Radio Trinitas va difuza, marţi, 22 octombrie 2013, de la ora 13:00 la ora 14:00, emisiunea „Lumea de azi“, a Arhiepiscopiei Iaşilor, moderată de Monica Avădănei. În cadrul emisiunii, ascultătorii vor putea audia noutăţi din actualitatea socială şi culturală din Moldova, precum şi un material de la
Festivalul Muzicii Româneşti, organizat la Iaşi de Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi şi de Filarmonica de Stat „Moldova” Iaşi. De asemenea, ascultătorii vor afla care vor fi activităţile Editurii Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei în cadrul Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT);
- Radio România Actualităţi va difuza marţi, 22 octombrie 2013, de la ora 20:30, emisiunea "Actualitatea credinţei".
TV
- TV Plus Suceava va difuza marţi, 8 octombrie 2013, de la ora 19:30, emisiunea "Iubi-Te-Voi Doamne", realizată de pr. Justinian Cojocar. Tema emisiunii va fi: "Sfântul Dumitru Izvorâtorul de Mir și Sfântul Dumitru Basarabov", invitat: pr. prof. Aristarch Cojocar.
Simpozion
- La Biserica Talpalari din Iaşi va avea loc joi, 24 octombrie 2013, de la ora 18.00, un nou eveniment în cadrul Serilor Doxologia. Invitatul manifestării moderate de pr. Constantin Sturzu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor, va fi Elena Dulgheru, critic de film;
- Parohia "Sfântul Nectarie" din Iaşi organizează în perioada 15 octombrie-15 noiembrie 2013, "Zilele Sfântul Nectarie". Duminică, 27 octombrie, de la ora 19:00, arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilier al Sectorului Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, va susţine prelegerea cu titlul „Părintele Dumitru Stăniloae şi renaşterea duhovnicească a României în secolul al XX-lea”. (Rubrică realizată de Constantin Ciofu)
marți, 22 octombrie 2013
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu