Înaltpreasfinţitul
Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a săvârşit duminică, 20
octombrie 2013, Sfânta Liturghie la Schitul Botuş din judeţul Suceava.
Aşezarea monahală a fost înfiinţată acum cinci decenii de câţiva
călugări care au avut de suferit din cauza prigoanei comuniste.
Credincioşii din mai multe zone ale Bucovinei au participat duminică, 20 octombrie 2013, la slujba Sfintei Liturghii oficiată de IPS Arhiepiscop Pimen la Schitul Botuş, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava. Din soborul de preoţi a făcut parte şi pr. Aurel Goraş, protopop al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc. Ierarhul locului a vorbit în cuvântul adresat celor prezenţi despre semnificaţiile Evangheliei din Duminica a XXIII-a după Rusalii. În acelaşi timp, Înaltpreasfinţia Sa a îndemnat credincioşii să-i înveţe pe copii să fie milostivi încă de la vârste fragede, întrucât este nevoie de multă dragoste creştinească între oameni. Protos. Galaction Dominte, stareţul Schitului Botuş, şi-a exprimat bucuria pentru prezenţa Arhiepiscopului Sucevei şi Rădăuţilor, amintind câteva date legate de începutul acestei aşezări monahale. „În această zi am avut conştiinţa prezenţei lui Hristos în mijlocul nostru. Această conştiinţă a fost întărită de prezenţa Înaltpreasfinţitului Pimen, părintele nostru duhovnicesc. Mulţumesc Arhipăstorului Sucevei şi Rădăuţilor pentru dragostea părintească pe care ne-a arătat-o prin faptul că a fost în mijlocul nostru. Mulţumesc soborului de preoţi care a slujit împreună cu noi, dar şi credincioşilor care au înfruntat lungimea şi greutatea drumului, pentru a fi împreună cu noi la Sfânta Liturghie. În această zi am simţit că ne-am îndulcit de dorul lui Hristos, care este prezent în mijlocul nostru prin pacea, dragostea şi binecuvântarea Lui. Această aşezare monahală a luat fiinţă din râvna unor monahi care nu au dorit să lepede haina călugărească în timpul perioadei comuniste. Ei s-au ascuns aici, în podul unui grajd, unde au slujit Sfânta Liturghie pe timpul nopţii. Iată că, după mai bine de 50 de ani, noi suntem continuatori ai lucrării lor de atunci. Localnicii din această zonă nu sunt doar iubitori de folclor şi tradiţii, ci caută să-şi împodobească bisericile şi mănăstirile lor. În acelaşi timp, credincioşii ştiu să-şi împodobească sufletul cu virtuţile credinţei, ale nădejdii şi ale dragostei creştine. Dumnezeu să răsplătească dragostea tuturor celor care au ajutat mănăstirea noastră“, a spus protos. Galaction Dominte.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu