luni, 29 februarie 2016

Monografie dedicată localităţii Pârteştii de Sus, judeţul Suceava

Localitatea Pârteştii de Sus, judeţul Suceava, are de la finalul anului trecut o monografie dedicată locurilor şi oamenilor săi care au trăit pe aceste meleaguri de-a lungul vremii. Volumul „Pârteştii de Sus - localitate multiseculară“, apărut la Editura Optima din Iaşi, dedică un spaţiu generos bisericii din localitate, imaginea sfântului locaş fiind imprimată pe coperta cărţii. Apariţia editorială încununează efortul unui colectiv documentat, fiind structurată în două părţi. Partea I cuprinde lucrarea lui Dumitru V. Ciornei (1898-1982), intitulată „Monografia satului Pârteştii de Sus“, nepublicată (datată 1979), fiind considerată prima monografie a satului natal, după cum ne-a relatat Mariana Mireuţă, unul dintre autori. Partea a II-a, „Călătorie printre amintiri“, prezintă câteva aspecte colectate de învăţătoarea prof. Mariana Mireuţă de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“ din Suceava. Cuvintele presărate în cartea amintită au fost culese din dorinţa de a arăta cititorilor evenimentele din Pârteştii de Sus succedate în decursul vremurilor. Astfel, autorii au căutat să lase contemporanilor crâmpeie din istoria localităţii, strâns legată de existenţa Bisericii de lemn „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“.

Stagiu de practică la centrul social de la Hârja

Elevii Şcolii Postliceale Sanitare din cadrul Liceului Teologic „Episcop Melchisedec“ Roman au realizat vineri, 26 februarie 2016, prima etapă din stagiul de practică de specialitate. Aceasta a avut loc la Centrul social-medical pentru persoane vârstnice de la Hârja, în cadrul proiectului educaţional de practică profesională „Tinerii în slujba vârstnicilor. Grijă pentru sănătatea trupului şi a sufletului“.
Derulată cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, activitatea s-a înscris într-un amplu proiect educaţional, realizat între Liceul Teologic „Episcop Melchisedec“ Roman - Şcoala Postliceală Sanitară şi Asociaţia „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare - Hârja“. Aceasta are scopul realizării stagiului de practică profesională din programa analitică, la anumite discipline ce fac obiectul intervenţiei medicale geriatrice, paliative, neurologice şi de urgenţă din cadrul serviciilor oferite de centrul de la Hârja. „Ortodoxia şi ortopraxia sunt regăsite în parteneriatul dintre o şcoală teologică şi un centru social-medical, ambele având menirea de a oficia Liturghia aproapelui“, a remarcat părintele Ilarion Mâţă, preşedintele Asociaţiei „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare - Hârja“.

„Mitropolitul Visarion Puiu rămâne în memoria poporului român“

 La Roman s-au încheiat ieri, 28 februarie 2016, manifestările culturale dedicate Mitropolitului Visarion Puiu. Evenimentele au început vineri, 26 februarie 2016, la Paşcani şi au continuat la Roman şi la Mănăstirea Neamţ. 

Timp de trei zile, Mitropolitul Visarion Puiu a fost omagiat printr-o serie de evenimente, prilejuite de împlinirea a 137 de ani de la naşterea sa. Ieri, 28 februarie 2016, ierarhul a fost pomenit la Catedrala Arhiepiscopală din Roman şi în Parohia Trifeşti, Protopopiatul Roman, judeţul Neamţ. În cadrul simpozionului organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi a Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, s-au făcut evocări de către oaspeţii veniţi din ţară şi străinătate. Cu acest prilej, Asociaţia „Visarion Puiu“ a făcut un bilanţ al celor două decenii de când membrii acesteia au început să-l facă cunoscut pe vrednicul ierarh. „Ne-am luat angajamentul de reînnoire pentru că în toţi aceşti ani ni s-au adăugat foarte mulţi cercetători şi tineri pasionaţi de istorie. Ne bucurăm că trei preoţi au susţinut teze de doctorat ce cuprind anumite etape din viaţa Mitropolitului Visarion Puiu. În acelaşi timp, doi preoţi basarabeni au susţinut lucrări de masterat la universităţi din ţara noastră, având ca subiect perioada cât Visarion Puiu a fost Episcop al Hotinului. Ediţia din acest an s-a încheiat într-o atmosferă sărbătorească, în cadrul intim al rugăciunii şi Euharistiei. Printre participanţi s-au numărat profesori din Franţa, Italia, Polonia, Basarabia şi România (universităţile din Bucureşti, Iaşi, Suceava şi Constanţa). De asemenea, am avut printre participanţi un grup de prieteni de la Paşcani, de la Roman şi de la Mănăstirea Neamţ“, a amintit părintele Florin Ţuscanu, preşedintele Asociaţiei „Visarion Puiu“ din Roman.

Itinerariu pe urmele lui Visarion Puiu

Concluzia celor trei zile de manifestări este aceea că Mitropolitul Visarion Puiu rămâne în memoria poporului român ca un patriot, un luptător pentru adevăr şi dreptate. „Mitropolitul Visarion trebuie să-şi găsească rostul şi locul în panteonul marilor ierarhi ai Bisericii. A fost un părinte duhovnicesc care a arătat celor din ţară şi străinătate, ca un mare vizionar, dorinţa lui de înnoire a Bisericii şi a neamului din care provine“, a adăugat părintele Florin Ţuscanu, care şi-a manifestat recunoştinţa faţă de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan şi faţă de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, pentru că au susţinut cea de-a XX-a ediţie a simpozionului din acest an. Amintim că Zilele „Mitropolit Visarion Puiu“, ediţia a XX-a, au început vineri, 26 februarie 2016, la Colegiul Naţional „Mihail Sadoveanu“ din Paşcani şi au continuat la Muzeul de Istorie din Roman. De asemenea, participanţii au mers pe urmele ierarhului omagiat la Schitul Vovidenia şi la Mănăstirea Neamţ din judeţul Neamţ.

sâmbătă, 27 februarie 2016

Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

În Duminica a 34-a după Rusalii, mâine, 28 februarie 2016, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va oficia Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Nicolae“ din Târgu Frumos, Protopopiatul Paşcani, judeţul Iaşi, iar IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sluji în Parohia Cotârgaşi - Broşteni, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava. IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, va săvârşi Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Roman, iar PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Huşi.

Proiectul „Floarea vieţii“, timp de o săptămână la Iaşi

Începutul lunii martie va fi marcat în mod deosebit de biserica aflată în incinta Maternităţii „Cuza Vodă“ din Iaşi. Mamele şi pruncii din spital şi nu numai vor primi daruri şi alimente, în urma vânzării de mărţişoare şi flori. 

Biserica cu hramurile „Naşterea Domnului“ şi „Sfinţii Doctori fără de arginţi, Cosma şi Damian“ din incinta Maternităţii „Cuza Vodă“ din Iaşi va începe mâine, 28 februarie 2016, proiectul dedicat mamei şi pruncului. Acesta este organizat în fiecare an în luna martie, odată cu venirea primăverii, sub genericul „Floarea vieţii“, şi se desfăşoară prin implicarea unui număr mare de voluntari ai Asociaţiei „Glasul vieţii“. Astfel, mâine, 28 februarie 2016, şi duminică, 6 martie 2016, tinerii vor vinde flori şi mărţişoare în preajma câtorva biserici şi spaţii comerciale din Iaşi (Catedrala Mitropolitană din Iaşi, Palas Mall, Iulius Mall ş.a.). Mărţişoarele au fost confecţionate de voluntarii asociaţiei, pentru a sprijini astfel mamele şi pruncii din maternitate. „Beneficiul acestui proiect social şi comercial va fi direcţionat către mamele cu prunci născuţi şi nenăscuţi. În primul rând, vom oferi scutece pentru prunci. Aceasta deoarece în spital nu toate mamele îşi permit să cumpere scutece pentru copilaşi, din cauza situaţiei financiare dificile. Tot din banii adunaţi vom cumpăra lapte praf pentru micuţii care nu mai beneficiază de acest drept din partea statului. De asemenea, vom cumpăra medicamente pentru mamele bolnave sau care au copii suferinzi“, a amintit preotul Dănuţ Damaschin, misionar de caritate în cadrul Maternităţii „Cuza Vodă“ din Iaşi.

Activităţi filantropice pe 25 martie

Pe 1 martie, mamele internate în spital vor primi din partea Bisericii „Naşterea Domnului“ un dar simbolic, iar pe 8 martie li se vor oferi articole de îmbrăcăminte de la o casă de modă din Iaşi. „Vom face daruri şi copiilor care vor fi aduşi pe lume în perioada desfăşurării proiectului nostru“, a mai adăugat preotul Dănuţ Damaschin. Activităţile vor continua pe 25 martie 2016, când în Maternitatea „Cuza Vodă“ va fi marcată „Ziua pruncului născut şi nenăscut“, ediţia a VI-a. Biserica din incinta instituţiei va oferi o masă caldă mamelor internate, pentru a completa meniul sărac pe care statul îl poate oferi unei femei în maternitate. Pe parcursul lunii martie, mamele însărcinate vor primi flori, în semn de preţuire pentru pruncii pe care îi vor aduce pe lume. 

vineri, 26 februarie 2016

Slujbe misionare în Protopopiatul Vaslui

În Protopopiatul Vaslui se oficiază de la începutul anului 2016 Taina Sfântului Maslu în sobor, pentru folosul sufletesc al creştinilor. Programul săvârşirii acestei Sfinte Taine a fost iniţiat de Protopopiatul Vaslui atât în parohiile din mediul urban, dar mai ales în mediul rural. Sfintele slujbe sunt urmate de discuţii pe teme duhovniceşti şi misionare, la care participă atât slujitorii sfintelor altare, cât şi enoriaşii. „Prin intermediul Tainei Sfântului Maslu, în cadrul căreia se citesc rugăciuni şi se realizează ungerea cu untdelemn sfinţit, creştinul se împărtăşeşte cu harul lui Dumnezeu. Îi îndemnăm pe credincioşii noştri să se pregătească înainte de Taina Sfântului Maslu prin spovedanie, prin rugăciune, prin post şi prin milostenie. Astfel, ei primesc vindecări de boli trupeşti şi sufleteşti, pace, linişte, smerenie, întărirea credinţei, nădejdea mântuirii, alungarea gândurilor rele şi îndepărtarea fricilor de orice fel“, a remarcat părintele Adrian Chirvasă, protopop al Protopopiatului Vaslui.

Proiect pentru sprijinirea tinerilor defavorizaţi

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului este partener al dialogului social pentru sprijinirea tinerilor defavorizaţi din mediul rural. Aceasta după ce Asociaţia „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ - Hârja s-a implicat în proiectul „Accesul tinerilor din mediul rural la educaţie“, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului.
Conferinţa din cadrul proiectului a avut loc marţi, 23 februarie 2016, la sediul Direcţiei Judeţene de Tineret şi Sport Bacău, în prezenţa reprezentanţilor instituţiilor publice şi private din judeţul Bacău. Evenimentul a constituit o oportunitate de a deveni parteneri ai acestui proiect, ce vizează creşterea capacităţii societăţii civile de a sprijini tinerii defavorizaţi din mediul rural şi accesul acestora la educaţie. Preotul Ilarion Mâţă, inspector al Sectorului social-filantropic şi misionar al Eparhiei Romanului şi Bacăului, a evidenţiat interesul deosebit pe care îl manifestă Eparhia Romanului şi Bacăului în dezvoltarea unor structuri sociale dedicate exclusiv tinerilor defavorizaţi şi programelor cultural-educaţionale ce pot stimula creşterea accesului la educaţie a tinerilor din mediul rural. „Tinerii reprezintă o prioritate pentru eparhia noastră, în condiţiile în care cei lipsiţi de posibilităţi financiare manifestă un grad ridicat de abandon şcolar, delicvenţă juvenilă şi inaccesibilitate la educaţie. Invitaţii la eveniment au subliniat nevoia absolut necesară ca preoţii să fie alături de tinerii şi familiile defavorizate ale acestora“, a subliniat preotul Ilarion Mâţă.

Zilele „Mitropolit Visarion Puiu“, ediţia a XX-a

Timp de trei zile, la Roman, Paşcani şi Neamţ se vor organiza Zilele „Mitropolit Visarion Puiu“. Evenimentele din acest an marchează 70 de ani de la nedreapta condamnare la moarte a ierarhului şi 137 de ani de la naşterea sa. 

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi a Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, la Roman, Paşcani şi Neamţ se va desfăşura cea de-a XX-a ediţie a Zilelor „Mitropolit Visarion Puiu“. Anul acesta, manifestările sunt organizate sub genericul „70 de ani de la condamnarea la moarte a Mitropolitului Visarion Puiu“. Programul manifestării va începe astăzi, 26 februarie 2016, la Paşcani, şi vor continua în Sala Unirii a Muzeului de Istorie din Roman, de la ora 14:00, prin susţinerea comunicărilor ştiinţifice. „Comunicările şi mărturiile din opera şi arhiva Mitropolitului Visarion Puiu vor fi prezentate de cercetători, istorici, arhivari, preoţi şi profesori din ţară şi străinătate. Vom porni într-un pelerinaj pe urmele Mitropolitului Visarion Puiu la Paşcani, Betleemul vrednicului ierarh, şi la Neamţ. La Paşcani, vom poposi mai întâi la Biserica «Sfinţii Voievozi», iar apoi ne vom îndrepta spre Colegiul «Mihail Sadoveanu» din Paşcani. Aici ne vom întâlni cu şcolarii olimpici ai acestei instituţii de învăţământ şi vom marca astfel 137 de ani de la naşterea lui Visarion Puiu. Vor participa invitaţii noştri de seamă, care vor dialoga cu tinerii olimpici la disciplinele română şi religie, astfel încât să-l facem cunoscut pe Visarion Puiu în localitatea sa natală. Mâine, 27 februarie 2016, vom ajunge la casa memorială a Mitropolitului Visarion Puiu de la Schitul Vovidenia al Mănăstirii Neamţ. De asemenea, vom poposi în biserica Mănăstirii Neamţ şi la gropniţa aşezării monahale“, a relatat pr. Florin Ţuscanu, preşedintele Asociaţiei „Mitropolit Visarion Puiu“. Duminică, 28 februarie 2016, oaspeţii prezenţi la simpozion vor participa la Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din Roman. În catedrala romaşcană şi în biserica Parohiei Trifeşti, judeţul Neamţ, se va săvârşi Parastasul pentru Mitropolitul Visarion. În după-amiaza zilei de duminică va fi organizat un tur la principalele biserici din oraşul Roman.

joi, 25 februarie 2016

Proiect filantropic în Protopopiatul Vaslui

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, 40 de grădiniţe aflate pe raza Protopopiatului Vaslui sunt dotate în această perioadă cu mobilier. Acţiunea filantropică se desfăşoară cu sprijinul unei fundaţii din Germania, după cum ne-a relatat părintele Adrian Chirvasă, protopop al Protopopiatului Vaslui. „Cele 40 de grădiniţe au fost selectate din mediul rural, acestea necesitând o astfel de dotare. Acţiunea filantropică a început miercuri, 17 februarie 2016, sub coordonarea părintelui Constantin Mogoş, de la Parohia «Sfântul Ioan Botezătorul» din Vaslui. Grădiniţele sunt dotate cu scaune, iar o parte dintre ele vor primi şi pupitre. În acelaşi timp, s-a împărţit un număr considerabil de paturi pentru nou-născuţi. Nădăjduim că acest dar din partea Bisericii va fi de folos preşcolarilor din cele 40 de grădiniţe, mai ales că achiziţionarea mobilierului se realizează cu dificultate din cauza lipsei fondurilor unităţilor de învăţământ“, a menţionat părintele protopop Adrian Chirvasă.

Asociaţia de la Hârja, în Grupul de Acţiune Locală „Valea Trotuşului“

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, Asociaţia „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ - Hârja a aderat la Grupul de Acţiune Locală „Valea Trotuşului“. Prin intermediul aceastei entităţi, se gestionează şi se finanţează proiecte locale de interes comunitar. Priorităţile asociaţiei de la Hârja sunt de natură social-medicală, cultural-educaţională, zootehnic-agrară şi de economie socială. „Asociaţia noastră şi-a afirmat interesul pentru dezvoltarea şi consolidarea unor activităţi din domeniul social-medical, finanţarea personalului ce deserveşte unul sau mai multe servicii, aparatura şi instrumentele de specialitate din domeniul economiei sociale, finanţarea unor structuri generatoare de venit sau de infrastructură, construirea unor entităţi care să aplice prin intermediul unor programe complementare. Este o oportunitate de a putea oferi ulterior expertiza necesară sprijinirii altor instituţii similare sau parohii din mediul rural pentru a genera activităţi de sustenabilitate“, a afirmat pr. Ilarion Mâţă, preşedintele ascociaţiei de la Hârja.

Rugăciuni pentru Arhiepiscopul Adrian, la Pogleţ

Vrednicul de pomenire Arhiepiscop Adrian Hriţcu a fost pomenit marţi, 23 februarie 2016, la Mănăstirea Pogleţ din judeţul Bacău. Slujba Parastasului a fost săvârşită de doi ierarhi ai Bisericii noastre. 

Credincioşii din comuna Corbasca, judeţul Bacău, au participat în număr mare, în urmă cu două zile, la slujba Parastasului pentru vrednicul de pomenire Arhiepiscop Adrian Hriţcu, la trei ani de când a plecat la ceruri. Mai întâi, de dimineaţă, un sobor de preoţi a oficiat Sfânta Liturghie în biserica aşezării monahale de la Pogleţ. Apoi, slujba de pomenire a fost oficiată la mormântul ierarhului de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, şi de Preasfinţitul Părinte Calinic, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. „Sute de credincioşi din comuna Corbasca, dar şi pelerini din alte localităţi din cuprinsul Eparhiei Romanului şi Bacăului au bătătorit cărările ce urcă spre Mănăstirea Pogleţ, mergând în pelerinaj spre locul unde îşi doarme somnul de veci vrednicul de pomenire Arhiepiscop Adrian Hriţcu. Aceştia s-au rugat alături de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim şi de Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, la trecerea a trei ani de la mutarea la cele veşnice a vrednicului de pomenire ierarh, care îşi doarme somnul de veci în cimitirul aşezământului monahal. Personalitate a vieţii bisericeşti, IPS Adrian Hriţcu a coordonat activitatea Arhiepiscopiei Ortodoxe Române pentru Europa Centrală şi Occidentală până în anul 1990, când s-a retras din scaun. Liniştea şi frumuseţea acestor locuri l-au atras spre Pogleţ, unde şi-a petrecut ultimii ani din viaţă, contribuind la construirea bisericii din Băcioiu, sat cu o populaţie preponderent rromă. A iubit oamenii şi, în mod special, tinerii care locuiesc în această zonă, majoritatea trăind în familii defavorizate, ajutându-i financiar şi material ori de câte ori avea ocazia şi păstrând totodată o smerenie şi o discreţie patericale“, a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, care a amintit că personalitatea Arhiepiscopului Adrian a fost evocată de IPS Părinte Ioachim în cuvântul adresat cu acest prilej. Soborul slujitorilor s-a rugat şi pentru odihna sufletului ieromonahului Calistrat Ifrim, fost duhovnic al Mănăstirii Pogleţ. La final, tinerii îmbrăcaţi în costume naţionale au depus flori la mormintele celor doi părinţi duhovniceşti ai Mănăstirii Pogleţ.

miercuri, 24 februarie 2016

Întruniri preoţeşti în protopopiatele 1 Iaşi şi 2 Iaşi

Preoţii din Protopopiatul 1 Iaşi s-au reunit luni, 22 februarie 2016, în şedinţa lunară administrativă, la Centrul de conferinţe „Providenţa“ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Tema întâlnirii, „Pastoraţia tinerilor“ a fost prezentată de protos. Nicodim Petre, inspector al Departamentului misiune pentru tineret din cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor. „Printre cele expuse, părintele Nicodim Petre a arătat că tinerii, deşi sunt categoria de vârstă cea mai vulnerabilă, sunt prezentul şi viitorul Bisericii. Ei au vocaţia sfinţeniei, astfel că entuziasmul lor trebuie folosit în lucrarea Bisericii. Preoţii au luat cuvântul pe marginea temei, amintind de lucrarea frumoasă pe care o desfăşoară cu tinerii în parohii“, a spus părintele Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului 1 Iaşi.
La sediul Protopopiatului 2 Iaşi a avut loc luni, 22 februarie 2016, întâlnirea lunară cu preoţii. Delegaţii Centrului eparhial Iaşi au fost pr. Marian Timofte, vicar administrativ al Eparhiei Iaşilor, şi pr. Adrian Zaharia, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor. Cei doi părinţi din administraţia eparhială au iniţiat un dialog, pentru o mai bună comunicare şi lămurire a problematicii slujirii liturgice, pastorale şi administrative a preotului în parohie. „Au fost discutate problemele comune cu care se confruntă preotul în slujirea la parohie, precum şi interpretarea unitară a normelor canonice şi a hotărârilor forurilor ierarhic superioare, insistându-se pe o mai bună colaborare cu acestea, toate înţelese în duhul slujirii Bisericii Ortodoxe Române. Am mulţumit pentru prezentarea realizată şi pentru dialogul iniţiat, accentuând utilitatea acestor întâlniri şi insistând asupra temeiurilor administrative de la Centrul eparhial Iaşi spre conformare tuturor preoţilor din protopopiat. Am îndemnat preoţii la o bună conlucrare misionar-pastorală, spre folosul duhovnicesc al tuturor credincioşilor“, a relatat pr. Marius Profir, protopop al Protopopiatului 2 Iaşi.

marți, 23 februarie 2016

Părintele Constantin Leonte, printre mii de flori spre ceruri

Preotul Constantin Leonte, slujitor la Biserica „Sfântul Gheorghe“ din Bacău, a fost condus duminică, 21 februarie 2016, pe ultimul drum. Slujba Înmormântării a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan. Mii de oameni au trecut prin dreptul catafalcului celui ce a fost cunoscut şi apreciat în toată Moldova. 

Credincioşii băcăuani şi-au îndreptat paşii duminică, 21 februarie 2016, spre Biserica „Sfântul Gheorghe“, pentru a-şi lua rămas bun de la părintele Constantin Leonte, plecat prea devreme, într-un pelerinaj fără întoarcere, către împărăţia lui Dumnezeu. Mii de oameni au venit să se roage pentru odihna celui mutat în lumina cerească, în semn de recunoştinţă faţă de faptele bune pe care preotul Constantin le-a făcut în viaţa lor. După cum ne-a mărturisit preotul Constantin Gherasim, parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe“, în Sfânta Liturghie din Duminica începutului de Triod, rugăciunile slujitorilor şi lacrimile celor prezenţi s-au împletit cu pacea şi liniştea revărsate de Duhul Sfânt. De asemenea, florile şi gândurile de compasiune ale apropiaţilor au fost însoţite de smerita închinare de bun-rămas a celor ce l-au însoţit pe părintele Constantin de-a lungul anilor de şcoală şi de mângâierile adresate familiei. La slujba de înmormântare s-au adunat preoţi din cuprinsul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, cărora li s-au alăturat alţi slujitori din diverse eparhii, foşti elevi ai părintelui, colaboratori sau foşti colegi de şcoală din Iaşi, Botoşani, Constanţa şi Suceava. Pentru odihna celui plecat dintre noi s-a rugat încă din ziua plecării la cele veşnice Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. 

Înălţimile spre care a tins părintele Constantin

Slujba Înmormântării a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care i-a fost părintelui Constantin Leonte coleg de facultate şi prieten. Mai întâi, de dimineaţă s-a slujit Sfânta Liturghie, ultima la care părintele Constantin Leonte a participat împreună cu fraţii preoţi şi cu cei pe care i-a cunoscut. În cuvântul rostit cu acest prilej, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a explicat cum defineşte cartea sfântă viaţa unui preot: „În credinţă şi în dragoste, în nădejde şi blândeţe, în curăţenie şi în vrednicie preoţească, pururea pomenite cu bună-cinste, te-ai înfrumuseţat de Preaveşnicul Dumnezeu Căruia ai şi slujit în această viaţă! Poate fi o înălţime mai mare decât cea cuprinsă în aceste cuvinte?! Spre acestea părintele Constantin a tins din toată inima. Niciodată nu ajungem acolo, dar vai de cel care pierde ţinta la care trebuie să ajungă! Am simţit mereu că părintele tindea către aceasta“.

A fost un om al Domnului

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei i-a încurajat prin cuvinte alese pe cei prezenţi, adăugând că pentru cei care cred în Înviere nu este loc de plâns. „Noi nu plângem pentru cel plecat în lumea veşniciei, ci pentru noi, care rămânem fără soţ, fără tată, fără copil, fără duhovnic, fără prieten. Nu trebuie să uităm că şi dacă trăim şi dacă murim, ai Domnului suntem! Şi părintele Constantin a fost al Domnului, este al Domnului şi îl rugăm pe Domnul să fie al lui şi în veşnicie. Din slava Împărăţiei cerurilor, cel plecat dintre noi, ne spune că viaţa este scurtă, că viaţa noastră este în mâna Domnului. Omeneşte nu este uşor, dumnezeieşte totul este posibil“, a spus IPS Părinte Mitropolit Teofan. Cuvinte de evocare a personalităţii părintelui Constantin Leonte au mai rostit prof. dr. Ghiorghi Iorga, din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău, ing. Romeo Stavarache, primarul Bacăului, şi pr. Eduard Vasile Cozma, în calitate de fost elev şi de cadru didactic la Liceul Teologic Ortodox „Episcop Melchisedec“ din Roman. „Toţi cei prezenţi au deplâns plecarea dintre cei vii a celui care le-a fost mentor, prieten şi duhovnic, exprimându-şi compasiunea pentru membrii familiei îndoliate“, a menţionat pr. Constantin Gherasim. Amintim că părintele Constantin Leonte s-a mutat la Domnul vineri, 19 februarie 2016, la vârsta de 56 de ani. A fost cadru didactic în primii ani de la reînfiinţarea Seminarului Teologic din Roman şi inspector şcolar de specialitate pentru disciplina religie în cadrul Inspectoratului Şcolar al Judeţului Bacău, în anul 1999 obţinând titlul de Doctor în Teologie.

„Mă rog, părinte profesor, să-ţi găseşti liniştea!“

Părinte profesor, astăzi a fost biserica plină. (...) E ca la Sfintele Paşti. Ştiu că ţi-ar plăcea imaginea tinerilor de toate vârstele la rugăciune. Te-ai luptat de la catedră, prin articole şi conferinţe, să faci cumva să vină cât mai multe suflete curate la întâlnirea cu Hristos. Ieri-dimineaţă (n.r. vineri, 19 februarie 2016), la primele ore, a fost şi Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. A rostit rugăciunile acelea profunde pe care mi le tâlcuiai în dimineţile când dialogam despre Sfintele Taine şi ierurgii. Au venit şi copiii de la şcoală cu doamnele profesoare şi foştii elevi de la seminar, preoţi prin toată Moldova, şi foştii colegi de facultate. Au cântat frumos şi diaconii de la catedrala din Roman şi maicile de la Mănăstirea Agapia. Preoţii care predau religia au făcut, şi ei, o mică slujbă. Era firesc pentru că le-ai fost inspector şi te-ai zbătut pentru fiecare dintre ei la începutul anului şcolar. Nu mai spun de creştinii noştri din Cornişa şi cei de la Parohia „Sfântul Nicolae“, unde ai slujit trei decenii. Au trecut pragul mulţi şi au umplut biserica de flori. Aşa cum îţi place. Să-ţi mai amintesc că, în astea două zile, m-au oprit numeroşi oamenii pe stradă să-mi transmită dragostea care ţi-o poartă. Peste tot pe unde am umblat, cu gândul şi inima la sfinţia ta, m-am întretăiat numai cu acele cuvinte calde şi blânde sădite în conştiinţe. Toate alese din cufărul sufletului de creştinii pe care i-ai botezat, i-ai cununat sau i-ai mărturisit. (…) Când am vorbit cu mama sfinţiei tale de plecare, mi-a mărturisit plângând: „Îmi va fi tare dor de el!“. Am simţit acest dor atât de adânc că nu i-am desluşit capătul. Mi-a părut nemărginit şi am tăcut. Acum ce să-ţi mai zic, plâng şi mă rog, părinte profesor, să-ţi găseşti liniştea, pentru că noi vom rămâne tulburaţi în nemernicia păcatelor noastre! (Părintele Constantin Gherasim)

„Sfântul Ierarh Nectarie ne-a rămas în suflet tuturor“

Mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nectarie s-a aflat, timp de trei zile, în Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor. Sfintele moaşte au fost aduse de o delegaţie din Insula Eghina, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Pimen. 



Credincioşii din Bucovina au avut prilejul, timp de câteva zile, să se închine la moaştele Sfântului Nectarie. În seara zilei de vineri, 19 februarie 2016, racla în care se află mâna dreaptă a sfântului din Insula Eghina a poposit la Mănăstirea Sihăstria Putnei din judeţul Suceava. Odorul de mare preţ a fost adus de o delegaţie din Mitropolia de Eghina - Grecia. „Părinţii de la Sihăstria Putnei, care au odoare scumpe, vin întotdeauna la Biserica «Sfântul Nectarie» din Constanţa. Aşa se face că am poposit cu mâna Sfântului Nectarie la Sihăstria Putnei, unde sâmbătă, 20 februarie 2016, Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, a oficiat Sfânta Liturghie. Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen a venit la finalul slujbei şi s-a bucurat de prezenţa mulţimii de pelerini“, a spus IPS Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

Sărbătoare mare la Dorna Arini

În după-amiaza zilei de sâmbătă, 20 februarie 2016, sfintele moaşte au fost aşteptate la intrarea în satul Gheorghiţeni din comuna Dorna Arini, la un kilometru de Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului“. „Au fost prezenţi copii îmbrăcaţi în costume naţionale, călăreţi, autorităţi judeţene şi locale, dar şi 1.000 de credincioşi, care au aşteptat acest dar frumos. Sfintele moaşte au fost aşezate în demisolul bisericii mari de la Mănăstirea Dorna Arini. În noaptea de sâmbătă spre duminică, s-a oficiat Sfânta Liturghie în biserica de lemn“, a relatat Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Duminică, 21 februarie 2016, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de către IPS Teodosie în demisolul bisericii noi a Mănăstirii Dorna Arini, în prezenţa a sute de pelerini. Oamenii s-au închinat cu evlavie la sfintele moaşte, cerând cele de folos sufletelor lor. „A fost o sărbătoare de care credincioşii nu au mai avut parte vreodată. Aceasta pentru că Sfântul Ierarh Nectarie este foarte mult iubit şi dorit în sufletele oamenilor. L-am socotit pe Sfântul Ierarh Nectarie cel mai vrednic oaspete, care ne-a rămas în suflet nouă tuturor“, a adăugat Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie.

„Sfântul Nectarie răspunde la rugăciunile curate“

Arhiepiscopul Tomisului a mărturisit că a vizitat de mai multe ori Insula Eghina pentru a se închina la moaştele Sfântului Ierarh Nectarie. Înaltpreasfinţitul Părinte Efrem, Mitropolit de Ydra, Spetses şi Eghina, a ştiut de la Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic, că la Dorna Arini este un aşezământ monahal. „Înaltpreasfinţitul Părinte Efrem şi-a exprimat dorinţa de a merge cu sfintele moaşte chiar şi în locurile noastre natale“, a precizat ierarhul de la Constanţa. Pentru IPS Teodosie, faptul că Sfântul Nectarie a ajuns în Eparhia Sucevei şi Rădăuţilor, în locurile noastre natale, a înseamnat foarte mult. Locuitorii din Bazinul Dornelor s-au închinat pe parcursul întregii nopţi de sâmbătă spre duminică la racla cu sfintele moaşte, manifestându-şi astfel evlavia faţă de Sfântul Nectarie, vindecătorul de cancer. „Sfântul Nectarie răspunde la rugăciunile curate şi sincere ale oamenilor. Anul trecut, am sfinţit o biserică dintr-un sat, închinată Sfântului Nectarie. Aceasta a fost ridicată de o credincioasă care a fost bolnavă de cancer. Deşi mai avea doar o săptămână de trăit, femeia a luat un avion şi a plecat la Sfântul Nectarie din Eghina, iar după trei luni a fost vindecată complet. Imediat, împreună cu soţul ei, a zidit o biserică Sfântului Nectarie în semn de mulţumire. Dumnezeu le-a dat un semn că trebuie să se apropie de El. Acest semn a venit prin Sfântul Ierarh Nectarie, făcătorul de minuni“, a amintit Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie. Pelerinajul din Eparhia Sucevei şi Rădăuţilor s-a închiat luni, 22 februarie 2016, după ce toţi credincioşii s-au închinat la racla sfântă.

luni, 22 februarie 2016

Maica Lavrentia, condusă pe cărarea cerurilor

La Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi a fost înmormântată sâmbătă, 20 februarie 2016, monahia Lavrentia Canişag. Pentru odihna celei plecate în lumea veşniciei s-au rugat numeroşi clerici şi credincioşi. 

Sicriul cu trupul neînsufleţit al maicii Lavrentia Canişag a fost înconjurat de sute de flori albe în ziua înmormântări sale. Sâmbătă, 20 februarie 2016, pe o vreme ceţoasă şi mohorâtă, vrednica monahie, care s-a ostenit timp de 15 ani la Mănăstirea Hadâmbu, a fost condusă pe cărarea veşniciei. În mijlocul bisericii mari a aşezării monahale s-a oficiat slujba Înmormântării pentru monahi, aşa cum este rânduiala Bisericii noastre. Pentru sufletul celei plecate dintre noi au înălţat rugăciuni soborul slujitorilor, monahii de la mai multe mănăstiri moldave, preoţi de la parohii, membri ai familiei, rude, cunoscuţi şi cei care nu de puţine ori au sădit un sufletul lor un cuvânt bun grăit de maica Lavrentia. Pe chipurile celor prezenţi se putea citi durerea pentru că cea care le-a fost ca o bunică nu se mai află fizic în mijlocul lor. Lacrimile vărsate de cei care au cunoscut-o pe smerita monahie au fost o expresie a dragostei şi a aprecierii pentru toate lucrurile bune pe care le-a făcut aceasta în lume. Cu toţii au rememorat clipele ce i-au legat de maica Lavrentia şi au ascultat cântările tânguitoare ale slujbei. Arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu, a prezentat la finalul slujbei câteva date biografice ale maicii Lavrentia Canişag, amintind că cea mutată la Domnul şi-a dorit încă din copilărie să intre în viaţa monahală. „Râvna, credinţa şi evlavia maicii Lavrentia, însoţite de chemarea lăuntrică, au adus-o în mănăstirea Maicii Domnului de la Hadâmbu. A venit în această aşezare monahală din satul Pojorâta, aflat în dulcea Bucovină, unde sunt gospodari de frunte. A fost o soţie şi o mamă model. Maica Lavrentia este o cinste pentru satul Pojorâta, iar frăţiile voastre vă arătaţi astăzi (n.r. sâmbătă, 20 februarie) dragostea faţă de ea. Să aveţi încredinţarea că cea plecată la ceruri va mijloci pentru iertarea păcatelor frăţiilor voastre înaintea lui Dumnezeu“, s-a exprimat cu lacrimi în ochi arhimandritul Nicodim Gheorghiţă. Stareţul Mănăstirii Hadâmbu a amintit de încercările şi suferinţele pe care maica Lavrentia le-a purtat cu demnitate şi credinţă în Dumnezeu şi în Maica Domnului. După ce preoţii şi credincioşii au trecut prin dreptul sicriului pentru a-şi lua rămas bun de la monahia Lavrentia, în sunetul clopotelor şi al toacei, cortegiul s-a îndreptat spre cimitirul aşezării monahale.

Adunare eparhială într-un centru de ocrotire socială


La Aşezământul rezidenţial pentru persoane vârstnice de la Hârja a avut loc, în urmă cu două zile, reunirea membrilor clerici şi laici ai Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Întâlnirea s-a desfăşurat cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. 

În prima parte a întâlnirii, în Biserica „Sfântul Mucenic Gheorghe“ din incinta Centrului rezidenţial de la Hârja, a fost oficiată o slujbă de Te Deum, la care au participat membrii clerici şi mireni ai Adunării eparhiale a Eparhiei Romanului şi Bacăului. Cu acest prilej, arhimandritul Pimen Costea, vicarul eparhial al eparhiei, a vorbit celor prezenţi despre motivaţia alegerii acestui loc pentru desfăşurarea lucrărilor adunării. „Suntem prezenţi în această locaţie pentru a vedea lucrarea lui Hristos în mijlocul oamenilor care au nevoie de ajutorul Său, pentru a vedea chipul Său în chipul aproapelui, pentru a pomeni în această biserică pe cei ce au apărat cu piepturile lor aceste ţinuturi şi, nu în ultimul rând, pentru a ne întâlni cu noi înşine în această oază spirituală“, s-a exprimat arhimandritul Pimen Costea. După slujba de Te Deum, soborul preoţilor a oficiat slujba Parastasului pentru părintele profesor Constantin Leonte, trecut la cele veşnice pe 19 februarie 2016. Apoi, membrii adunării s-au deplasat în Paraclisul „Sfântul Dionisie Exiguul“, unde, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, au fost prezentate de către părinţii consilieri rapoartele de activitate, pe anul 2015, ale tuturor sectoarelor din cadrul Centrului eparhial Roman. În continuare, comisiile au dezbătut, aprobat şi oferit sugestii pentru buna desfăşurare a tuturor activităţilor din cadrul eparhiei.

Recunoştinţă faţă de cei ce apreciază activitatea social-caritabilă

În deschiderea şedinţei, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim a vorbit despre importanţa centrului de la Hârja pentru Eparhia Romanului şi Bacăului şi despre lucrarea social-filantropică ce se desfăşoară aici. Ierarhul a explicat că la Hârja există una dintre lucrările de referinţă ale Eparhiei Romanului şi Bacăului, mulţumind tuturor celor care susţin activitatea misionară a eparhiei, în aceste vremuri tulburi în care lucrarea Bisericii se cere a fi din ce în ce mai prezentă. „Ne-am angajat cu toată fiinţa noastră în lucrarea ce ne-a fost încredinţată. Bunul Dumnezeu ne-a ajutat să o împlinim. Mulţumim tuturor celor care apreciază activitatea noastră social-caritabilă, dar şi cultural-didactică, în Biserică“. Membrii Adunării eparhiale a Eparhiei Romanului şi Bacăului au vizitat apoi complexul medico-social de la Hârja, interacţionând cu beneficiarii şi angajaţii care îşi desfăşoară activitatea aici. De asemenea, s-a vizitat Mănăstirea „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ - Codreanu din localitatea Oituz, metoc chiriarhal al Centrului eparhial Roman.

sâmbătă, 20 februarie 2016

Nominalizări la Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţa Socială

La Ateneul Român din Bucureşti va avea loc, pe 14 martie 2016, Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţa Socială, ediţia a III-a, organizată de Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România. La această gală sunt înscrişi şi angajaţi ai Biroului de Asistenţă socială al Arhiepiscopiei Iaşilor şi ai Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“ a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Persoanele din cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei propuse la Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială 2016  pot fi votate până pe 22 februarie 2016, pe siteul http:// gala.cnasr.ro. Nominalizările sunt următoarele:
- Premiul asistentului social al anului 2015: Gioconda Pancu - Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă“ a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei;
- Premiul pentru asistentul social din domeniul persoanelor vârstnice şi îngrijrii la domiciliu: Cornelia Stoleru - Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă“ a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei;
- Premiul pentru asistentul social din domeniul asistenţei sociale comunitare: Lăcrămioara Pădureţ - Biroul de asistenţă socială al Arhiepiscopiei Iaşilor;
- Premiul pentru jurnalism: Vlad Condrea - Radio TRINITAS - redacţia din Iaşi şi Constantin Ciofu - „Ziarul Lumina“ - Ediţia de Moldova.
„Ne bucurăm că şi în acest an la Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţa Socială au fost nominalizate câteva persoane care au o activitate semnificativă în domeniul asistenţei sociale. Trebuie să amintim faptul că Sucursala Teritorială din Iaşi a Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România a luat premii importante la ediţiile precedente. În fiecare an, instituţiile media ale Bisericii din Moldova au fost reprezentate la categoria «Premiul pentru jurnalism», întrucât activităţile noastre sunt relatate mereu de  „Ziarul Lumina“ - Ediţia de Moldova, de Radio TRINITAS, de Portalul Doxologia şi de alte instituţii media locale“, a menţionat dr. Roxana Necula, preşedintele Sucursalei Teritoriale Iaşi a Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România.

Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului

La Aşezământul social-filantropic „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ - Hârja se vor desfăşura astăzi, 20 februarie 2016, lucrările Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Mai întâi se va oficia o slujbă de Te Deum de către un sobor de preoţi. În cadrul întâlnirii, ce va fi prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, vor avea loc discuţii pe secţiuni. De asemenea, se vor face cunoscute rezultatele obţinute pentru anul 2015 de către raportorii comisiilor, rezultatele rapoartelor urmând a fi aprobate de membrii adunării. În cadrul Adunării eparhiale se va discuta despre proiectele şi activităţile care se vor derula în anul 2016 în Eparhia Romanului şi Bacăului.

Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

În Duminica a XXXIII-a după Rusalii, mâine, 21 februarie 2016, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va oficia Sfânta Liturghie în Parohia „Sfântul Gheorghe“ din Paşcani, iar IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sfinţi Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Parohia Straja 2, Protopopiatul Rădăuţi, judeţul Suceava. PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Huşi.

vineri, 19 februarie 2016

Proiect social dedicat tinerilor cu boli terminale

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului a lansat joi, 18 februarie 2016, proiectul eparhial misionar pentru tineri cu implicaţii terapeutice medico-sociale şi spirituale cu numele „Păstrarea unui sens al vieţii în cazul tinerilor bolnavi de cancer“. 

Proiectul „Păstrarea unui sens al vieţii în cazul tinerilor bolnavi de cancer“ se desfăşoară cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în contextul Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox, pentru a intensifica rolul Bisericii Ortodoxe în societate prin grija faţă de tineri şi educaţia lor. Proiectul a debutat joi, 18 februarie 2016, la Biserica „Naşterea Maicii Domnului“ din cartierul Mal din Oneşti, în prezenţa preoţilor din Protoieria Oneşti, a credincioşilor şi a tinerilor din liceele oraşului Oneşti. Preoţii şi credincioşii sunt îndemnaţi, prin proiectul de faţă şi alte programe ce încurajează actul milostiv şi caritabil, la solidaritate faţă de aceşti tineri prin iubirea jertfelnică arătată persoanelor aflate în suferinţă. Obiectivul general al proiectului eparhial misionar pentru tineri „Păstrarea unui sens al vieţii în cazul tinerilor bolnavi de cancer“ este creşterea capacităţii organizaţionale bisericeşti de a-şi dezvolta o viziune şi o raportare corectă din punct de vedere psiho-emoţional şi spiritual faţă de tinerii diagnosticaţi cu boli terminale. Scopul proiectului îl constituie săvârşirea unor servicii religioase şi acţiuni caritabile speciale, dedicate copiilor şi tinerilor cu cancer sau cu alte boli terminale, dovedind iubire jertfelnică şi solidaritate creştină faţă de aceste persoane aflate în suferinţă. În acest sens, preoţii şi credincioşii, în comuniune de rugăciune, vor oficia Acatistul Maicii Domnului - Pantanassa, vindecătoarea de cancer. După oficierea acestei rugăciuni, credincioşii vor avea posibilitatea de a sprijini un tânăr cu acest diagnostic, din oraşul lor sau din împrejurimi. Sprijinul va consta într-o sumă de bani ce poate ajuta bolnavul şi familia lui pentru achiziţionarea de medicamente sau materiale sanitare necesare. Proiectul se va derula în toate cele şase protopopiate din eparhie şi se va desfăşura după un program stabilit.

Monahia Lavrentia Canişag a plecat la Domnul

La Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi, va fi oficiată mâine, 20 februarie 2016, slujba Înmormântării monahiei Lavrentia Canişag. Pentru odihna sufletului celei ce a ostenit în aşezarea monahală de la Hadâmbu, ocrotită de Maica Domnului, se vor ruga atât părinţii slujitori, cât şi cei care au cunoscut-o. 

Există oameni în lume care poartă în suflet o dragoste nemărginită pentru Mântuitorul Hristos. În cele mai fericite cazuri, ei lasă cele ale lumii, îşi iau Crucea şi urmează Celui ce s-a răstignit pe Dealul Golgotei pentru mântuirea sufletelor noastre. Vitregiile timpului nu au lăsat-o să apuce calea monahismului şi pe maica Lavrentia Canişag, în tinereţe tânăra Varvara din Câmpulung Moldovenesc, „pentru că aşa erau timpurile“, după cum ne-a mărturisit fiul maicii, Mihai Canişag. Monahia Lavrentia a părăsit această lume pe 17 februarie 2016, după ce în ultima parte a vieţii a făcut ascultare în mănăstirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de la Mănăstirea Hadâmbu, judeţul Iaşi. Dorul pentru viaţa monahală l-a avut pe tot parcursul vieţii, chiar dacă s-a căsătorit şi a dat naştere la doi copii. Maica Lavrentia s-a născut în anul 1938 în Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava. În anul 1955, tânăra Varvara de atunci s-a căsătorit cu tânărul Mihai Canişag. În urma căsătoriei a avut doi copii: Tănase şi Mihai. În anul 2004 a venit la Mănăstirea Hadâmbu, găsindu-şi liniştea în preajma icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului. „Maica Lavrentia a fost foarte râvnitoare şi evlavioasă, venind la Mănăstirea Hadâmbu încă de când era mireană. Uneori, rămânea pentru a participa la sfintele slujbe câte două săptămâni, după care se întorcea acasă. Deşi nu a intrat în viaţa monahală din tinereţe, şi-a purtat crucea în lume până când Dumnezeu i-a rânduit paşii spre mănăstire. În fiecare zi, înainte de a începe ascultarea mănăstirească, mergea în biserica mică a mănăstirii pentru a cere ajutor şi binecuvântare de la Maica Domnului“, a amintit arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu, cel care i-a fost duhovnic timp de aproape două decenii monahiei Lavrentia. Slujba înmormântării pentru monahia Lavrentia va fi oficiată mâine, 20 februarie 2016, de la ora 12:00, la Mănăstirea Hadâmbu şi va fi săvârşită de un sobor de preoţi. Vor fi alături membri ai familiei, dar şi pelerini care au cunoscut-o şi apreciat-o pe maica Lavrentia, ce şi-a dedicat în smerenie ultimii ani din viaţă Mântuitorului Hristos.

Conferinţa preoţilor din Protoieria Sascut

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, marţi, 16 februarie 2016, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din Parohia Pănceşti, a avut loc întâlnirea lunară a preoţilor Protoieriei Sascut.
În cadrul întâlnirii, părintele Pavel Drăgan de la Parohia Bălcuţa a prezentat tema „Formarea spirituală a tinerilor“, în contextul Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi al Anului comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografiilor bisericeşti din Patriarhia Română. „Societatea de astăzi, secularizată, se confruntă cu numeroase şi foarte grave probleme. Ca într-un coşmar, fiecare lună care a trecut de la Revoluţia din 1989 a scos la iveală drame cumplite, pe care nu le-am bănuit decenii de-a rândul. Societatea este dominată în mare parte de egoism, însă există printre noi oameni care au suflete de aur şi care sunt măcinaţi încet-încet de răutatea acestei lumi, pentru că se află în fapt într-o criză de comunicare. În acest context, misiunea Bisericii şi implicit pastoraţia tinerilor devine tot mai anevoioasă, fiind nevoită să-şi găsească căi adecvate de comunicare cu tinerii prin care să le înfăţişeze prezenţa şi lucrarea lui Dumnezeu în lume şi în viaţa lor. Educaţia creştin-ortodoxă nu se va limita doar la transmiterea unor informaţii, ci va accentua, în special, formarea morală şi spirituală a copiilor şi tinerilor şi punere în acord a vieţii lor cu idealul Evangheliei lui Hristos, de iubire şi întrajutorare a aproapelui, de respect faţă de părinţi şi profesori, de fidelitate faţă de valorile şi tradiţiile neamului românesc“, a subliniat preotul Pavel Drăgan.

joi, 18 februarie 2016

„Motivul creaţiei este bunătatea lui Dumnezeu“

Credincioşii din Bo­toşani au participat în urmă cu două zile la o nouă conferinţă duhovnicească în cadrul Seri­lor catehetice „Părintele Cleo­pa Ilie“. 

Manifestarea s-a des­fă­şurat în sala de conferinţe a Protopopiatului Botoşani, iar tema aleasă, „Crearea lumii ne­văzute“, a fost pregătită şi prezentată de părintele Marcel Asmarandei de la Parohia Un­guroaia, de părintele Florentin Urzică de la Parohia Agafton şi de părintele Ştefan Cătălin Postolache de la Parohia Suliţa II. „Revelaţia dumnezeiască su­pranaturală ne arată că lumea este opera lui Dumnezeu, crea­tă nu dintr-o materie existentă din veci şi coeternă cu Dum­ne­zeu, ci din nimic. Lumea este opera iubirii lui Dumnezeu. Adevărul că lumea este creată de Dumnezeu este mărturisit în Sfânta Sriptură chiar de la primele ei cuvinte: «La început a făcut Dumnezeu cerul şi pă­mântul» (Facere 1, 1). Acest ade­văr este întărit apoi de Sfân­ta Tradiţie prin nenumă­ra­te mărturii ale ei. Astfel, Sim­bolul niceo-constantinopolitan ne învaţă să credem «într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atot­ţii­torul, Făcătorul cerului şi al pă­mântului, al tuturor celor vă­zute şi nevăzute» (art.1). Mo­tivul creaţiei este bunătatea lui Dumnezeu, iar scopul este ca toate să se împărtăşească de iu­birea lui Dumnezeu - deci prea­mărirea lui Dumnezeu şi fericirea creaturii însăşi. Răul din lume nu este opera lui Dum­nezeu, ci a fiinţelor raţio­nale (mai întâi a diavolului şi apoi a omului, care au păcătuit şi prin aceasta s-au abătut de la izvorul binelui)“, a rezumat preotul misionar protopopesc Petru Fercal.

„Fiecare om e sub paza sau sub grija unui înger“
 
Când vorbim despre crearea lumii nevăzute ne referim la îngeri. Îngerii sunt duhuri, adi­că fiinţe spirituale fără trup, înzestrate cu minte, voinţă şi putere. Ei sunt firi înţelegă­toa­re, pentru că sunt fără de trup. Prorocul Isaia mărturiseşte că Serafimii cân­tă lui Dumnezeu neîncetat: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Dom­nul Savaot! Plin este tot pă­mân­tul de slava Lui“ (Isaia 6, 3). „Mântuitorul spune că fieca­re om e sub paza sau sub grija unui înger (Matei 18, 10). Cu­vântul înger înseamnă vesti­tor. Ei vestesc oamenilor voia lui Dumnezeu, aşa cum Arhan­ghe­lul Gavriil a vestit Fecioa­rei Maria că va naşte pe Mântui­torul, iar preotului Zaharia că soţia sa, Elisa­beta, va naşte un fiu. Dacă vorbim de îngeri buni, amintim şi de îngeri răi. Duhurile rele sau diavolii sunt acei îngeri care, în frunte cu căpetenia lor, Luci­fer, din trufie, au rupt comuniunea cu Dumnezeu, devenind duhuri rele, căzând deci din sta­rea în care au fost creaţi. A­ceş­tia ispitesc pe oameni şi le insuflă gânduri rele. Fiecare co­pil când este botezat primeş­te un înger păzitor, ca să-l ocrotească şi să-l călău­zească pe calea mântuirii. De asemenea, când un bărbat şi o femeie se hotărăsc să se că­să­torească prin Taina Sfintei Cu­nunii. ei primesc un înger ocrotitor purtând un veşmânt de culoare bleu-ciel. De aceea este de folos să citim Canonul de rugă­ciune către îngerul pă­zitor şi Ca­nonul de rugăciune către toa­te puterile cereşti şi către toţi sfin­ţii“, a adăugat preotul misio­nar protopopesc Petru Fercal. La finalul conferinţei, Grupul co­ral „Enes­ciana“ de la Biserica militară „Binecredin­cio­sul Voie­vod Şte­fan cel Mare şi Sfânt“, dirijat de prof. Mirel Azamfirei, a sus­ţinut un concert de cântări du­hovniceşti.

Slujire arhierească în Parohia Şerbăneşti din Bacău

La Catedrala „Pogorârea Duhului Sfânt“ din cartierul Şerbăneşti - Bacău, a fost oficiată duminică, 14 februarie 2016, Sfânta Liturghie de către Preasfinţitul Părinte Ioan Casian de Vicina, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi. Slujba a fost săvârşită în prezenţa a sute de credincioşi, într-o atmosferă de sărbătoare, în spaţiul sacru al tânărului locaş de rugăciune târnosit în vara anului trecut. Din soborul slujitorilor a făcut parte şi pr. Costică Busuioc, protopop al Protopopiatului Bacău. În cadrul slujbei Preasfinţia Sa l-a hirotonit preot pe diaconul Ionuţ Popa pe seama Parohiei Giuleşti, Protopopiatul Roman, judeţul Neamţ. „Pentru noi, preoţii slujitori ai acestei parohii, dar şi pentru enoriaşi, a fost o sărbătoare, prin aceea că am putut participa la o slujbă arhierească, dar şi la prima hirotonie săvârşită în această biserică. Mai mult, credem că este prima hirotonie sâvârşită în această parohie de la ridicarea ei“, s-a exprimat preotul paroh Adrian Ghinea, care a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, pentru binecuvântarea oferită prin oficierea slujbei de către Preasfinţitul Părinte Ioan Casian de Vicina.

duminică, 7 februarie 2016

Trei ani de jertfă în Parohia Ortodoxă Montecatini Terme - Italia

Credincioşii din Montecatini Terme şi din împrejurimi au participat în număr mare duminică, 7 februarie 2016, la programul duhovnicesc "Misiune şi slujire - trei ani de la înfiinţarea Parohiei Ortodoxe Române din Montecatini Terme".

Locaşul de închinăciune al Parohiei Ortodoxe "Sfânta Muceniţă Pelaghia" - Montecatini Terme a fost neîncăpător duminică, 7 februarie 2016, de numărul mare de credincioşi care au participat la evenimentele prilejuite de împlinirea a trei ani de zile de înfiinţarea parohiei. În cadrul Sfintei Liturghii, oficiată de preotul paroh Matei Tulan, răspunsurile liturgice au fost oferite de toţi cei prezenţi, atmosfera duhovnicească fiind una deosebită. Cu acest prilej, s-au înălţat rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu în cei trei ani de la înfiinţarea parohiei. În acelaşi timp, s-a săvârşit Parastasul pentru vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, în contextul împlinirii a 101 ani de la naşterea Preafericirii Sale, şi pentru enoriaşii din Montecatini Terme plecaţi la Domnul. Personalitatea vrednicului ierarh a fost evocată de ipodiaconul Nuli Geniu Frânculescu, care a amintit de realizările celui de-al cincilea Patriarh al României. S-a menţionat că Episcopia Ortodoxă a Italiei a fost înfiinţată cu binecuvântarea Patriarhului Teoctist.

Binecuvântare arhierească din partea Preasfinţitului Siluan


Bucuria aniversării a fost cu atât mai mare cu cât, Preasfinţitul Părinte Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a transmis un mesaj de binecuvântare:

Preacucernicului Părinte Paroh Matei Tulan,
membrilor Consiliului şi Comitetului Parohial,
iubiţi credincioşi,

Cu prilejul împlinirii a trei ani de la înfiinţarea Parohiei Ortodoxe Române "Sfânta Muceniţă Pelaghia" din Montecatini Terme, în numele tuturor clericilor şi credincioşilor din cuprinsul Episcopiei noastre, Vă adresăm acest cuvânt de apreciere pentru rodnica activitate pastorală desfăşurată de Părintele Matei Tulan, pentru strădaniile îndreptate spre o autentică creştere duhovnicească a enoriaşilor şi pentru grija voastră faţă de casa Domnului. Dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate binefacerile şi împlinirile de până acum şi Îl rugăm să vă binecuvânteze şi să vă împuternicească pentru a putea susţine cele necesare dobândirii lăcaşului de slujire şi pentru a duce la bun sfârşit lucrările de amenajare şi înzestrare a acestuia. Fiţi încredinţaţi că tot ce faceţi pentru Biserică, faceţi pentru Domnul şi veţi primi răsplata nedeşartă în veşnicie.

Dumnezeu să primească jertfele voastre de iubire şi să binecuvânteze zilele ostenitorilor şi donatorilor cu sănătate, spre căştigarea mântuirii, iar obştea voastră parohială să crească şi să se împlinească duhovniceşte şi prin rugăciunile Sfintei Muceniţe Pelaghia.

Cu toate doririle de bine tuturor şi fiecăruia în parte, cu arhiereşti şi părinteşti binecuvântări,

† Episcopul SILUAN al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

Roma, 7 februarie 2016

Primarul oraşului Montecatini Terme, Giuseppe Bellandi, a asigurat că va susţine comunitatea românească din Montecatini Terme în proiectele aflate în desfăşurare. În continuare, au luat cuvântul viceprimarul oraşului Montecatini Terme, Ennio Rucco, monsignor Roberto Filippini, Episcop de Pescia, consilier Regiunea Toscana Marco Niccolai şi inspector Andreea Ghilardi, vicecomandantul Poliţiei Municipale Montecatini Terme. Cu toţii au apreciat lucrarea misionară şi administrativă a Parohiei Ortodoxe Montecatini Terme, rememorând momente din trecutul acesteia.

Misiunea diplomatică de la Bologna, alături de comunitatea românească din Montecatini Terme


A urmat conferinţa "Trei ani de misiune şi slujire ortodoxă la Montecatini Terme", în debutul căreia preotul paroh Matei Tulan a salutat prezenţa invitaţilor de marcă prezenţi la această sărbătoare. Vizibil emoţionat, parohul ortodox de la Montecatini Terme a conturat evoluţia locaşului de închinăciune, unde se săvârşesc în prezent sfintele slujbe pentru creştinii ortodocşi români. De asemenea, părintele Matei Tulan a amintit de evenimentele misionare şi culturale organizate de Parohia Ortodoxă Română Montecatini Terme, cu sprijinul Parohiei "Corpus Dominiʺ din Montecatini Terme dar şi al autorităşilor italiene. Excelenţa Sa Cătălin Toşcuţă, consul în cadrul Consulatului Bologna, a transmis salutul Excelenţei Sale Eugen Şerbănescu, consulul general al României la Bologna. "Vă mulţumesc pentru invitaţia la acest eveniment. Misiunea diplomatică a României la Bologna este alături de dumneavoastră şi de toate comunităţile române de aici din zonă. Vă sfătuiesc să vorbiţi limba română cu copiii dumneavoastră, iar când vor creşte mari ei vor avea libertatea să aleagă ce limbă să vorbească. Felicitări părintelui Matei Tulan pentru tot ceea ce a realizat aici! Acest loc este extraordinar iar comunitatea noastră de aici este foarte frumoasă, întrucât ţine la tradiţiile româneşti. Când vezi costumul popular românesc te simţi ca acasă. Consider că aici sunt acasă! Nu se realizează uşor ceea ce s-a început aici. Fără o colaborare şi o comunicare continuă cu autorităţile italiene, nu s-ar fi făcut atât de multe lucruri. Mulţumesc autorităţilor italiene pentru tot suportul! Românii sunt oameni buni, iar lucrul acesta trebuie să se vadă şi dincolo de zidurile acestei clădiri", s-a exprimat Excelenţa Sa Cătălin Toşcuţă.

"Fotografia cuprinde amintirile şi sentimentele noastre"


Programul a cuprins vernisarea expoziţiei de fotografie aniversară "Trei ani de la înfiinţarea Parohiei Ortodoxe Române din Montecatini Terme". Aceasta a fost organizată de Clubul Fotografilor Iaşi, în cadrul evenimentului "Misiune şi slujire" şi a fost prezentată de Constantin Ciofu, coordonatorul Clubului Fotografilor Iaşi, care a făcut referire la imaginile expuse, explicând importanţa şi valoarea acestora. "Fotografiile de faţă surprind modul cum a evoluat această parohie, înfiinţată acum trei ani de zile, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Într-o fotografie realizată la sfinţirea acestui aşezământ, am observat pe chipurile românilor din Montecatini Terme o oarecare tristeţe şi pesimism. Uitându-mă la expresia feţelor dumneavoastră acum trei luni de zile, dar mai ales astăzi, am văzut o schimbare radicală. Aceasta înseamnă că v-aţi regăsit în acest loc, unde rugăciunea se înalţă la fel precum într-o biserică din ţară. Dacă priveşti cele 140 de fotografii expuse, pot fi observate activităţile derulate în această parohie. În acelaşi timp, imaginile de faţă au surprins şi chipurile multora dintre cei care nu mai sunt printre noi. Fotografia cuprinde amintirile şi sentimentele noastre şi de aceea vă sfătuiesc să aveţi imprimate imaginile pe hârtie pentru a nu se pierde odată cu trecerea timpului", a remarcat Constantin Ciofu. Preotul paroh Matei Tulan a apreciat expoziţia de fotografie, pregătită prin efortul enoriaşilor ortodocşi români din Montecatini Terme. Totodată, preotul Matei Tulan a amintit că imaginile surprind activitatea parohiei de la începuturi şi până în prezent. În cadrul evenimentului, a fost prezentat şi albumul aniversar care cuprinde o parte dintre imaginile din expoziţia vernisată.