Preoţii din
Protopopiatul 1 Iaşi s-au reunit luni, 22 februarie 2016, în şedinţa
lunară administrativă, la Centrul de conferinţe „Providenţa“ al
Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Tema întâlnirii, „Pastoraţia
tinerilor“ a fost prezentată de protos. Nicodim Petre, inspector al
Departamentului misiune pentru tineret din cadrul Arhiepiscopiei
Iaşilor. „Printre cele expuse, părintele Nicodim Petre a arătat că
tinerii, deşi sunt categoria de vârstă cea mai vulnerabilă, sunt
prezentul şi viitorul Bisericii. Ei au vocaţia sfinţeniei, astfel că
entuziasmul lor trebuie folosit în lucrarea Bisericii. Preoţii au luat
cuvântul pe marginea temei, amintind de lucrarea frumoasă pe care o
desfăşoară cu tinerii în parohii“, a spus părintele Toma Gradinaciuc,
protopop al Protopopiatului 1 Iaşi.
La sediul
Protopopiatului 2 Iaşi a avut loc luni, 22 februarie 2016, întâlnirea
lunară cu preoţii. Delegaţii Centrului eparhial Iaşi au fost pr. Marian
Timofte, vicar administrativ al Eparhiei Iaşilor, şi pr. Adrian Zaharia,
consilier administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor. Cei doi părinţi din
administraţia eparhială au iniţiat un dialog, pentru o mai bună
comunicare şi lămurire a problematicii slujirii liturgice, pastorale şi
administrative a preotului în parohie. „Au fost discutate problemele
comune cu care se confruntă preotul în slujirea la parohie, precum şi
interpretarea unitară a normelor canonice şi a hotărârilor forurilor
ierarhic superioare, insistându-se pe o mai bună colaborare cu acestea,
toate înţelese în duhul slujirii Bisericii Ortodoxe Române. Am mulţumit
pentru prezentarea realizată şi pentru dialogul iniţiat, accentuând
utilitatea acestor întâlniri şi insistând asupra temeiurilor
administrative de la Centrul eparhial Iaşi spre conformare tuturor
preoţilor din protopopiat. Am îndemnat preoţii la o bună conlucrare
misionar-pastorală, spre folosul duhovnicesc al tuturor credincioşilor“,
a relatat pr. Marius Profir, protopop al Protopopiatului 2 Iaşi.
miercuri, 24 februarie 2016
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu