Părintele Constantin Leonte, printre mii de flori spre ceruri

Preotul Constantin Leonte, slujitor la Biserica „Sfântul Gheorghe“ din Bacău, a fost condus duminică, 21 februarie 2016, pe ultimul drum. Slujba Înmormântării a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan. Mii de oameni au trecut prin dreptul catafalcului celui ce a fost cunoscut şi apreciat în toată Moldova. 

Credincioşii băcăuani şi-au îndreptat paşii duminică, 21 februarie 2016, spre Biserica „Sfântul Gheorghe“, pentru a-şi lua rămas bun de la părintele Constantin Leonte, plecat prea devreme, într-un pelerinaj fără întoarcere, către împărăţia lui Dumnezeu. Mii de oameni au venit să se roage pentru odihna celui mutat în lumina cerească, în semn de recunoştinţă faţă de faptele bune pe care preotul Constantin le-a făcut în viaţa lor. După cum ne-a mărturisit preotul Constantin Gherasim, parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe“, în Sfânta Liturghie din Duminica începutului de Triod, rugăciunile slujitorilor şi lacrimile celor prezenţi s-au împletit cu pacea şi liniştea revărsate de Duhul Sfânt. De asemenea, florile şi gândurile de compasiune ale apropiaţilor au fost însoţite de smerita închinare de bun-rămas a celor ce l-au însoţit pe părintele Constantin de-a lungul anilor de şcoală şi de mângâierile adresate familiei. La slujba de înmormântare s-au adunat preoţi din cuprinsul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, cărora li s-au alăturat alţi slujitori din diverse eparhii, foşti elevi ai părintelui, colaboratori sau foşti colegi de şcoală din Iaşi, Botoşani, Constanţa şi Suceava. Pentru odihna celui plecat dintre noi s-a rugat încă din ziua plecării la cele veşnice Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. 

Înălţimile spre care a tins părintele Constantin

Slujba Înmormântării a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care i-a fost părintelui Constantin Leonte coleg de facultate şi prieten. Mai întâi, de dimineaţă s-a slujit Sfânta Liturghie, ultima la care părintele Constantin Leonte a participat împreună cu fraţii preoţi şi cu cei pe care i-a cunoscut. În cuvântul rostit cu acest prilej, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a explicat cum defineşte cartea sfântă viaţa unui preot: „În credinţă şi în dragoste, în nădejde şi blândeţe, în curăţenie şi în vrednicie preoţească, pururea pomenite cu bună-cinste, te-ai înfrumuseţat de Preaveşnicul Dumnezeu Căruia ai şi slujit în această viaţă! Poate fi o înălţime mai mare decât cea cuprinsă în aceste cuvinte?! Spre acestea părintele Constantin a tins din toată inima. Niciodată nu ajungem acolo, dar vai de cel care pierde ţinta la care trebuie să ajungă! Am simţit mereu că părintele tindea către aceasta“.

A fost un om al Domnului

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei i-a încurajat prin cuvinte alese pe cei prezenţi, adăugând că pentru cei care cred în Înviere nu este loc de plâns. „Noi nu plângem pentru cel plecat în lumea veşniciei, ci pentru noi, care rămânem fără soţ, fără tată, fără copil, fără duhovnic, fără prieten. Nu trebuie să uităm că şi dacă trăim şi dacă murim, ai Domnului suntem! Şi părintele Constantin a fost al Domnului, este al Domnului şi îl rugăm pe Domnul să fie al lui şi în veşnicie. Din slava Împărăţiei cerurilor, cel plecat dintre noi, ne spune că viaţa este scurtă, că viaţa noastră este în mâna Domnului. Omeneşte nu este uşor, dumnezeieşte totul este posibil“, a spus IPS Părinte Mitropolit Teofan. Cuvinte de evocare a personalităţii părintelui Constantin Leonte au mai rostit prof. dr. Ghiorghi Iorga, din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău, ing. Romeo Stavarache, primarul Bacăului, şi pr. Eduard Vasile Cozma, în calitate de fost elev şi de cadru didactic la Liceul Teologic Ortodox „Episcop Melchisedec“ din Roman. „Toţi cei prezenţi au deplâns plecarea dintre cei vii a celui care le-a fost mentor, prieten şi duhovnic, exprimându-şi compasiunea pentru membrii familiei îndoliate“, a menţionat pr. Constantin Gherasim. Amintim că părintele Constantin Leonte s-a mutat la Domnul vineri, 19 februarie 2016, la vârsta de 56 de ani. A fost cadru didactic în primii ani de la reînfiinţarea Seminarului Teologic din Roman şi inspector şcolar de specialitate pentru disciplina religie în cadrul Inspectoratului Şcolar al Judeţului Bacău, în anul 1999 obţinând titlul de Doctor în Teologie.

„Mă rog, părinte profesor, să-ţi găseşti liniştea!“

Părinte profesor, astăzi a fost biserica plină. (...) E ca la Sfintele Paşti. Ştiu că ţi-ar plăcea imaginea tinerilor de toate vârstele la rugăciune. Te-ai luptat de la catedră, prin articole şi conferinţe, să faci cumva să vină cât mai multe suflete curate la întâlnirea cu Hristos. Ieri-dimineaţă (n.r. vineri, 19 februarie 2016), la primele ore, a fost şi Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. A rostit rugăciunile acelea profunde pe care mi le tâlcuiai în dimineţile când dialogam despre Sfintele Taine şi ierurgii. Au venit şi copiii de la şcoală cu doamnele profesoare şi foştii elevi de la seminar, preoţi prin toată Moldova, şi foştii colegi de facultate. Au cântat frumos şi diaconii de la catedrala din Roman şi maicile de la Mănăstirea Agapia. Preoţii care predau religia au făcut, şi ei, o mică slujbă. Era firesc pentru că le-ai fost inspector şi te-ai zbătut pentru fiecare dintre ei la începutul anului şcolar. Nu mai spun de creştinii noştri din Cornişa şi cei de la Parohia „Sfântul Nicolae“, unde ai slujit trei decenii. Au trecut pragul mulţi şi au umplut biserica de flori. Aşa cum îţi place. Să-ţi mai amintesc că, în astea două zile, m-au oprit numeroşi oamenii pe stradă să-mi transmită dragostea care ţi-o poartă. Peste tot pe unde am umblat, cu gândul şi inima la sfinţia ta, m-am întretăiat numai cu acele cuvinte calde şi blânde sădite în conştiinţe. Toate alese din cufărul sufletului de creştinii pe care i-ai botezat, i-ai cununat sau i-ai mărturisit. (…) Când am vorbit cu mama sfinţiei tale de plecare, mi-a mărturisit plângând: „Îmi va fi tare dor de el!“. Am simţit acest dor atât de adânc că nu i-am desluşit capătul. Mi-a părut nemărginit şi am tăcut. Acum ce să-ţi mai zic, plâng şi mă rog, părinte profesor, să-ţi găseşti liniştea, pentru că noi vom rămâne tulburaţi în nemernicia păcatelor noastre! (Părintele Constantin Gherasim)