Mii de pelerini au participat la miezul nopţii la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala mitropolitană din Iaşi. Slujba a fost săvârşită de Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Deşi osteniţi de orele petrecute la rând pentru a se închina Sfintei Parascheva, oamenii s-au rugat în cadrul acestui moment de rugăciune şi de înălţare sufletească. Mai multe stareţe şi monahii din Eparhia Iaşilor şi din alte zone ale ţării au asistat la Liturghia arhierească slujită în cinstea Sfintei Parascheva. Lângă catedrală puteau fi observaţi zeci de oameni cu lumânări aprinse în mâini care ascultau slujba. La final, PS Calinic Botoşăneanul a citi mai multe rugăciuni de dezlegare pentru pelerini. În această dimineaţă, de la ora 9:00, un sobor de ierarhi din ţară şi străinătate vor oficia Sfânta Liturghie pe podiumul de lângă Catedrala mitropolitană de pe bulevardul Ștefan cel Mare din Iaşi.
luni, 14 octombrie 2013
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu