vineri, 11 octombrie 2013

Priveghere în cinstea Sfântului Simeon din Muntele Minunat

La Catedrala mitropolitană din Iaşi a fost oficiată în această seară slujba Privegherii în cinstea Sfântului Simeon din Muntele Minunat, ale cărui sfinte moaşte se află spre închinare alături de cele ale Sfintei Parascheva.


Slujba a fost oficiată de un sobor de preoţi şi diaconi, răspunsurile la strană fiind oferite de Corul "Basileus" al Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Vasile cel Mare" din Iaşi. "După cum se cunoaște, aseară au fost aduse la Iași, la Catedrala mitropolitană, Capul Sfântului Simeon de la Muntele Minunat. Astăzi, moaștele sfântului au fost scoase, împreună cu moaștele Sfintei Parascheva, și alături de ei, icoana Maicii Domnului Podromița, pe baldachinul din lateralul Catedralei, spre a fi venerate de către credincioși. În tot acest interval cât vor sta moaștele Sfântului Simeon respectiv ale Sfintei Parascheva și icoana Maicii Domnului Prodromiţa, în cadrul programului liturgic vor fi și slujbe specifice închinate acestor sfinți. Tocmai de aceea, în această seară, slujba de priveghere are în centru preaslăvirea Sfântului Simeon. De aceea cântările de la strană, ca și rugăciunile care au fost rostite în această seară, vorbesc despre viața și mai cu seamă despre faptele sale minunate. Pe de o parte, această slujbă este una de cinstire adusă lui Dumnezeu, pe care Sfânta Liturghie îl numește "Unul Sfânt". Dumnezeu lucrează prin oameni, respectiv prin sfinți. De aceea, Psalmistul David avea să spună că "minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi". Pe de altă altă parte, slujba din această seară este închinată Sfântului Simeon, pentru că el a făcut darul pe care l-a primit de la Dumnezeu lucrător pentru viața sa. Rugăciunea din seara aceasta este închinată Sfântului Simeon, prin intermediul acesteia fiind aduse în evidență faptele sale pentru ca el să reprezinte pentru creștinii din toate timpurile, un model", a spus pr. prof. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi. (C. Ciofu) - portal




Niciun comentariu: