Biserica "Sfânta Cuvioasă Parascheva", aflată lângă Biblioteca Centrală Universitară din Iaşi, îşi serbează mâine hramul. Programul liturgic a început în această seară cu slujba Vecerniei unită cu Litia, oficiată de Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar Patriarhal, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Din soborul de preoţi au mai făcut parte pr. Marian Timofte, consilier al Sectorului administrativ bisericesc al Arhiepiscopiei Iaşilor, pr. prof. univ. dr. Gheorghe Popa, prorectorul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" (UAIC) din Iaşi, şi arhim. Benedict Sauciuc, stareţul Mănăstirii Neamţ. La finalul slujbei, PS Varlaam Ploieşteanul a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţiile Evangheliei din Duminica a 21-a după Rusalii şi despre viaţa Sfintei Cuvioase Parascheva. În continuare, pr. paroh Ion Vicovan a mulţumit Preasfinţitului Varlaam Ploieşteanul pentru că a slujit la Biserica "Sfânta Parascheva" din Iaşi în ajunul hramului acestui sfânt lăcaş. De asemenea, pr. paroh Ioan Vicovan a menţionat câteva date istorice ale lăcaşului de închinăciune ocrotit de Cuvioasa Parascheva. Toţi credincioşii prezenţi au primit litie, un pachet cu alimente şi un pahar cu vin. (C. Ciofu) - portal
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu