Biserica
„Sfântul Nicolae“ din Vaslui a fost târnosită ieri de Preasfinţitul
Corneliu, Episcopul Huşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi
diaconi. Preasfinţia Sa a numit cu acest prilej un al doilea ocrotitor
pentru sfântul lăcaş, pe Sfântul Mare Mucenic Pantelimon.
Credincioşii din municipiul Vaslui, dar şi din alte zone ale Moldovei
au participat ieri la resfinţirea Bisericii cu hramurile „Sfântul
Nicolae“ şi „Sfântul Pantelimon“. Slujba de resfinţire a fost săvârşită
mai întâi la exterior, apoi s-a intrat în interior. Pe un podium special
amenajat, s-a oficiat Sfânta Liturghie de către Preasfinţitul Corneliu,
Episcopul Huşilor. Alături de Preasfinţia Sa au slujit părinţi
consilieri de la Centrul eparhial Huşi, părinţi protopopi şi preoţi din
mai multe parohii ale eparhiei. Răspunsurile la strană au fost oferite
de Corul „Dignus est“ al Protopopiatului Vaslui, dirijat de pr. Adrian
Buimac.
„Creştinii au puterea Crucii lui Hristos“
După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfinţitul Corneliu a adresat un
cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţiile Evangheliei
din Duminica a XXIII-a după Rusalii. „Prin căderea îngerilor a venit în
lume şi căderea noastră, a oamenilor, pentru că diavolul, în chipul
şarpelui, a amăgit pe cei dintâi oameni să nu asculte de Dumnezeu şi
prin neascultarea lor au intervenit în lume păcatul şi moartea. «Plata
păcatului este moartea», va scrie Sfântul Apostol Pavel în Epistola
către Romani, capitolul al V-lea, versetul 23. Văzând însă Dumnezeu cum
neamul omenesc se chinuia cumplit, fiind zbuciumat de diavol, a trimis
pe Mântuitorul Iisus Hristos în lume ca să biruiască. Lupta a fost
cumplită. Încă de la naştere, Domnul este căutat pentru a fi ucis.
Diavolul lucra prin Irod. Apoi, s-a apropiat de El şi L-a ispitit,
cerându-i să se arunce de pe templu, să prefacă piatra în pâine şi, mai
mult, să i se închine lui. Dar Domnul l-a biruit, căci scris este:
«Numai Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui să-I slujeşti»,
arătându-se că doar singurul Dumnezeu este Izvorul Vieţii. Toate
făpturile, toate creaturile îşi au originea în bunătatea şi în dragostea
Lui. Sfântul Evanghelist Luca spune că diavolul s-a depărtat de
Mântuitorul până la o vreme, dar foarte interesant este că atunci când
i-a promis că-i va da împărăţiile lumii, diavolul a mărturisit «căci mie
mi-au fost date şi eu le dau cui vreau». Deci, împărăţiile acestei lumi
trecătoare, puterea lor, se bazează pe multă nedreptate, pe lucrarea
răului. Vedem că nu trece un an ca unele naţiuni să nu ameninţe pe
celelalte pentru a le ucide şi pentru a le lua bunurile lor. Ce s-a
schimbat de la întruparea lui Hristos? Nu prea multe. De ce? Pentru că
omenirea nu prea trăieşte după învăţătura Lui. Am să vă spun şi am să vă
argumentez de ce se întâmplă aceasta. Diavolul s-a cutremurat văzându-L
pe Mântuitorul Hristos, nu i-a convenit prezenţa
Lui şi nu-i convine
nici astăzi, dar nu încetează a provoca. Provocările lui sunt foarte
viclene. Când l-a întrebat Iisus «Care îţi este numele?», nu şi-a
dezvăluit identitatea, n-a spus «Sunt diavolul», ci a spus: «Sunt
legiune», o legiune de 6.000 de diavoli. Astăzi, răul se manifestă şi
mai mult împotriva Bisericii lui Hristos, o atacă mereu, pentru că acei
care cred în Hristos şi care păstrează mărturia Lui luptă împotriva
răului, sub toate formele. Creştinii au puterea Crucii lui Hristos care
s-a arătat în lume şi care-i chinuie pe diavoli. Pe cruce Domnul fiind
răstignit, diavolul vorbea prin gura celor răi ce-I doreau moartea, şi-I
cereau să se coboare de pe cruce, dar Mântuitorul tăcea, îndelung
răbdând şi ştiind că doar prin Cruce va veni lumii mare bucurie. Având
Crucea lui Hristos, şi noi biruim, dacă luptăm împotriva răului. Noi vom
putea birui cât suntem cu sufletul sinceri, pentru că Dumnezeu nu se
uită la trecut, ci se uită la clipa în care am venit către El şi în care
Îi cerem ajutorul“, a explicat Preasfinţia Sa.
Recunoaştere pentru osteneala depusă
Părintele paroh Andrei Zagan, care este şi directorul Seminarului
Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur“ din Huşi, a mulţumit
tuturor celor care au sprijinit lucrările de reconsolidare şi
înfrumuseţare la Biserica „Sfântul Nicolae“. De asemenea, pr. Andrei
Zagan a oferit ctitorilor câte o diplomă de vrednicie din partea
Centrului eparhial Huşi. Preasfinţitul Corneliu i-a felicitat pe toţi
cei care şi-au adus contribuţia la lucrările de reabilitare a lăcaşului
de închinăciune sfinţit, precum şi pe cei care au ajutat la organizarea
unuia dintre cele mai frumoase evenimente religioase din acest an în
oraşul Vaslui. Biserica „Sfântul Nicolae“ din Huşi a început să se
ridice în anul 1937, cu osteneala preotului paroh de atunci Dumitru
Lapteş, a mareşalului Ioan Antonescu, a generalului Ioan Râşcanu, precum
şi a enoriaşilor parohiei. Din anul 1980 şi până în prezent, s-au
întreprins mai multe lucrări de reparaţie şi înfrumuseţare: s-a acoperit
cu tablă nouă, s-a schimbat tâmplăria, s-a dotat cu obiecte liturgice
noi, s-a refăcut exteriorul s.a. În luna decembrie a anului 2011 s-a
început zidirea ansamblului bisericesc format din casă de prăznuire,
casă mortuară, arhivă şi bibliotecă parohială, cu aportul
Preasfinţitului Corneliu, cu sprijinul familiei Iacob Dan şi Luisa, dar
şi prin contribuţia enoriaşilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu