miercuri, 20 februarie 2013

Simpozion dedicat Sfântului Constantin cel Mare, la Grupul Şcolar „J. M. Elias“ din Sascut

Tinerii şi profesorii de la Grupul Şcolar „J. M. Elias“ din Sascut au participat luni, 18 februarie, la simpozionul „Constantin cel Mare şi actualitatea reformelor sale“. S-a discutat despre globalizare, dar şi despre alte probleme ale societăţii noastre.

Grupul Şcolar „J. M. Elias“ din Sascut a găzduit luni, 18 februarie 2013, un simpozion dedicat actualităţii reformelor marelui împărat Constantin, în contextul Anului Omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Întâlnirea face parte din seria activităţilor organizate de Protopopiatul Sascut, cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, în parteneriat cu Grupul Şcolar „J. M. Elias“ din Sascut. După cum ne-a relatat pr. Ioan Negoiţă, protopop al Protopopiatului Sascut, tema simpozionului s-a intitulat „Constantin cel Mare şi actualitatea reformelor sale“. „La simpozion au participat elevi şi profesori din şcoală, care au discutat despre reforma religioasă întreprinsă de Constantin cel Mare, cu accent pe actualitatea lor. S-a vorbit şi de problema adulterului, a avortului, a violenţei în familie. În continuare s-a făcut referire la fenomenul globalizării, care tinde să niveleze conştiinţa societăţii contemporane, distrugând identitatea culturală, religioasă şi etnică a popoarelor“, a spus pr. protopop Ioan Negoiţă. Liceenii s-au arătat interesaţi de problemele puse în discuţie, de relaţiile interumane şi de relaţia omului cu Dumnezeu. „Tinerii s-au arătat receptivi la problemele prezentate şi s-au purtat discuţii axate pe problemele cu care astăzi Biserica se confruntă, constatându-se că unele măsuri luate atunci ar fi foarte benefice şi astăzi, mai ales cele referitoare la ocrotirea instituţiei familiei: adulter, avort, violenţă domestică s.a. În acest an vor fi organizate noi întâlniri cu tinerii liceeni, pentru a se putea răspunde întrebărilor şi preocupărilor acestora“, a mai spus pr. protopop Ioan Negoiţă. 
 
Mâine, reprezentanţii Protopopiatului Sascut, alături de cei ai Poliţiei Judeţene Bacău şi de cei ai Fundaţiei „Episcop Melchisedec“ a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, vor fi prezenţi la Grupul Şcolar „Alexandru Vlahuţă“ din Podu Turcului, judeţul Bacău. În cadrul acestei sesiuni se va discuta despre problema traficului de persoane şi despre consumul de droguri.

Niciun comentariu: