vineri, 1 februarie 2013
Liturghie arhierească în parohia Codăieşti, Protopopiatul Vaslui
Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, alături de un sobor de preoţi
şi diaconi, a săvârşit miercuri, 30 ianuarie 2013, Sfânta Liturghie în
Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi“ din parohia Codăieşti 1, Protopopiatul
Vaslui. La această sărbătoare au participat, alături de credincioşi din
parohie şi din satele învecinate, autorităţile locale. După cum ne-a
relatat pr. Vasile Pârcălabu, protopop al Protopopiatului Vaslui,
Episcopul Huşilor a rostit la finalul Sfintei Liturghii un cuvânt de
învăţătură în care a scos în evidenţă modelul celor trei ierarhi pe care
Biserica noastră i-a sărbătorit pe 30 ianuarie. „Sărbătoarea Sfinţilor
Trei Ierarhi a fost pentru noi o binecuvântare din partea lui Dumnezeu.
Preasfinţitul Corneliu a venit în mijlocul credincioşilor din parohia
Codăieşti pentru a-i cinsti pe cei trei mari luminători ai Ortodoxiei.
Întrucât în ziua de 30 ianuarie şcolile teologice îşi serbează patronii,
Episcopul Huşilor a rânduit ca această sărbătoare să fie cinstită în
parohia Codăieşti alături de foşti şi actuali elevi ai Seminarului
Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur“ din Huşi. Din soborul
slujitorilor au făcut parte preoţi care au absolvit seminarul din Huşi.
Răspunsurile la strană au fost oferite de corul Seminarului Teologic
Liceal Ortodox din Huşi. În cuvântul adresat celor prezenţi,
Preasfinţitul Corneliu a scos în evidenţă activitatea pastorală a
părintelui paroh Vlad Rusu, fost elev al Preasfinţiei Sale şi al
Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Huşi. Episcopul Huşilor a
îndemnat credincioşii din parohie la o activitate socială îndreptată
spre cei nevoiaşi. În acelaşi timp, Preasfinţia Sa ne-a îndemnat să fim
alături de credincioşii din parohiile pe care le păstorim, îndemnându-i
să ajungă la calea mântuirii“, a relatat pr. protopop Vasile Pârcălabu. (C. Ciofu)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu