Părintele Ionel Cuţuhan de la parohia Grinţieş este noul protopop al
Protopopiatului Ceahlău. Părintele Ionel Cuţuhan îl înlocuieşte astfel
pe părintele protopop Mihai Damian, care a ieşit la pensie şi care a
ocupat funcţia de protoiereu al Protopopiatului Ceahlău timp de 22 de
ani. „Părintelui Mihai Damian i-au încetat raporturile de misiune şi
slujire, întrucât a împlinit vârsta legală de pensionare. Centrul
eparhial Iaşi aduce mulţumiri părintelui protopop Mihai Damian pentru
activitatea depusă în cei 22 de ani în fruntea Protopopiatului Ceahlău.
Centrul eparhial a colaborat foarte bine cu părintele protopop Mihai
Damian în toată această perioadă“, a explicat pr. Marian Timofte,
consilier al Sectorului administrativ bisericesc al Arhiepiscopiei
Iaşilor. În cadrul Permanenţei de miercuri, 20 februarie, IPS Teofan a
binecuvântat ca părintele Mihai Damian să păstorească în continuare
parohia „Naşterea Maicii Domnului“ - Ceahlău.
De la 1 martie 2013, părintele Ionel Cuţuhan va îndeplini criteriile
prevăzute de Statutul Bisericii Ortodoxe Române pentru funcţia de
protopop. „Consider că numirea în funcţia de protopop al Protopopiatului
Ceahlău a venit de la Bunul Dumnezeu. Îmi doresc să realizez o misiune
rodnică pentru a se răspândi şi întări cuvântul lui Dumnezeu în
Protopopiatul Ceahlău. O activitate misionară deosebită a fost
întreprinsă de părintele protopop Mihai Damian. Preacucernicia Sa s-a
ostenit în calitate de protopop cu devotament, cu dragoste şi cu
sârguinţă. Îmi doresc să continui frumoasa lucrare a părintelui protopop
Mihai Damian. În acelaşi timp, voi căuta să ascult de cuvântul Înalt
Preasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan. Nădăjduiesc să am o
colaborare frumoasă, rodnică şi strânsă cu părinţii Protopopiatului
Ceahlău. Activitatea administrativă este importantă, însă trebuie să
avem în vedere în primul rând mântuirea noastră şi a credincioşilor pe
care îi păstorim. Misiunea încredinţată este o binecuvântare de la
Dumnezeu. Mă voi strădui să desfăşor o activitate cât mai bună pentru
părinţii Protopopiatului Ceahlău şi pentru a împlini cuvântul Înalt
Preasfinţitului Teofan“, a mărturisit pr. protopop Ionel Cuţuhan.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu