În cadrul slujbei, Episcopul-vicar al Eparhiei Romanului şi Bacăului i-a împărtăşit pe toţi slujitorii sfintelor altare cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. Părintele Adrian Alexandrescu de la parohia Meleşcani a susţinut referatul cu tema „Aspecte pastoral-misionare în opera părintelui Dumitru Stăniloae“. PS Ioachim Băcăuanul a adresat un cuvânt de învăţătură celor prezenţi în care a făcut referire la Evanghelia din Duminica a 16-a după Rusalii. De asemenea, Preasfinţia Sa a apreciat unitatea preoţilor din cuprinsul Protopopiatului Sascut şi activitatea dinamică care se desfăşoară din punct de vedere administrativ. „În Evanghelia de astăzi (n.r. luni) ne-am amintit de punctul central al misiunii noastre, acela de a fi lumina lumii. Dacă ascundem lumina sub obroc, aceasta nu mai străluceşte spre Evanghelie. De aceea, a fi lumina lumii înseamnă a fi făclierul Evangheliei Mântuitorului Hristos şi al învăţăturii de credinţă a sfintei noastre Biserici. În Duminica a 16-a după Rusalii s-a citit pilda talanţilor. Frăţiile voastre, iubiţi fraţi întru slujire, sunteţi purtătorii şi înmulţitorii talantului primit prin Taina Hirotoniei. Prin această taină administraţi taina şi cuvântul lui Dumnezeu. Acest talant, pe lângă ceilalţi pe care vi i-a dat Dumnezeu, trebuie lucrat astfel încât să dea roadă. Cuvântul lui Dumnezeu, dacă este propovăduit în lume, poate să rodească, el fiind un talant ce trebuie înmulţit. Suntem chemaţi să fim purtătorii mesajului lui Hristos“, a spus PS Ioachim Băcăuanul.
„Să fim purtători de lumină dincolo de spaţiul liturgic“
În continuare, Preasfinţia Sa a făcut referire la Anul Omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi la Anul comemorativ al părintelui Dumitru Stăniloae. „Anul acesta este închinat Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, cei care au dat libertate creştinilor să se manifeste. În contextul acestui an omagial se vor organiza mai multe manifestări atât la nivel central, cât şi în fiecare protopopiat al eparhiei noastre. Aceste manifestări arată că noi suntem purtătorii luminii lui Hristos în lumea aceasta. Sfântul Constantin cel Mare a dat libertate creştinilor, când Biserica era constrânsă în vremea persecuţiilor, să-şi desfăşoare misiunea sa internă. În vremea comunismului, copiii nu ar fi putut veni la biserică într-o astfel de zi, aşa cum au făcut-o organizat elevii şcolii din această localitate. De asemenea, preotul nu putea merge într-o instituţie a statului pentru a aprinde lumina în sufletele celor care sunt receptivi. De vreme ce noi am căpătat libertate, Biserica noastră ne îndeamnă să fim purtători de lumină dincolo de spaţiu liturgic şi să transmitem mesajul Evangheliei“, a adăugat PS Ioachim Băcăuanul.Părintele Ioan Negoiţă, protopop al Protopopiatului Sascut, a accentuat că activitatea protoieriei pe care o conduce se desfăşoară în mod fluent prin eforturile preoţilor. „Participarea noastră la această slujbă arată că suntem în comuniune cu ierarhul nostru şi cu Hristos. Mântuitorul Hristos a spus: «Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele». Noi, preoţii, nu putem face nimic fără ierarhul nostru, el fiind cel care împarte talanţii din partea lui Dumnezeu spre a-i pune în lucru. Noi avem un talant special. Stând în preajma Preasfinţiei Voastre, suntem în permanentă comuniune cu Preasfinţia Voastră, simţind că suntem alături de Hristos, iar harul este nelipsit dintre noi. Această participare la slujba Sfintei Liturghii în comuniune cu toţi preoţii acestei protoierii este un îndemn la unitate şi iubire“, s-a exprimat pr. protopop Ioan Negoiţă, care a mulţumit Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul pentru că a fost prezent în mijlocul preoţilor Protopopiatului Sascut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu