luni, 18 februarie 2013
Întâlnirea membrilor Casei pentru Ajutor Reciproc a Eparhiei Romanului şi Bacăului
Sala de conferinţe din incinta Fundaţiei „Episcop Melchisedec“ din Roman
a găzduit joi, 14 februarie 2013, Adunarea generală a Casei pentru
Ajutor Reciproc din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului. La această
întâlnire, prezidată de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar
al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, au mai participat pr. Ioan
Gherasimescu, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Romanului şi
Bacăului, Gheorghe Pricopi, consilier pe Sectorul economic-financiar al
Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, precum şi preoţi din cele şase
protoierii ale eparhiei. După ce s-a realizat darea de seamă privind
activitatea economico-financiară desfăşurată în anul 2012, a fost
aprobat bugetul pentru anul 2013. PS Ioachim Băcăuanul i-a îndemnat pe
responsabilii CAR la nivel de protopopiate să se implice mai mult în
activităţile social-filantropice. După cum ne-a relatat pr. Constantin
Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al
Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, la propunerea Preasfinţitului
Ioachim Băcăuanul, a fost stabilit ca unul dintre tinerii care studiază
la Liceul Teoretic „Episcop Melchisedec“ din Roman să primească o bursă
lunară. „Acest elev provine dintr-o familie cu o situaţie materială
dificilă. În fiecare lună va primi o bursă de studiu din partea CAR. Tot
în cadrul adunării , la iniţiativa Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul
s-au majorat ajutoarele la naştere, la spitalizare şi la deces pentru
membrii CAR“, a amintit pr. Constantin Tiron, preşedintele CAR a
Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. (C. Ciofu)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu