vineri, 22 februarie 2013
Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Iaşilor
În Sala „Dr. Iustin Moisescu“ a Centrului eparhial Iaşi va avea loc
mâine Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Iaşilor. Întâlnirea va fi
prezidată de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor
şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi va fi precedată de Sfânta
Liturghie şi de slujba Te Deumului. După cum ne-a relatat pr. Marian
Timofte, consilier al Sectorului administrativ bisericesc al
Arhiepiscopiei Iaşilor, în cadrul adunării vor fi prezentate rapoartele
de activitate pentru fiecare sector al Centrului eparhial Iaşi. „Dările
de seamă vor fi acceptate şi asumate de membrii Adunării eparhiale a
Arhiepiscopiei Iaşilor pe procesele-verbale care se întocmesc la fiecare
sector în parte. Apoi se vor face propunerile pentru anul 2013, care
sunt legate de proiectele pe care le-au fixat sectoarele Centrului
eparhial Iaşi. În cadrul Sectorului administrativ bisericesc ne-am
propus să realizăm o centralizare la nivelul Arhiepiscopiei Iaşilor a
planurilor parcelării tuturor cimitirelor. Un proiect de o amploare
deosebită anul acesta va fi în legătură cu lucrările de reabilitare a
ansamblului mitropolitan“, a spus pr. Marian Timofte. În cadrul
întâlnirii vor fi constituite cinci comisii în care s-au grupat câte
două sau trei sectoare: comisia administrativ-bisericească (Cancelaria
eparhială, Sectorul administrativ-bisericesc şi Sectorul exarhat),
comisia culturală şi educaţională (Sectorul cultural şi Sectorul
învăţământ), comisia economică, bugetară şi patrimonială, comisia
organizatorică, juridică şi de validare şi comisia social-filantropică.
Adunarea eparhială reprezintă forul cel mai înalt la nivelul fiecărei
eparhii, fiind convocată şi prezidată de chiriarhul eparhiei. Din
Adunarea eparhială fac parte clerici (o treime) şi mireni (două treimi)
care au fost aleşi pentru un mandat de patru ani. (C. Ciofu)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu